Criptomnezia (din grecescul “kryptos” – ascuns şi “mnesis” – amintire, în traducere literală – “amintiri ascunse”), într-o definiţie foarte generală, denumeşte incapacitatea unei persoane de a face diferenţa între evenimentele trăite şi cele auzite, citite, imaginate sau visate. Criptomnezia, numită şi “plagiat involuntar” vizează un mecanism al memoriei care se poate manifesta şi în psihologia normală, între anumite limite, dar care, uneori, poate lua şi forme exagerate, maladive, asociate unor psihoze.

O idee, o imagine, un concept, un eveniment etc. pot fi asimilate şi stocate de memoria unei persoane de aşa manieră încât, atunci când reapar ca amintiri, sunt atât de interiorizate, de internalizate, că persoana în cauză le consideră ca fiind manifestări ale gândirii şi originalităţii sale. Este sentimentul de “jamais vu” (“niciodată văzut”), opus cunoscutului “deja vu, ca şi cum persoane, idei, situaţii familiare ar fi necunoscute, bizare, inedite.

Criptomnezia sau “nimic nou sub soare” – câteva exemple celebre

Criptomnezia, amintirile false şi alte “trădări” ale memoriei

Conceptul de criptomnezie este relativ nou, a fost folosit pentru prima dată la începutul secolului al XX-lea, iar mecanismele sale, nedesluşite până la capăt, reprezintă în continuare o provocare pentru specialiştii în neurostiinte, psihologie, psihiatrie, ştiinţe cognitve etc.

La vremea respectivă, termenul a fost utilizat pentru “amintirile ascunse”, care nu puteau fi aduse la suprafaţă decât în stare de hipnoză. Mai târziu, în anii 1960, cercetătorii numeau criptomnezie amintirile vechi, care răzbăteau în conştiinţă ca idei noi. Aceste manifestări ale memoriei au atras şi mai mult atenţia în situaţia în care personalităţi din diverse domenii, autori de cărţi şi studii, manifestau o astfel de tulburare de memorie şi puteau fi acuzaţi de plagiat conştient.

Se poate întâmpla oricui, de exemplu, să înceapă să povestească o întâmplare şi să realizeze, la un moment dat, că întâmplarea respectivă o ştia chiar de la cei cărora le-o povestea. Sau să citească nişte însemnări vechi şi să aibă impresia că tocmai la ideile acelea se gândise cu o zi înainte ca fiind cu totul noi.

Memoria si criptomnezia

Scriitorii, artiştii, în general, par a fi mai susceptibili în privinţa “împrumutării” inconştiente a unor idei pe care le-au auzit în prelegeri, conferinţe sau pe care le-au citit în alte cărţi, le-au văzut la alţi artişti, idei care “plutesc în aer”, dar pe care le consideră ca fiind ale lor, originale, tocmai din pricina mecanismelor criptomneziei. Iată câteva exemple celebre de “plagiat involuntar/subconştient”, altfel spus de criptomnezie:

  • În 1976, George Harrison, cunoscutul chitarist şi compozitor britanic, cel mai tânăr membru al formaţiei legendare The Beatles, pentru hitul “My sweet Lord”, piesă cu care şi-a început cariera solo, a fost acuzat de plagiat după cântecul compozitorului şi interpretului american Ronnie Mack, “He’s So Fine”.
  • În 1978, scriitorul american Alex Haley a fost dat în judecată pentru plagiat, constatându-se însă că a fost vorba de criptomnezie, în cartea sa “Roots: The Saga of an American Family”, în care pusese pe seama familiei sale evenimente din cartea “The African” a lui Harold Courtlander.
  • În 2002, Jonah Lehrer, jurnalist şi autor de cărţi de popularizare a ştiinţei, a fost acuzat de autoplagiat, pentru că a revalorificat o parte din conţinutul unor cărţi mai vechi, care îi aparţineau, în volume noi, ca idei noi.
  • În 2016, Led Zeppelin, una dintre cele mai inovatoare şi cunoscute formaţii de muzică rock, din Marea Britanie, a fost chemată în judecată pentru cunoscuta melodie “Stairway to heaven”, despre care s-a spus că ar fi copiată după o compoziţie, mult mai ptin cunoscută, a unei alte formaţii cu care au apărut în diverse concerte.
  • Sigmund Freud, “părintele” psihanalizei, a fost el însuşi “victima” criptomneziei, în situaţia în care, într-o discuţie, încercase să-l convingă pe unul dintre prietenii săi în legătură cu potenţialul bisexual al omului, idee despre care interlocutorul său îi vorbise cu doi ani mai înainte, fără succes.
  • Scriitorul italian Umberto Eco, în romanul “Numele trandafirului”, declarat în 1981, “romanul anului”, a căzut şi el, probabil, în capcana criptomneziei, de vreme ce, în 1990, recitindu-l pe Aristotel, descoperă, în scrierile acestuia, o secvenţă legată de “otrăvirea paginilor” unei cărti, idee prezentă şi în romanul său, unde mobilul crimei principale dintr-o mănăstire italiană, din 1327, este legat de conţinutul cărţii “Poetica”, scrisă de Aristotel.

Nimeni nu poate spune cu claritate, astăzi, dacă situaţiile menţionate anterior au fost cazuri de criptomnezie sau plagiat premeditat, balanţa înclinând însă spre prima variantă. Memoria este un mecanism complicat şi confirmă un truism clasic – “Nimic nu este nou sub soare”.

Cauzele criptomneziei. Criptomnezia socială

Criptomnezia si mecanismele memoriei

Memoria umană este incredibilă, ne putem aminti un episod din trecutul îndepărtat până la cele mai mici detalii, putem reţine sute de cuvinte sau putem recunoaşte o figură pe care nu am văzut-o decât o singură dată. Potrivit unor studii recente, creierul uman, teoretic, poate să conserve un volum de informaţie similar cu cel disponibil pe Internet, în întregime.

Citește și:  Ce este Haiku?

Cele mai multe studii se concentrează asupra descrierii şi manifestării acestei tulburări de memorie, numită criptomnezie, cauzele fiind prea puţin cunoscute. S-a constatat însă că tendinţa creierului nostru este de a “completa” adesea informaţiile, fie pentru a le da un sens aşteptat, fie pentru a corija ceva inadecvat din punctul de vedere al persoanei respective.

Se ştie totuşi că fenomenul criptomneziei este legat în mod deosebit de memoria senzorială, adică de informaţiile pe care le înregistrăm cu ajutorul simţurilor – văz, auz, gust, miros, simt tactil.

Una dintre formele frecvente ale acestei “trădări” a memoriei este criptomnezia socială. Aceasta explică felul în care respectăm regulile în societate, adică automat, fără a ne pune problema originii acestora.

O formă particulară a criptomneziei sociale, denumire propusă de psihologul Serge Moscovici, este fenomenul referitor la componenta culturală a minorităţilor etnice. Mai exact, este situaţia în care punctul de vedere al unei minorităţi etnice, propagat constant şi ferm, are frecvent impact social, chiar dacă majoritatea nu pare a aproba deschis tezele minorităţii.

Criptomnezia şi amintirile false

Criptomnezia, amintirile false şi alte “trădări” ale memoriei

Amintirile false, spre deosebire de criptomnezie, care este un “plagiat” inconştient sau “inadvertent”, este fenomenul psihologic prin care o persoană îşi “aminteşte” ceva ce nu s-a întâmplat niciodată sau s-a întâmplat, dar remorarea este diferită de adevăr sau inventată.

Când “amintirile false” sunt accidentale, efectele asupra personalităţii nu au semnificaţie, dar când acestea se transformă în sindrom, adică o persoană va evita cu înverşunare să se confrunte cu dovezi care îi demontează falsele amintiri, atunci personalitatea şi relaţiile cu cei din jur se alterează.

Percepţia greşită a unei situaţii, o împrejurare traumatizantă, lipsa de discernământ în a stabili graniţa între realitate şi imaginaţie/vis, toate pot conduce la un comportamnet anormal, marcat de amintiri false, care, cu timpul, pot deveni tot mai puternice.

Alte “trădări” ale memoriei

Criptomnezia sau “nimic nou sub soare”

În afară de criptomnezie, amintiri false, senzaţia de deja vu, memoria noastră ne mai poate “trăda”, în sensul abaterii de la rigoarea mecanismelor sale, şi în alte feluri, cum ar fi:

  • Efectul high-tech – este un fenomen recent, legat de existenţa Internetului. Specialiştii spun că, din pricina obiceiului facilitat de accesarea Internetului, de a căuta orice informaţie de care avem nevoie, oricând, cu un motor de căutare, memoria noastră s-a “lenevit” şi uităm mai uşor. Un alt exemplu este legat de capacitatea de memorare a numerelor de telefon, în situaţiile în care nu aveam la dispoziţie o agendă a telefonului mobil.
  • Legăturile inexistente – nu numai amintirile pot fi alterate, ca în cazurile evidenţiate în acest articol, dar memoria poate crea reprezentări false şi despre legăturile dintre persoane, evenimente şi comportamente. Avem tendinţa de a supraestima legături care nu există în realitate şi de a alimenta diverse stereotipuri.
  • Nostalgia ameliorată – Ştim toţi ce înseamnă nostalgia şi este, în multe cazuri, firească. Dar tendinţa de a gândi că totul “era mai bine înainte” se explică frecvent printr-o alterare a memoriei. Se creează, inconştient, o predispoziţie spre exagerarea pozitivă a anumitor amintiri, minimalizându-le partea negativă, fără ca acest fapt să aibă legătură cu realitatea.

    Memoria, un mecanism complex
    Memoria, un mecanism complex

În esenţă, nu există proces de cunoaştere fără memorie, mai mult, memoria este identitatea noastră. Amintirile ne ghidează în felul în care ne raportăm la prezent, ne ajută să ne adaptăm şi să anticipăm evenimente, contexte, reacţii etc. Cum se formează amintirile şi cum sunt ele actualizate rămâne un câmp de cercetare deschis, pentru că este vorba de un proces dinamic, care depinde de multe etape complexe de percepţie, codare, stocare şi actualizare a informaţiilor. La fiecare dintre aceste niveluri pot să apară şi erori, până la un punct explicabile prin efortul nostru de adaptare la situaţii noi. Important este însă că astfel de “accidente” să nu se transforme în patologie.

Pentru ca amintirile să se stocheze, fiecare neuron stabileşte în jur de o mie de conexiuni cu alţi neuroni, în total miliarde de conexiuni, iar când informaţia ajunge la hipocamp, componentă majoră a creierului, situată sub materia cenuşie, este triată şi prelucrată de aşa manieră încât să aibă sens.

Despre sentimentul de “deja vu”, opusul criptomneziei, se ştie, de exemplu, că este generat de faptul că între două evenimente, locuri, persoane, se întâmplă, în creierul nostru, să fie şterse diferenţele, din pricina unei defazări de miimi de secundă între cele două emisfere celebrale, de unde senzaţia de “deja vu”.

Criptomnezia este o altă “trădare” a memoriei noastre ale cărei cauze rămân necunoscute, o breşă într-un mecanism impresionant, care este creierul nostru şi ale cărui secrete rămân încă de explorat.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.