În pronunţie, diferenţa între cele două forme ale substantivelor din titlul articolului – kilometri sau kilometrii, metri sau metrii este mai greu sesizabilă, dar, în scris, este necesară cunoaşterea exactă a regulior, pentru a nu face greşeli. Într-o structură ca cea mai sus menţionată, de exemplu: Am parcurs kilometri până am ajuns la destinaţie – este corectă scrierea cu un -i, deoarece este vorba de forma de plural, nearticulat, a substantivului kilometru (deci -i este desinenţa de plural – kilometru – kilometri).

În schimb, într-un enunţ precum: Kilometrii pe care i-am parcurs mi-au solicitat întreaga atenţie şi energie – corectă este ortografierea cu doi -i (primul fiind desinenţa de plural, iar al doilea, articolul hotărât).

Regula se aplică, evident, şi în cazul substantivului metru: Am plantat flori pe o suprafaţă de câţiva metri (metri – plural, nearticulat, se scrie cu un -i)/ Metrii pe care îi mai avea până la linia de sosire au fost parcurşi în forţă (metrii – plural, articulat, se scrie cu doi -i).

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here