Muzica este una dintre cele mai vechi și mai universale forme de expresie umană. De la ritualurile tribale până la concertele moderne, de la cântecele de leagăn la coloanele sonore din filme, ne însoțește în aproape toate etapele vieții. Muzica este un veritabil vector emoţional, facilitează comunicarea permanentă dintre interioritate şi exterioritate, dintre explicit şi implicit, dintre subiectiv şi obiectiv, intre raţional şi inefabil. Dar cum ne influențează, de fapt, muzica? Ce se întâmplă în creier atunci când ascultăm o melodie? Și există cu adevărat o “neuroștiință a muzicii”?
D.J. Levitin, psiholog, neurocercetător, inginer de sunet, muzician, într-o carte intitulată “Creierul nostru muzical” (tradusă şi în româneşte), vândută în peste 1,5 milioane de exemplare, spune că muzica “este o obsesie a naturii umane, mai importantă chiar decât limbajul”, că preferinţele noastre muzicale încep să se contureze încă înainte de a ne naşte şi analizează totodată neuroanatomia emoţiei muzicale, a ascultării şi interpretării.
Există o neuroștiință a muzicii?
Neuroștiința muzicii există și este o ramură interdisciplinară, aflată la intersecția dintre neurobiologie, psihologie, științe cognitive și muzicologie. Cercetători din universități precum Harvard University sau McGill University au studiat extensiv modul în care muzica activează rețele complexe din creier.
Contrar aparențelor, nu există un “centru al muzicii” în creier. Muzica activează o rețea largă de regiuni. De exemplu, când o melodie ne dă fiori sau ne face să plângem, este activat sistemul limbic (un grup de structuri cerebrale extrem de complex, situat profund în creier), responsabil de procesarea emoțiilor. Se eliberează dopamină – același neurotransmițător implicat în plăcere, motivație și recompensă. De aceea, momentul preferat dintr-o piesă muzicală poate produce o reacție fizică reală: piele de găină, accelerarea ritmului cardiac, lacrimi.
În cortexul auditiv (parte a creierului din lobul temporal, care procesează informaţiile sonore venite de la urechea internă) sunt analizate frecvențele, ritmul și structura armonică. Creierul descompune sunetul în componente și îl reconstruiește într-o experiență coerentă.
Muzica este, de asemenea, graţie hipocampului (responsabil cu memoria pe termen lung) un declanșator extrem de puternic al amintirilor. O melodie ascultată în adolescență poate readuce instantaneu emoții și imagini din acea perioadă. În cazul pacienților cu Alzheimer, muzica poate reactiva temporar amintiri care păreau pierdute, un fenomen documentat în numeroase studii clinice.
De ce batem ritmul cu piciorul fără să ne dăm seama? Pentru că muzica activează zonele implicate în coordonare și mișcare (cerebelul și cortexul motor), chiar și atunci când stăm nemișcați.
Muzica si sănătatea
Muzica nu este doar fundal sonor pentru viața noastră. Ea poate deveni “medicament”, refugiu emoțional sau combustibil pentru performanță. În ultimele decenii, cercetările din neuroștiință și psihologie au arătat că muzica influențează profund starea afectivă, calitatea somnului, capacitatea noastră de concentrare, sănătatea în general.
Muzica lentă și armonioasă poate reduce nivelul de cortizol (hormonul stresului), poate să scadă tensiunea arterială și să încetinească ritmul cardiac. Ascultarea muzicii relaxante înainte de culcare poate îmbunătăți calitatea somnului, mai ales în cazul persoanelor cu insomnie ușoară.
Studii din domeniul terapiei prin muzică arată că pacienții care ascultă muzică înainte sau după intervenții chirurgicale raportează niveluri mai mici de durere și anxietate. Muzica este folosită în recuperarea după accidente vasculare cerebrale, pentru a ajuta la recâștigarea vorbirii (melodic intonation therapy).
Copiii care studiază un instrument muzical prezintă adesea o mai bună coordonare motorie, o capacitate crescută de concentrare, o dezvoltare îmbunătățită a memoriei de lucru, o sensibilitate auditivă mai fină.
Cercetări realizate la Stanford University au arătat că instruirea muzicală poate modifica structura și conectivitatea creierului, mai ales în perioadele sensibile ale copilăriei.
Muzica și personalitatea
Există o legătură între preferințele muzicale și trăsăturile de personalitate. De exemplu, persoanele care preferă muzica clasică tind să fie mai introvertite și preocupate de experiențe noi. Fanii muzicii energice (rock, hip-hop) pot avea scoruri mai ridicate la extraversie. Cei care ascultă jazz sau muzică mai “complexă” prezintă adesea un nivel crescut de deschidere intelectuală. Desigur, aceste corelații nu sunt reguli absolute, dar arată că gusturile muzicale, într-o anumită măsură, reflectă structura noastră psihologică.
În adolescență, muzica joacă un rol crucial în formarea identității. Alegerea artiștilor și a genurilor muzicale devine o formă de apartenență socială. De pildă, frecvent, influența culturală a unor trupe celebre sau a unor artiști contemporani depășește zona estetică și devine un fenomen social și identitar.
Muzica – factor de reglare emoțională
Muzica funcționează ca un instrument de auto-terapie accesibil și natural. Oamenii ascultă muzică nu numai pentru relaxare sau distracţie, ci şi pentru a amplifica o emoție, a schimba o stare, pentru a crea un spațiu de introspecție.
Indiferent de gen, ritm, armonii, expresie, muzica este întotdeauna un puternic vector emoţional, chiar dacă suscită sentimente contradictorii. Ascultăm muzică deopotrivă când suntem fericiţi sau trişti, când suntem plini de energie sau, dimpotrivă, obosiţi, în călătorii, în vacanţe, când învăţăm, când ne ocupăm de treburile gospodăreşti. Când acordurile unui cântec ajung la urechile noastre, corpul simte ritmul într-o manieră nepremeditată, naturală.
La Universitatea din Geneva, s-a făcut un studiu, pe durata a opt ani, la care au participat câteva sute de voluntari (pasionaţi de muzică), pentru a se desluşi mecanismele neuronale care guvernează legătura dintre muzica şi emoţii. Au fost identificate nouă tipuri de emoţii generate de muzică, de la calm la bucurie intensă, de la senzaţia de putere la uimire, de la meditaţie la inconfort interior, de la nostalgie la tandreţe. În plus, s-a constatat că, în momentul în care se ascultă muzica, sentimente precum ruşinea, dezgustul, culpabilitatea sunt total absente.
S-a mai observat şi faptul că stilurile muzicale sunt legate de anumite feluri de emoţii – muzica clasică şi jazzul, în general, au generat tandreţe, afecţiune, nostalgie, muzica latino-americană sau techno a provocat, în cele mai multe cazuri, euforie,rock-ul a avut efecte diferite, în funcţie de personalitatea ascultătorului.
Nu toți reacționăm la fel…
Evident, felul în care muzica generează emoţii depinde şi de spaţiul cultural familiar ascultătorului (deşi, de multe ori, reacţiile transcend graniţele culturale) – ascultătorii din spaţiul occidental, de exemplu, vor reacţiona mai intens la muzica specifică lor decât la muzica orientală sau din alte spaţii geografice.
Pe de altă parte, nivelul intelectual al ascultătorului intervine ca “modelator” al preferinţelor muzicale, aşa cum şi personalitatea joacă un rol – introvertiții pot fi mai sensibili la stimulare auditivă, extrovertiții tolerează mai bine muzica energică în timp ce lucrează, persoanele cu antrenament muzical au o capacitate mai bună de filtrare a stimulilor auditivi. Cercetări realizate la Stanford University au arătat că muzica poate modifica temporar tiparele de atenție și de anticipare din creier.
“Efectul Mozart” şi “Efectul Vivaldi” – mit, știință, ce știm cu adevărat?
“Efectul Mozart” a apărut în urma unui studiu publicat în 1993 de cercetători de la Universitatea California. Participanții au ascultat timp de 10 minute o sonată de Wolfgang Amadeus Mozart (Sonata pentru două piane în Re major, K.448), iar apoi au obținut scoruri ușor mai bune la un test de raționament spațial.
Mass-media a simplificat concluzia în: “Mozart te face mai inteligent”. Au apărut CD-uri pentru bebeluși, jucării educaționale și programe comerciale bazate pe această idee. Însă meta-analizele ulterioare au arătat că efectul este mic, depinde de dispoziție, nu produce modificări cognitive permanente.
Un studiu recent, publicat de către un grup de cercetători chinezi, demonstrează totuşi că muzica lui Mozart (Concertul nr.3 în do major, mai ales) are un efect benefic, în sensul că ajută la concentrare, stimulează creşterea numărului de neuroni şi ne face mai creativi.
“Efectul Vivaldi” este mai puțin formalizat științific, dar face referire la ideea că muzica barocă – în special lucrări precum “Anotimpurile”, de Antonio Vivaldi – ar îmbunătăți concentrarea și memoria. Este asociat adesea cu teoria învățării accelerate. Armoniile clare, repetiţiile previzibile, ritmul constant, lipsa versurilor care reduce interferența lingvistică induc, se spune, o stare de calm “alert” (ideală pentru învățare).
Concluzia neurostiintei muzicii este că nu există o muzică “miraculoasă”, care să te facă mai inteligent, dar există muzică potrivită pentru a-ți crește energia, a-ți stabiliza atenția, a-ți îmbunătăți dispoziția. Iar când dispoziția și nivelul de activare sunt optime, creierul funcționează mai bine. De fapt, se pare că adevăratul “efect” este al muzicii care îți place, ascultată la momentul potrivit.
De ce este efectul muzicii atât de puternic?
Unii cercetători susțin că muzica a apărut înaintea limbajului articulat și a servit drept mijloc de coeziune socială. Ritmul sincronizează grupurile. Cântatul în comun creează conexiune și încredere.
Din perspectivă evoluționistă, muzica ar fi putut contribui la întărirea legăturilor sociale, la transmiterea emoțiilor, coordonarea activităților de grup, iar neurostiinta muzicii arată că atunci când ascultăm o melodie, nu doar urechile sunt implicate, ci întreaga noastră ființă.
Genialul fizician Albert Einstein, violonist pasionat şi un fervent ascultător de muzică clasică, spunea: “Dacă nu aş fi fost fizician, aş fi fost probabil muzician; gândesc adesea muzical, îmi văd reveriile muzical, văd toată viaţa mea în forme muzicale… cele mai multe bucurii îmi vin dinspre muzică” – mărturisire care subliniază puterea muzicii ca limbaj transformator al spiritului și ca o necesitate pentru viață.
