Unul dintre cele mai importante ansambluri din Evul Mediu, Curtea Domnească din Târgovişte, dăinuie de secole şi reprezintă un model de istorie şi artă pentru restul aşezărilor din ţară. Numai o parte, dar semnificativă, a rămas în picioare din complexul de fortificaţii şi clădiri.
Chiar şi aşa, se pare că împrejurimile şi-au încadrat în mod natural fortificaţiile, lăsând impresia că ele încă se mai folosesc şi astăzi în apărarea oraşului. Este de înţeles, căci în anul 1967, Curtea Domnească devine ansamblu muzeal al Muzeului Judeţean Dâmboviţa.
În acest caz, timpul a servit nu degradării, ci întăririi rezistenţei acestor clădiri, mai ales că, începând cu anul 2000, autorităţile locale au oferit mai multă atenţie restaurării monumentelor, transformându-le, în cele din urmă, în adevărate culcuşuri ale istoriei.
La începutul secolului al XV-lea, în mijlocul unui teren mlăştinos, s-au ridicat şanţuri împrejmuitoare; tot atunci, s-au construit şi bastioanele ce aveau să ajute la supraveghere, precum şi la detectarea otomanilor. Având în vedere că prima atestare documentară a oraşului Târgovişte datează din anul 1396, se presupune că în acel an, fortificaţiile existau deja.
Nu este o teorie sigură, deşi s-a presupus că, pentru a fi apărat, oraşul ar fi avut nevoie de aceste fortificaţii, altfel nu ar fi reuşit să devină într-un timp scurt un centru al comerţului. Cu toate acestea, în documentele vremii, se menţionează că aceste fortificaţii ar fi existat chiar din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.
Un lucru este sigur însă, ansamblul a fost extins în timpul domniei lui Vlad Dracul, iar după unele documente, chiar şi în timpul lui Vlad Ţepeş. De pildă, Vlad Dracul a extins fortificaţiile, pe când Vlad Ţepeş a construit Turnul Chindiei ca simbol al puterii.
Legătura Turnului Chindiei cu Vlad Ţepeş nu este nicidecum o presupunere, existând în acest sens destule documente ce dovedesc faptul că domnitorul Ţării Româneşti ar fi ridicat construcţii pentru a fi protejat de năvălirile străine.
Oricum, este sigur faptul că, după jumătatea secolului al XV-lea, complexul de fortificaţii devine cel mai mare ansamblu de acest gen din ţară. Apoi, în secolul al XVI-lea, voievodul Petru Cercel extinde şi întăreşte fortificaţiile, însă perioada în care acestea au cunoscut o maximă dezvoltare este cea din timpul domniei lui Matei Basarab. Domnitorul a dublat grosimea zidurilor şi nu numai, a amenajat şi 10 bastioane, dintre care, astăzi, au mai rămas în picioare doar 7.
Dezvoltarea şi extinderea au continuat şi în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, acesta refăcând o parte din fortificaţii, bisericile şi palatul voievodal. Însă războiul ruso-turc din anii 1736-1739 afectează grav ansamblul, mai ales că după mutarea capitalei ţării la Bucureşti, zidurile au fost neglijate.
Prima construcţie din complex este Casa Domnească, ridicată din piatră de domnitorul Mircea cel Bătrân. În anul 1584, voievodul Petru Cercel ordona construirea celei de-a doua Case Domneşti, din care, astăzi, se observă numai temelia şi o parte din ziduri.
Construcţia care a rămas într-o stare aproape perfectă este Poarta de Sud, folosită şi în zilele noastre. Cea mai veche clădire din Curtea Domnească din Târgovişte rămâne însă Biserica-paraclis, construită, de asemenea, de Mircea cel Bătrân. Din nefericire, astăzi, au mai rămas în picioare doar zidurile, înalte de aproximativ 2 metri.
Din Palatul Domnesc, ridicat în jurul anului 1400 tot de domnitorul Mircea cel Bătrân şi ale cărui lucrări de extindere au avut loc în timpul domniei lui Vlad Dracul, nu a mai rămas decât temelia beciului. În secolul al XVIII-lea, palatul ajunsese deja o ruină, mai ales că din cauza cutremurului din 1803, Curtea Domnească din Târgovişte se transformase, de asemenea, în ruine.
Turnul Chindiei, votat de curând simbol al oraşului Târgovişte, a fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea, mai precis în timpul domniei lui Vlad Ţepeş. Clădirea, ce măsoară 27 de metri, are la bază un trunchi piramidal din piatră şi are 3 etaje, dar şi balcoane ce oferă privelişti de nedescris.
Cu toate acestea, nu se ştie forma iniţială a clădirii, căci accesul în turn se făcea diferit (acum se face prin partea superioară, pe o scară interioară în spirală). Domnitorul Gheorghe Bibescu a restaurat construcţia în anul 1847. În zilele noastre, Turnul Chindiei este considerat principala atracţie a oraşului Târgovişte.
Fortificaţiile Curţii Domneşti au fost iniţial mai mici, abia apoi, în 1584, Petru Cercel ordonând dublarea zidurilor.
Biserica Sf. Vineri, un alt monument important din Evul Mediu, păstrată în Curtea Domnească din Târgovişte până astăzi, mai este numită şi “Biserica Domnească mică”. Pe faţada sudică a bisericii stă scris în limba slavonă numele clucerului Manea Persanu, fapt ce relevă că în anul 1517, edificiul există deja.
Biserica Mare Domnească, ctitorită de Petru Cercel şi, în vremurile acelea, cel mai mare edificiu religios din Tara Românească, poate fi vizitată şi astăzi, picturile pereţilor aflându-se în stare perfectă. Se găsesc aici şi chipurile unor domnitori ai Ţării Româneşti, precum Matei Basarab, Constantin Brancoveanu, Neagoe Basarab, Petru Cercel, Mihai Viteazul, Şerban Cantacuzino, Radu Mihnea și Radu Şerban.
Într-un fel, aceste portrete îi ilustrează şi pe cei care au avut o contribuţie semnificativă la consolidarea şi extinderea Curţii Domneşti. De pildă, primii patru domnitori ţin macheta bisericii, fiind şi ctitorii ei.
Curtea Domnească din Târgovişte este, fără nicio îndoială, unul dintre cele mai frumoase ansambluri de fortificaţii şi clădiri din România, datorită faptului că adăposteşte monumente istorice şi culturale nepreţuite, unele lăsând impresia, chiar şi astăzi, că încă fac parte din sistemul defensiv al ţării.
Transformarea Curții Domnești în ansamblu muzeul a permis vizitatorilor să exploreze liber și să învețe despre istoria locului prin intermediul expozițiilor și tururilor ghidate. Este un loc popular pentru evenimente culturale, reconstituiri istorice și festivaluri.
Curtea Domnească joacă un rol vital în educația culturală și istorică a regiunii, atrăgând școli și grupuri turistice interesate de istoria profundă a României. Este un exemplu de cum patrimoniul cultural poate fi integrat în turismul modern.
