Data Paştelui – Cum se calculează data Paştelui ortodox şi a Paştelui catolic?

Data Paştelui, după cum se ştie, este variabilă şi, în funcţie de aceasta, sunt fixate şi alte sărbători importante, precum Înălţarea Domnului, la 40 de zile după Paşte, şi Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh), la 50 de zile după Paşte. De asemenea, Paştele catolic nu coincide cu Paştele ortodox, fapt care trimite, implicit, la ideea că este vorba de nişte convenţii pe care slujitorii bisericii le-au stabilit la un moment dat.

“Primul conciliu ecumenic de la Niceea”, din anul 325 d.Hr., a hotărât ca data Paştelui să fie, în fiecare an, în duminica imediat următoare primei luni pline, de după echinocţiul de primăvară, fenomen astronomic care are loc la data de 21 martie, cu o variaţie de cel mult două zile înainte sau după, în unii ani. Este un moment de apogeu al luminii (ziua este egală cu noaptea, la echinocţiu, după care lumina începe să crească), este un timp al transformării, al unui nou început.

Împăratul roman Constantin cel Mare, constatând disensiunile din cadrul creştinismului şi propunându-şi să fundamenteze unitatea şi pacea în rândul credincioşilor, a convocat acest prim Conciliu al Bisericii creştine, la care au participat episcopi (în jur de 300) reprezentând un mare număr de biserici locale, cu scopul de a pune bazele canonice şi dogmatice ale acestei religii, în confruntarea cu arianismul, considerat o erezie (o învăţătură creştină din secolul al IV-lea, al cărei nume se trage de la Arie/Arius din Alexandria, care susţinea că, dacă Dumnezeu Tatăl este de esenţă divină, Fiul Său este om, care ar fi primit fiinţă asemănătoare Tatălui).

Data Paştelui şi controversa calendarelor

Paştele a fost prăznuit în toată lumea creştină, încă de la început, în ziua de duminică, şi având ca repere echinocţiul de primăvară şi luna plină, dar alte diferenţe şi controverse au apărut din pricina calendarelor.

La început, în calendarul roman, în care numerotarea anilor începea de la fondarea Romei (21 aprilie 753 i.Hr.), anul avea 304 zile şi doar zece luni a câte 30 sau 31 de zile, fără ianuarie şi februarie, şi era întocmit după calendarele etrusce şi greceşti, bazate pe fazele lunii, răstimpul dintre două faze de Lună Nouă fiind de 29 de zile, 12 ore, 44 de minute şi 2,8 secunde.

Într-o variantă ulterioară a calendarului roman (Calendarul pompilian, după numele celui de-al doilea rege al Romei), s-au adăugat lunile ianuarie şi februarie, anul având 354/355 de zile, lunile anului, cu excepţia lunii februarie având atunci un număr impar de zile (dies fasti), cele pare fiind considerate nefaste. Într-un ciclu de opt ani, la fiecare doi ani, se adăuga a 13-a lună, intercalată după februarie (Mercedonius mensis), cu 22 sau 23 de zile.

Începând cu anul 46 i.Hr., în vremea lui Iulius Cezar, s-a introdus Calendarul iulian, un calendar solar, în care anul avea 365 de zile, era impărtit in 12 luni, cu an bisect la patru ani, astfel încât anul calendaristic să poată fi sincronizat cu anul astronomic.

Calendarul iulian (“pe stil vechi”) a funcţionat până în secolul al XVI-lea, în Europa, când a fost înlocuit (începând cu 24 februarie 1582), cu Calendarul gregorian (după numele Papei Grigore al XIII-lea), acesta din urmă fiind, de fapt, un calendar iulian îndreptat.. Motivul acestei schimbări se lega de faptul că anul astronomic, în calendarul iulian, era mai lung cu 11 minute decât anul calendaristic, aceasta însemnând că, la fiecare 128 de ani, ar mai fi trebuit adăugată o zi.

În prezent, calendarul “pe stil vechi” mai este folosit în “Statul Autonom Monastic” de pe Muntele Athos şi în alte Biserici ortodoxe precum: Bisericile ortodoxe din Ierusalim, Biserica ortodoxă rusă, dar şi de către cele din Serbia, Macedonia şi Georgia, în Biserica ortodoxă coptă, din Egipt, şi în calendarul “rumi”, din Turcia.

Aşadar, data Paştelui creştin depinde de două repere: unul fix – echinocţiul de primăvară (21 martie sau maximum două zile înainte sau după 21 martie), care se referă la mişcarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească şi la momentul în care Soarele, primăvara, traversează ecuatorul ceresc, trecând în emisfera nordică. În astronomie, ecuatorul ceresc reprezintă o linie imaginară, o proiecţie pe bolta cerească a ecuatorului pământesc; al doilea reper pentru data Paştelui este variabil şi vizează mişcarea de rotaţie a lunii în jurul Terrei, mai exact prima Lună plină de după echinocţiul de primăvară, care uneori este mai apropiată de data de 21 martie, alteori mai îndepărtată.

Dacă această Lună plină ar coincide cu echinocţiul de primăvară şi ar fi într-o sâmbătă, atunci Paştele se poate celebra chiar a doua zi, duminică. Dacă Luna plină ar fi chiar înainte de echinocţiu, atunci data Paştelui se va stabili abia în duminica de după 29 de zile, cât durează ciclul până la următoarea Lună nouă. Luând în calcul aceste posibilităţi, data Paştelui poate varia într-un interval de 35 de zile.

În plus, dacă data Paştelui creştin ar coincide cu data Paştelui evreiesc (14 nisan, adică a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună din anul civil, din calendarul ebraic), atunci Paştele creştin va fi mutat în următoarea duminică.

De ce Paştele catolic este înaintea Paştelui ortodox?

Având în vedere regulile clare, convenite încă de la Conciliul de la Niceea, după care se calculează data Paştelui, ar trebui ca toţi creştinii să prăznuiască această sărbătoare la aceeaşi dată. Cu toate acestea, data Paştelui catolic este anterioară datei Paştelui ortodox.

Explicaţia pentru această diferenţă are legătură tot cu schimbarea calendarelor. În 1582, când Papa Grigore al XIII-lea a emis o bulă papală (“Inter Gravissimus”), prin care stabilea trecerea la calendarul gregorian, noul calendar al lumii catolice, puţine ţări au fost dispuse să facă această schimbare prin care “dispăreau” multe zile din viaţa oamenilor (ziua de 4 octombrie 1582 era urmată de 15 octombrie 1582).

Calendarul gregorian a fost adoptat în 1582 de către Franţa, Italia, Spania, Portugalia şi Luxemburg. Germania a făcut schimbarea abia în 1700, Anglia, în 1752, apoi şi alte ţări.

În ţările creştin-ortodoxe din estul Europei, trecerea la calendarul gregorian s-a făcut şi mai târziu, în secolul al XX-lea. În 1923, la Constantinopol, s-a ţinut o Conferinţă interortodoxă, în cadrul căreia majoritatea ţărilor ortodoxe au decis trecerea la noul calendar.

În România, calendarul gregorian a fost adoptat în 1919, printr-o Hotărâre a guvernului condus de I.C. Brătianu, fără a fi consultată însă şi Biserica ortodoxă, în Transilvania noul calendar funcţionând încă din 1590.

Diferenţa dintre data Paştelui ortodox şi cea a Paştelui catolic, astăzi, ţine însă de o altă decizie luată la Conferinţa de la Constantinopol, din 1923, aceea ca, în toate Bisericile ortodoxe, data Paştelui să fie stabilită după calendarul iulian, indiferent dacă ţările cărora le aparţin bisericile respective au trecut la calendarul gregorian sau nu, până în momentul în care toate ţările ortodoxe din lume vor face trecerea la noul calendar, astfel încât Paştele să nu fie celebrat la două date diferite în cadrul aceleiaşi confesiuni. Pe de altă parte, in ţările catolice, data Paştelui se fixează după calendarul gregorian, pe care, de altfel, il utilizăm si noi, in toate celelalte imprejurări.

Dincolo de calendare, date, convenţii, reguli, canoane si de această realitate bizară, ca aceeasi sărbatoare creştină să fie celebrată in momente diferite, rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi ce semnificaţie acordă acestei sărbători, ce repere spirituale, din categoria celor care depăşesc temporalitatea măsurabilă în ani, luni, zile, se fundamentează, renasc şi împrospătează esenţa noastră umană, în această altă primăvara, aşezată pe arhetipul începuturilor.