Cand vine vorba de spatiu, nimic nu trebuie sa fie luat ca atare. Cea mai mare parte din acesta este incredibil de rece, presarat ocazional cu stele fierbinti, ale caror temperaturi coronale ajung pana la cateva milioane de grade. Acesta este un univers al supernovelor, stelelor neutronice, magnetarilor, pulsarilor si exploziilor de raze gamma. In spatiu exista gauri negre care pot comprima masa stelelor in volume de cativa kilometri latime, creand campuri gravitationale din care nu poate scapa nimic, nici macar lumina. Fenomenele si obiectele din univers apar deseori in fanteziile copiilor, ba chiar si ale adultilor. Superputeri, campuri de forta, moarte instantanee, distrugerea lumilor – nu-i de mirare ca spatiul este atat de fascinant pentru mintile oamenilor. In continuare vom afla de ce este utila astronomia si de ce lumea este fascinata de spatiu.
Astronomia ne confrunta cu unele dintre cele mai mari si mai provocatoare dileme legate de natura noastra si tesatura realitatii. Aceasta ne-a ajutat sa rasturnam vechile notiuni despre cum ar trebui sa se comporte natura. La un moment dat, omenirea a crezut ca Pamantul era centrul universului si ca toate obiectele, inclusiv soarele se invarteau in jurul acestuia. De-a lungul veacurilor, astronomii au dezvaluit un alt adevar. Steaua noastra, soarele, si planeta pe care locuim sunt doar doua din miliardele de corpuri aflate in univers. Aceasta descoperire ne face sa credem ca niciodata nu vom stii totul si ca dorinta noastra de cunoastere este nelimitata.
Studiul stelelor si al planetelor a impins frontierele cunoasterii catre exterior, in toate directiile. Contributia astronomiei adusa matematicii si stiintei nu poate fi subestimata. Fara astronomie, lumea moderna pe care o stim azi nu ar fi existat. Astronomia continua sa ne uimeasca si sa ne ghideze chiar si astazi. Acceleratoare uriase sunt ocupate cu ciocnirea particulelor, avand ca scop descoperirea naturii materiei. Pe scurt, astronomia a revolutionat felul in care intelegem natura si va continua sa faca acest lucru.
Astronomia ne ajuta sa privim in trecut
Cand privesti in spatiu si observi orice stea de pe cer, de fapt privesti inapoi in timp. Nu vezi steaua asa cum este acum, ci asa cum era atunci cand fotonii de lumina au parasit fotosfera acesteia, cu foarte multi ani in urma. Daca privesti galaxia Andromeda, imaginea pe care o vezi este modul in care arata aceasta acum 2 milioane de ani, cu mult timp inainte ca oamenii sa cutreiere planeta. Cele mai mari telescoape pot vedea pana la cateva miliarde de ani in urma, in faza incipienta a galaxiilor, pe vremea cand acestea abia se formau. Istoria se refera la noi, la cum am ajuns aici, de ce lucrurile sunt asa cum sunt. Astronomia ne ajuta sa aflam si mai multe despre istoria omenirii prin faptul ca ne explica originile planetei noastre, ale soarelui si ale galaxiei – ne ofera chiar si informatii despre universul in care traim si despre cum a inceput totul acum aproximativ 13 miliarde de ani.
. Am avut o relatie intensa cu stelele si planetele timp de mii de ani. AstronoAstronomia este fascinanta chiar si atunci cand este aplicata la propria noastra istorie umana modestamia a ghidat vechile cicluri de insamantare si recoltare, a furnizat materia prima pentru sisteme de credinta, ritualuri si religii, a contribuit la navigatie si descoperiri. Oamenii au fost martori la evenimente ca primul om pe Luna si trimiterea robotilor de explorare in spatiu, pe diverse planete. Relatia noastra cu spatiul ne-a modelat cultura de astazi.
Viitorul omenirii impulsionat de astronomie
Astronomia este importanta si pentru viitorul omenirii, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. In urmatoarele decenii, companiile private vor prelua mare parte din responsabilitatile asociate cu agentiile guvernamentale ca NASA si ESA. Acest lucru va crea noi locuri de munca si mai multa bunastare. Telescoapele mai mari si echipamentul mai bun vor oferi noi perspective in ceea ce priveste realitatea, fapt care va contribui la dezvoltarea capacitatilor noastre tehnologice. De-a lungul urmatoarelor secole poate vom explora si coloniza diverse planete din spatiu, folosind tehnologii pe care nici nu le putem visa inca. In cele din urma, peste cateva miliarde de ani, soarele se va extinde si va “praji” tot ce se afla pe suprafata planetei noastre, inainte de a se micsora si a deveni o pitica alba.
Poate ca exista un asteroid urias sau o cometa care se va ciocni la un moment dat cu Pamantul, sau poate ca, intr-o zi, planeta insasi se va intoarce impotriva noastra fortandu-ne sa gasim o noua casa. Poate vom gasi o modalitate de a traversa enormele distante care ne separa de alte stele din galaxie, iar acest lucru se va intampla numai datorita astronomiei. Astronomia este disponibila tuturor, fie ca este vorba de copii care se viseaza astronauti sau batrani care se uita prin telescoape si privesc Luna si craterele sale.