Majoritatea persoanelor văd deșertul reprezentat de dune de nisip, dune de nisip, dune de nisip… nenumărate dune de nisip. În ciuda acestui fapt, dunele ocupă o suprafață de 30 % din Deșertul Arabiei, 10 % din cel al Saharei și doar 2 % din Deșertul nord-american. În pustietatea deșertului se află multe alte tipuri de relief.
Deșertul poate fi fierbinte sau rece, pustietatea fiind rezultatul lipsei ploii sau rezultatul lipsei căldurii, precum în deșertul rece din Antarctica. Deșerturile reci mai sunt considerate și semi-deșerturi.
Deșerturile fierbinți
Sahara, Deșertul nord-american, Deșertul Arabiei, Deșertul Thar din emisfera nordică, cât și Deșertul Atacama, Kalahari și Deșertul Australian din emisfera sudică reprezintă deșerturile fierbinți. Deșertul Kalahari prezintă și o deltă formată de fluviul Okawango; este o deltă atipică, datorită faptului că fluviul se varsă într-o mare de nisip, evaporându-se în aer sau infiltrându-se în sol.
Cum s-a format nisipul?
Timpul (milioane de ani) și variațiile de temperatură de la zi la noapte fac pietrele să se erodeze și să se transforme în mici granule de nisip.
Cum s-a format deșertul?
Cu cât temperaturile sunt mai ridicate, cu atât umiditatea aerului crește. Circulația maselor de aer va face ca vântul fierbinte și uscat să sufle la tropice; forța eoliană și variațiile de temperatură de la zi la noapte, în timp, au determinat erodarea reliefului. Un alt factor important în formarea deșertului sunt munții, care reprezintă uneori bariere pentru vânturile umede, precum în cazul deșertului Atacama.
Ce forme de relief întâlnim în deșert?
Deșertul este format din dune de nisip, uneori numite erguri. Întinderi de pietre colțuroase numite hamade. Văi adânci, umplute temporar cu apă în sezonul ploios, numite ueduri sau șoturi. Un exemplu de ued este cel din Tunisia, Medjerda. Depresiuni cu oaze, prezente datorită pânzei freatice aproape de suprafața solului, precum Oaza Timia, din Munții Air, Nigeria. Platouri muntoase.
Dunele de nisip
Ergurile sunt întinderi considerabile de nisip, precum Marele Erg Oriental, din Sahara.
Dunele sunt în general staționare, datorită dependenței lor de vânt. Altele au o mișcare lentă, călătorind în direcția vântului.
Pe întinderile ergurilor se pot observa mai multe tipuri de dune:
- dunele călătoare numite și barcane; spre exemplu, o dună mare poate călători cel mult 18 m pe an; barcanele pot fi recunoscute după forma lor de semilună.
- dunele în formă de sabie sau dunele seif sunt lungi și drepte; se formează adesea la baza unei stânci mari; se pot întinde pe o distanță de aproximativ 20 km lungime, câteva sute de metri înălțime și 2 km lățime.
- dunele de forma unei stele sunt și dune de încredere; spre deosebire de celelalte, care dimineață pot dispărea, acestea sunt bune repere călătorilor. Înălțimea atinsă de o astfel de dună poate fi de aproximativ 152 m.
Specific dunelor este cântecul lor, auzit în bătaia vântului, care se datorează frecării granulelor în timpul rostogolirii. Pentru ca vuietul dunelor să poată fi produs e important ca aceste granule de nisip să aibă în componența lor fier și argilă.
Platouri muntoase
Exemple de masive sunt: Munții Tibesti, în Sahara sau munții vulcanici Hogar, tot în Sahara. Masivele muntoase sunt caracterizate prin:
- montic (englezescul „butte”) precum cel din Monument Valley, Arizona; sunt coline cu părți verticale adesea abrupte și aplatizate în vârf;
- mesa este un munte plat, dar abrupt; spre deosebire de monticuri sunt mult mai late și mai puțin înalte, muntele în sine având vârful mai lat decât înălțimea muntelui (Munții Glass, în vestul statului Oklahoma, SUA);
- guelta este un munte permanent de piatră, la baza căruia se află un nivel mic de apă (Adrar des Ifoghas, Mali sau Guelta d’Archei în Ciad, ambele din Sahara); guelta se formează în uede.
În lipsa ploii, viața din deșert lipsește sau este întâlnită rar, excepție fâcând oazele. În ciuda pustietății ce îl caracterizează, deșertul oferă peisaje frumoase și trăiri memorabile. Acolo unde apa iese la suprafață, creează adevărate minuni ale Terrei.
