Multi oameni din ziua de azi au impresia gresita ca, inainte de Columb, toata lumea credea ca Pamantul era plat, ca se afla in centrul universului si ca restul obiectelor ceresti se invarteau in jurul sau. De fapt, acum mai bine de 2000 de ani, astronomii greci, folosind doar cele mai simple instrumente, au dezvoltat o conceptie avansata a universului, care ar fi putut explica dispunerea obiectelor din sistemul solar si cum aceasta dispunere determina ciclurile sezoniere de pe Pamant. Acestia descoperisera chiar si precesia echinoctiilor, care sa-i ajute sa inteleaga ciclurile astronomice mai lungi.

Astronomia greaca s-a bazat pe o metoda stiintifica ce era in opozitie cu metodele utilizate in Babilonul antic – vederea asupra lumii a babilonienilor era bazata pe magie, iar acestia nu au aratat niciun interes in dezvoltarea unei conceptii unitare a cosmosului. Oligarhia babiloniana folosea un panteon al cultelor pentru a controla populatia, iar casta preotilor studia cerurile, nu pentru a le intelege, ci pentru astrologie si pentru a-si imbunatati calendarul (calendarul lor era lunar, nu solar ca al egiptenilor).

Babilonienii au lasat in urma sute de tablete cuneiforme referitoare la astronomie. Cu toate acestea, in abordarea babiloniana, nu se gaseste nici macar o urma a vreunui model geometric. In schimb, acestia au dezvoltat metode numerice utilizand progresii aritmetice, intr-o maniera care aminteste de Euler. Folosind aceste metode, babilonienii erau capabili sa prezica anumite fenomene ce aveau legatura cu Luna, cu o precizie de cateva minute. Desi babilonienii au intocmit liste aproape complete ale eclipselor, ce dateaza inca din anul 747 i.Hr., acestia nu au colectat si date fiabile legate de miscarile planetelor. Ei nu au dezvoltat niciodata metode precise de masurare a locatiilor obiectelor ceresti, si nici nu au incercat sa emita ipoteze privind ceea ce se intampla in ceruri.

Dezvoltarea astronomiei grecesti

Stiinta greaca s-a dezvoltat ca parte a unui curent cultural care respingea dominatia unei oligarhii. In poemele epice ale lui Homer, omul a fost prezentat ca luptand impotriva tiranicilor zei. In piesa lui Eschil, “Prometeu incatusat”, personajul principal, Prometeu (care inseamna meditare), ofera oamenilor stiinta pentru a-i elibera de zeii pagani irationali.

Cultura greaca in sine a fost impartita intre viziunea oligarhica si cea pro-republicana, acest lucru fiind evidentiat cel mai clar de catre viziunile opuse ale lui Platon si Aristotel. Platon a furnizat metoda stiintifica ce a condus stiinta de atunci. In jurul anului 150 d.Hr., sub conducerea Imperiului Roman, a fost impusa astronomia frauduloasa a lui Ptolemeu, care se baza pe ideologia lui Aristotel. Poate ca urmare a acestui fapt, scrierile cosmologice ale grecilor (cu putine exceptii) nu s-au pastrat, de aceea, singurele inregistrari care exista sunt in mare parte descrieri ale comentatorilor de mai tarziu. Prin urmare, aceste descoperiri trebuie sa fie reconstituite, bazandu-ne pe cunoasterea modului in care functioneaza mintea.

Homer, Foto: en.wikipedia.org

Fenomene pe cer

Spre deosebire de babilonieni, astronomii greci au cautat un principiu geometric de comanda in spatele fenomenelor care sunt vizibile in ceruri. Un astronom grec timpuriu ar fi vazut ca miscarea obiectelor din cer parea sa urmeze cicluri regulate. Deasemenea, ciclurile soarelui, Lunii, stelelor si planetelor nu corespundeau exact, dand nastere la cicluri si mai lungi. In fiecare zi, acesta ar fi vazut cum soarele parea sa rasara din est, cum traversa cerul si apoi apunea in vest. Luna de asemenea rasare in est, traverseaza cerul si apune in vest. Cu toate acestea, Luna pare sa se deplaseze mai incet decat soarele – soarele completeaza un ciclu suplimentar in aproximativ 29,5 zile (cu alte cuvinte, ciclul Lunii nu este un multiplu exact al ciclului soarelui). Aspectul Lunii se schimba deasemenea (adica, aceasta creste si descreste), parcurgand un ciclu complet de faze o data la fiecare 29,5 zile.

Citește și:  Generalitati despre constelatia Sagittarius: asezare, stele, clustere si nebuloase interesante

Noaptea, astronomul grec ar fi vazut stelele, dintre care majoritatea ar fi parut sa mentina o relatie reciproca fixa (de unde rezulta existenta constelatiilor si faptul ca multe dintre ele poarta nume derivate din cuvinte grecesti). Grecii au dezvoltat o conceptie a sferei ceresti pentru a explica relatia fixa dintre aceste stele. Stelele “fixe” se roteau ca un grup in timpul noptii, in jurul unui punct de pe cerul nordic ce parea sa nu se miste deloc. Deasemenea, pozitia stelelor fixe parea sa se schimbe usor, de la o zi la alta, cu aceeasi rotatie de la est la vest. Aceasta schimbare usoara a stelelor fixe parea sa treaca printr-un ciclu complet in fiecare an, in functie de ciclul anotimpurilor. Un numar de alte cicluri corespundea anilor. Drumul soarelui pe cer se schimba in fiecare zi, urmand un ciclu anual. Ciclul zilnic (rotatia Pamantului in jurul axei sale in 24 de ore) si ciclul anual (rotatia Pamantului in jurul soarelui care dura un an) au fost exprimate de Platon in dialogul “Timaeus” (Timaios),

In plus fata de stelele fixe ale sferei ceresti, au fost cateva obiecte pe care grecii le-au numit planete (care inseamna ratacitori) – desi acestea aratau ca niste stele, ele nu ramaneau in aceeasi pozitie in raport cu stelele fixe pe sfera cereasca, ci se aflau in continua miscare. Unul dintre primii astronomi greci cunoscuti, Thales, a masurat dimensiunea soarelui si a Lunii, asa cum sunt vazute de pe Pamant, si a ajuns la concluzia ca acestea au aproximativ jumatate de grad. Se crede ca Thales a dezvoltat relatiile de baza ale triunghiurilor similare (cum ar fi demonstrarea faptului ca raportul a doua laturi este acelasi pentru triunghiurile similare) si ca a utilizat acest principiu pentru a masura relatiile in cosmos.

Sculptura lui Platon, Foto: en.wikipedia.org

Astronomi greci

Pitagora este creditat cu descoperirea faptului ca Pamantul are o forma aproape sferica si ca Steaua Diminetii si Luceafarul erau unul si acelasi lucru (ceea ce azi numim planeta Venus). Acesta a descoperit de asemenea faptul ca intervalele muzicale sunt determinate de numar, de aceleasi legi ale armoniei precum cele care guverneaza muzica. Intrucat niciuna dintre scrierile lui Pitagora sau ale urmasilor sai nu au supravietuit, putem doar specula modul in care acesta a descoperit forma Pamantului. Pitagora ar fi putut ajunge la aceasta concluzie bazandu-se pe conceptualizarea cauzei eclipselor. Descoperirea cauzei eclipselor ii este atribuita lui Anaxagoras, care a emis ipoteza ca soarele era o piatra rosie si fierbinte, iar Luna era facuta din pamant – pentru acest lucru, el a fost acuzat de nelegiuire de catre cei care considerau ca aceste corpuri ceresti erau zei. Anaxagoras si-a dat seama ca sursa luminii Lunii era reflectia luminii soarelui si este, de asemenea ,cel care a descoperit faptul ca, o eclipsa a Lunii este cauzata de blocarea luminii soarelui de catre Pamant si o eclipsa a soarelui este cauzata de interpunerea Lunii intre acesta si Pamant.

Eclipsele de Luna au reprezentat dovada faptului ca Pamantul are forma aproape sferica. Umbra pe care Pamantul o arunca asupra Lunii este intotdeauna circulara, indiferent de directia din care straluceste soarele. Acest lucru ar putea fi adevarat numai daca Pamantul ar fi o sfera, asa cum a aratat geometria pe care au dezvoltat-o grecii in acea perioada. Pitagora ar fi putut descoperi ca Pamantul este sferic prin conceptualizarea ideii de curbare care, 300 de ani mai tarziu, i-a permis lui Eratostene sa-si proiecteze faimosul experiment pentru masurarea circumferintei Pamantului. In cele din urma, Pitagora ar fi putut ajunge la concluzia ca acest lucru este adevarat, deoarece si-a dat seama ca universul este ordonat de geometrie si el a crezut ca sfera este cel mai frumos dintre corpurile solide.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.