Discul din Nebra este una dintre cele mai stranii si interesante descoperiri arheologice, facuta cu doar cativa ani in urma, pe teritoriul Germaniei, fiind considerata cea mai veche reprezentare a cerului, intr-o maniera care nu are termen de comparatie, in istoria civilizatiei europene. Este un obiect inestimabil ca valoare, mai ales din perspectiva astronomiei si a istoriei religiilor. Poate numai descoperirea Omului din Similaun (Otzi) sa mai fi produs atata uimire si emotie. Discul a fost descoperit din intamplare, in 1999, in landul Saxe-Anhalt, langa orasul Nebra, la numai 25 de kilometri de un vechi observator solar, de catre niste muncitori, care lucrau clandestin, cu niste excavatoare si a fost recuperat de abia in 2002, in urma mai multor actiuni concertate ale politiei. In prezent, se pastreaza la Muzeul de istoriei al orasului Halle, din acelasi land.
Discul din Nebra, vechi de peste 3600 de ani, este facut din bronz, ornat cu aur, are un diametru de 32 de centimetri si o greutate de aproximativ doua kilograme. Pe el sunt reprezentate Soarele (sau Luna plina), fazele Lunii (ca o secera in crestere), precum si stelele Pleiadei (32 de stele, din Constelatia Taurului, dintre care sapte sunt mai stralucitoare), toate din aur, incrustate pe fundalul simbolic al cerului. Se mai poate vedea, in partea dreapta a discului, un arc de cerc, de 82 de grade (poate imaginea stilizata a unei barci, care duce Soarele spre cer), si doar urma altuia, pe partea stanga. Distanta dintre extremitatile primului arc indica, la scara, distanta intre punctul de la orizont, de unde rasare Soarele, si celalalt, unde apune, la solstitiul de vara si de iarna. Unghiul de 82 de grade corespunde, de asemenea, traiectoriei Soarelui la latitudinea Germaniei Centrale.
Discul a fost ingropat, alaturi de alte obiecte pretioase (doua sabii, o secure, doua bratari si un ac de gravat), probabil in cursul unui ritual agrar, care avea loc in apropierea Muntelui Mittelberg. Discul din Nebra, prin felul in care este conceput, pare a fi imaginea concentrata a unor cunostinte dobandite de-a lungul generatiilor. Asezarea elementelor constituente, materialele utilizate si urmele lasate de cei care l-au folosit, atunci, in epoca bronzului, transmit o istorie bogata, care, cu timpul, probabil, a fost uitata. Cei mai multi specialisti inclina sa creada ca o asemenea reprezentare a cerului era menita sa perpetueze experienta legata de succesiunea anotimpurilor, un fel de ghid agrar, un calendar pentru agricultori, care trebuiau sa stie ca, incepand cu data de zece martie, adica atunci cand Pleiadele se vedeau la amurg, uneori impreuna cu luna plina aflata in crestere, se puneau semintele in pamant, ca sa rodeasca, iar de la 17 octombrie inainte, trebuia culeasa recolta, tocmai cand Pleiadele nu se mai vedeau in crepusculul diminetii.
Potrivit opiniei astronomului Rahlf Hansen, din Hamburg, in functie de diversele faze ale Lunii, prin calcule complexe, care aveau legatura cu cele 32 de stele de pe disc, care ar putea insemna si cei 32 de ani solari (corespunzatori la 33 de ani lunari), se putea afla si numarul zilelor dintr-un an (365 de zile, respectiv 366, in anii bisecti).
Discul din Nebra este atat de spectaculos, prin vechime, prin mesaj, prin chiar locul in care a fost descoperit, incat multi specialisti au fost tentati sa creada ca este un fals. Studiul microscopic, marimea cristalelor de oxidare, analiza cu Carbon 14, toate demonstreaza insa autenticitatea acestui obiect. Mai mult, construirea discului in regiunea in care a fost descoperit a fost confirmata si printr-un studiu izotopic al plumbului radioactiv, continut de disc. De asemenea, comparatia cu celellalte obiecte, gasite in acelasi loc, arata ca toate dateaza din jurul anului 1600 i. Hr.
In 2004, autoritatile germane au lansat un concurs, castigat de Biroul de arhitectura din Zurich, pentru a construi, pe locul unde a fost descoperit Discul din Nebra, un centru arheologic, cu expozitii temporare si permanente, care sa puna in valoare aceste dovezi ale unei civilizatii extraordinare, care par a devansa cu cel putin doua secole, prin cunostintele astronomice pe care le-au transmis, civilizatia mesopotamiana. S-a ales ca imagine-simbol a Centrului, “barca solara” (imagine frecventa in mitologia nordica), facuta din aluminiu auriu, lunga de 60 de metri, care, prin felul in care este amplasata, pare a pluti, deasupra bazei facuta din sticla. In interiorul ei, este proiectat un Planetariu, iar peretii transparenti ofera, ziua, minunata priveliste a Muntelui Mittelberg. Un turn conic, de 30 de metri inaltime, este proiectat respectand toate proportiile inscrise pe Discul din Nebra, indicand solstitiul de iarna, iar o data pe zi, razele Soarelui care il strabat fac un unghi indreptat spre Muntele Brocken, aflat la 80 de kilometri distanta, si care, in epoca de bronz, a servit ca reper pentru coordonatele care se regasesc pe disc.
Soarele, Luna, Solstitiile, Barca solara, Pleiadele – cinci mari teme astronomice, religioase, filozofice, ritualice, prezente, separat, in Europa Evului Mediu, dar care apar reunite, cu mii de ani inainte, gratie geniului celui care a conceput Discul celest din Nebra, o descoperire (facuta intr-un loc considerat primitiv si barbar), ii obliga pe arheologi si istorici sa revizuiasca vechimea si valoarea civilizatiei europene, care, la inceputuri, se pare ca nu a fost cu nimic mai prejos decat cea din Mesopotamia, Egipt sau Orientul Apropiat.
