In 1996, cand s-a nascut Dolly – oaia clonata, primul mamifer creat artificial, pornind de la nucleul unei celule somatice adulte, lumea stiintifica de pretutindeni si opinia publica au fost bulversate, fara a fi prea clar daca era vorba de entuziasm sau de neliniste, in fata unui eveniment legat de manipularea genetica, o zona de cercetare cu largi perspective, dar care implica si o dimensiune morala, esentiala pentru viitorul omenirii.
In anul respectiv, in aprilie, o echipa de cercetatori scotieni de la Institutul Roslin (University of Edinburgh), coordonata de embriologul Ian Wilmut si de Keith Campbell, au extras o celula din ovulul unei oi femela si au indepartat ADN-ul, purtatorul informatiei ereditare, dupa care au implantat material genetic din ugerul unei a doua oi, activand celula, ca si cum ar fi fost fecundata. Celulele obtinute, dupa ce au stat sapte zile intr-un mediu de cultura, au fost implantate apoi in uterul unei “mame-surogat”, care a dat nastere unui miel sanatos – Dolly, copia perfecta, pana la ultimul fir de lana, a mamei sale, Belinda. De fapt, “copia perfecta” este un fel de a spune, pentru ca Dolly – oaia clonata poseda, intr-adevar, zestrea genetica din nucleul celulei prelevate de la oaia Belinda, dar ovulul utilizat a venit cu organitele si mitocondriile sale (uzinele energetice ale celulei), care posedau si ele un patrimoniu genetic.
Oricum, se obtinuse, in felul acesta, dovada clara ca producerea in serie a unor indivizi cu aceeasi zestre genetica este posibila. Alegerea numelui Dolly, oricat ar parea de nostim si de neasteptat, in comparatie cu reusita stiintifica de exceptie, le-a fost inspirata cercetatorilor scotieni, de celebra cantareata americana de country, Dolly Parton, care avea un bust generos, sugerandu-se ca procedeul clonarii s-a facut pornind de la o celula prelevata din glanda mamara a oii.
Pana a se ajunge la clonarea reproductiva, lumea stiintifica a parcurs un drum indelungat, marcat de diverse descoperiri, incepand cu teoria darwinista despre evolutie, de la jumatatea secolului al XIX-lea, continuand cu identificarea acizilor nucleici – ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic) si ARN –ul (acidul ribonucleic) – cu decodarea structurii ADN-ului, de catre Francis Harry Compton Crick si James Dewey Watson, in 1953. Anul 1973, cand cercetatorii au reusit combinarea ADN-ului a doua organisme diferite, a fost momentul de debut al ingineriei genetice. In 1930, un pionier al acestui drum, al geneticii, a fost savantul german Hans Spermann, care produsese prima clona artificiala, prin injumatatirea embrionului unei salamandre, cu un fir de par.
Dupa 1980, divizarea embrionilor animali nu a mai fost o problema pentru lumea stiintifica, dar Dolly – oaia clonata a fost prima fiinta creata pornind de la o singura celula. Ceea ce face din aceasta experienta un fapt extraordinar este capacitatea cercetatorilor de a arata ca totalitatea informatiei genetice continute intr-o celula se poate “trezi”, fara a fi fecundata. Teoretic, se stia de mai multa vreme ca fiecare celula a organismului contine, potential, tot materialul genetic al unui individ dintr-o specie, dar, pe masura evolutiei embrionului, fiecare celula se specializeaza, pentru a produce fie parul, fie pielea sau alte organe, restul celulelor ramanand “adormite”. Prin Dolly – oaia clonata s-a demonstrat, pentru prima data, acest potential celular.
Dolly a imbatranit foarte repede. Cercetatorii au pus aceasta situatie pe seama mostenirii genetice, oaia Belinda avand sase ani si suferind de artrita, cand i-au fost prelevate celule. Alta cauza a imbatranirii premature, sustineau specialistii, ar fi putut fi faptul ca Dolly – oaia clonata a trait prea protejata in mediul de laborator. A fost eutanasiata, in 2003, pentru ca, pe langa artrita, avea si probleme respiratorii. Ulterior a fost expusa in Muzeul Regal din Edinburg, unde se afla si in prezent.
La mai putin de un an de la nasterea lui Dolly – oaia clonata, un fizician american, Richard Seed, a anuntat ca intentioneaza sa cloneze fiinte umane si probabil ca multi s-au gandit la aceasta posibilitate, ceea ce ridica mari semne de intrebare asupra caracterului etic al unui astfel de experiment. Intre timp, alte oi, dar si porci, soareci au fost clonate cu succes. Ultima reusita este clonarea unei pisici domestice, in 2002, experiment al unei echipe de la Universitatea din Texas, condusa de profesorul Mark Westhusin. Tehnica pentru crearea pisicii “CC”, cum a fost numita, este identica celei folosite pentru Dolly-oaia clonata. Desi, din punct de vedere genetic, CC este identica dublului sau, blana are alta culoare. Potrivit specialistilor, cauza ar fi factorii de mediu din timpul dezvoltarii celulei, care ar fi influentat pigmentatia. Presa a subliniat ca finantarea acestui experiment a fost facuta de catre miliardarul John Sperling, care, dupa moartea catelusei sale, Missy, a donat 4 milioane de euro Universitatii Texas, pentru a o clona. Dar pentru ca hazardul a facut ca nici o celula de caine sa nu se formeze, in laboratoarele universitatii, experimentul s-a facut cu o pisica. De altfel, in pofida multor reusite, rata de esec in cazul clonarii unor mamifere, ca cele mentionate anterior, este de 97%.
Tot in 2002, compania Advanced Cell Technology, din Massachusetts (SUA), a anuntat ca este in situatia in care ar putea clona o fiinta umana. Cercetatori din Italia si din alte tari au anuntat si ei ca pot face asa ceva. In aceste conditii, Camera reprezentantilor din SUA a adoptat o lege impotriva clonarii oamenilor. Este admisa doar clonarea anumitor organe, in scopul realizarii unor implanturi.
Brigid Hogan, profesor doctor in biologie celulara, la University Medical Center, din Nashville (SUA) si multi alti oameni de stiinta responsabili au aratat, in nenumarate randuri, ca, intr-o zi, anumiti indivizi (avizati in domeniu) vor fi tentati sa abuzeze de progresul ingineriei genetice, sa genereze anomalii, discriminari si suferinte, de aceea clonarea umana ar trebui sa iasa total din sfera interesului stiintific sau de alta natura.
