Efectul echo chamber sau “Efectul camerei de ecou” este denumirea acelei situaţii în care evenimentele, informaţiile de toate felurile, ideile, anumite convingeri sunt amplificate sau întărite prin diverse sisteme de comunicare şi prin repetare. În prezent, cel mai favorabil mediu pentru manifestarea şi proliferarea efectului echo chamber este cel online, unde internauţii pot vedea o serie de informaţii şi puncte de vedere, care, aparent, corespund opiniilor lor.
Încă din 1998, John Scruggs, lobby-ist la o mare companie de tutun, mărturisea că s-a folosit frecvent de “Efectul echo chamber” şi că acesta funcţionează utilizând, în principal, două mecanisme. Primul constă în repetarea aceluiaşi mesaj de către mai multe surse, iar al doilea presupune difuzarea unor mesaje similare de către o singură sursă.
În felul acesta, membrilor aceleiași “camere de ecou” li se oferă informații sortate în prealabil, care corespund opiniilor lor și care au rolul să le întărească. Fiind mai puțin expuși la opinii divergente, utilizatorii au tendința de a ataca orice altă opinie. Această situație duce frecvent la diseminarea de informații false, nepuse sub semnul întrebării atât timp cât repetă și susțin opiniile membrilor.
Efectul echo chamber şi “vederea în tunel”
Conceptul “Efect echo chamber” este o metaforă bazată pe o cameră de ecou acustic, în care sunetele reverberează într-o incintă goală. Aşa cum ecoul ne întoarce propria voce, efectul “camerei de ecou” apare online atunci când un grup de oameni se unește și dezvoltă “vederea în tunel” – un furnizor de informații va face o afirmație, pe care mulți oameni cu gânduri similare o repetă, o aud și o reiau (adesea într-o formă exagerată sau distorsionată), până când majoritatea oamenilor presupun că o variantă exagerată/ falsă a poveștii este adevărată.
Odată cu democratizarea internetului și creşterea în popularitate a rețelelor sociale, “camerele de ecou” s-au înmulțit, au devenit “bulele” noastre, în care trăim, acţionăm, comunicăm, fiind rezultatul (previzibil pentru cei care le exploatează) al algoritmilor motoarelor de căutare, care personalizează experiența online a unui individ, acționează ca filtre și generează aşa-numitele “bule de filtrare”.
Cu siguranţă, măcar din când în când, cineva care aparține unei anumite comunităţi virtuale/ reţele sociale – prieteni de școală, grupuri de interese sau activități, familii etc. – a putut constata divergența de opinii atunci când intră în contact cu un alt grup decât cel căruia îi aparţine.
Efectul echo chamber – Cum funcţionează “bulele de filtrare”?
Termenul “bulă de filtrare” sau “balon de filtrare” a fost lansat, în 2011, de Eli Pariser, director general al unui site specializat în conţinut viral (creat în 2012) şi cofondator al Avaaz.org (un site de petiţii online).
Conform analizelor lui Eli Pariser, algoritmii Google își selectează căutările pentru fiecare utilizator de internet pe baza a 57 de semnale diferite, precum vârsta, sexul, istoricul căutărilor recente, browserul utilizat, rezoluția ecranului, localizarea geografică, marca computerului, timpul petrecut căutând online, serviciile vizitate, frecvența și alegerea clicurilor, achizițiile efectuate, reclamele vizualizate, comenzile rapide configurate etc.
O astfel de personalizare a detaliilor înseamnă că Google și site-urile comerciale asociate ne oferă în mod constant site-uri, linkuri și reclame în conformitate cu alegerile noastre obișnuite. Eli Pariser dă şi un exemplu extrem de relevant – două persoane cu o orientare politică total diferită (unul de dreapta, celălalt de stânga), lansează o căutare pe Google cu “British Petroleum”.
Primul primește, în fruntea căutării, informații despre posibilitățile de a învesti în British Petroleum, celui de-al doilea i se prezintă “scurgeri de petrol” provocate de British Petroleum. Este un argument clar că algoritmul Google, prin screeningul comportamentului online a două tipuri de personalitate, a identificat opţiunea lor politică. Astfel de selecţii şi interpretări, pe bază de algoritmi, se practică în mod constant, în toate domeniile – politică, economie, lectură, călătorii, cultură etc., Google şi asociaţii săi limitând utilizatorii în “bula” lor cognitivă.
“Bulele de filtrare” oferă un univers “narcisist” și neted
Autorul acestor analize a mai observat şi că, de pe pagina sa de Facebook, de exemplu, au dispărut rapid “prietenii’ cu o viziune mai “conservatoare” în privinţa diverselor opinii şi ştiri. Au dispărut şi cei cu care a interacţionat mai rar sau cărora nu le-a apreciat sau comentat postările, aşa cum au dispărut toate textele, linkurile, paginile, videoclipurile, evenimentele care l-au făcut să reacționeze puțin sau deloc. S-a trezit astfel, mărturiseşte Eli Pariser, într-un univers online în care domină doar ceea ce oricum îi era familiar, un fel de univers “narcisist” și neted.
În mod similar, şi alte reţele sociale sunt controlate de algoritmi, implicit de “bulele de filtrare”, cum ar fi cronologia partajării fotografiilor pe Instagram. Desigur, uneori, aceste funcţii pot fi utile – în sensul că, dacă te afli într-un mare oraş şi cauţi, de pildă, o agenţie, o bancă, o pizzerie etc., nu este necesar să se afişeze cele mai bune astfel de locaţii de pretutindeni.
Efectul echo chamber şi diminuarea capacităţii critice şi de obiectivare
Când este vorba însă de opinii, convingeri, dezbateri, atunci “bulele de filtrare”, care generează efectul echo chamber, pot avea şi alte consecinţe. Dacă ne confruntăm constant cu aceleași opinii, uităm relativ repede că există și alte concepții despre lume şi nu vom mai putea face o analiză critică și constructivă.
Cei care deţin controlul şi au posibilitatea să filtreze conținutul care nu se conformează preferințelor lor, pot da clicuri virtuale, creează “bule de filtare” ale punctelor de vedere opuse și își pot consolida poziţia pe care o protejează. Astfel, utilizatorii de internet nu vor avea acces decât la interacțiuni cu oameni cu gândire similară, nu şi cu oameni ale căror valori diferă de ale lor. Este vorba, în esenţă, de o auto-propagandă invizibilă. Un asemenea fenomen este extrem de vizibil în timpul campaniilor electorale.
Bulele de filtrare şi efectul echo chamber asociat pot avea consecinţe grave asupra libertăţii de gândire şi asupra capacităţii de a discerne adevărul de minciună şi de propagandă, cu atât mai mult cu cât rețelele sociale au devenit principalele surse de informații (atât culturale, cât și politice) pentru anumite segmente ale populației.
Un studiu făcut de Universitatea Oxford (Marea Britanie), în 26 de țări, pe 50.000 de persoane, arată că 51% dintre internauți se informează din rețelele sociale, care constituie prima sursă de informare pentru 12% dintre ei.
Un celebru politolog american, autor al unui cunoscut studiu despre “Ciocnirea civilizaţiilor”, publicat în 1993, Samuel P. Huntington, se pare că a anticipat corect când spunea că: “Dacă secolul al XIX-lea a fost marcat de conflictul dintre statele-națiune, secolul al XX-lea, de prăbușirea ideologiilor, secolul al XXI-lea va fi al “Ciocnirii civilizațiilor”, iar Internetul nu va lipsi din această ecuaţie.
Efectul echo chamber – încă un pas în pierderea libertăţii de gândire
Efectul imediat al “bulelor de filtrare” este, prin urmare, “efectul echo chamber” (efectul camerei de ecou) – un mediu confortabil, de vreme ce se experimentează doar opinii similare, cele contrare neavând importanţă. Altfel spus, “efectul echo chamber” (controlat) din mediul virtual este cea mai simplă cale de încurajare a prejudecăţilor şi a fake-news-urilor.
Tot mai multe voci susţin că trăim într-o societate a post-adevarului, într-o lume a măştilor, a aparenţelor, a iluziilor, în care mecanismele proliferării minciunilor câştigă teren pe toate planurile – politice, financiare, economice etc.- o realitate în care dorinţa de putere, de privilegii a atins cote alarmante, în care nonvaloarea, falsele ierarhii, falsele intenţii sunt tot mai ostentative şi mai gălăgioase.
Mediul online, “efectul echo chamber” şi dorinţa de confirmare publică
Mediul online, prin “efectul echo chamber”, care exploatează la maximum şi factorul emoţional (veritabilul “cal troian” al manipulării) devine (a devenit deja) un spaţiu în care dorinţa de confirmare publică, printre altele, pare de nestăpânit, în timp ce aspectele, adevărurile esenţiale pentru viaţa oamenilor sunt mascate sau ignorate.
La fel de gravă, în acest context, este şi indiferenţa oamenilor, cei mai mulţi fiind preocupaţi nu de înţelegerea corectă a realităţii, nu de disocierea clară între adevăr şi minciună, ci de “satisfacţia” pe care o generează “efectul echo chamber”.
Chiar dacă “bula de filtrare” şi “efectul echo chamber” se leagă de lumea virtuală, adică de tehnologia secolului al XXI-lea, predispoziţia fiinţei umane spre falsificarea adevărului este veche de când lumea. În Grecia antică, leagănul democraţiei, filosoful Socrate, recunoscut în epocă pentru înţelepciunea şi integritatea sa morală, a fost condamnat să bea cupa cu fiertura otrăvitoare de cucută, pentru că avea opinii contrare faţă de cele ale conducătorilor Atenei. Iar cei care au cerut moartea lui Socrate au fost, desigur, indivizi obscuri şi vanitoşi, lipsiţi de orice merit.
Astăzi, fenomenul proliferării minciunii, fake news-urilor, disimulării s-a “rafinat” prin apelul la tehnologie. Dar esenţa problemei este aceeaşi şi pare a se manifesta, in prezent, cu o virulenţă de neimaginat şi, teoretic, de neexplicat – lipsa de scrupule, ipocrizia, viclenia, abuzul, corupţia, trădarea, furia explozivă, comportamentul intimidant, dictatorial uneori, “executarea” publică a opozanţilor, pentru descurajarea oricărei tentaţii de contestare a autorităţii, percepţia oamenilor ca pe obiecte care pot fi manipulate etc.
La nivel individual, spun psihologii, cele mai multe “victime” ale efectului echo chamber sunt cei cu o stimă de sine scăzută, care trăiesc cu iluzia că fabricându-si o dublură virtuală, într-o “cameră de ecou”, vor atrage atenţia, vor câştiga admiraţia şi aprobarea celorlalţi.
“Camera de ecou”, biasul mediatic şi biasul de confirmare
Biasul de confirmare este un mecanism de gândire care presupune o distorsiune a raţionalităţii cuiva, în acest caz tendinţa, foarte comună de altfel, de a nu lua în consideraţie decât opiniile şi informaţiile convenabile în raport cu convingerile personale şi reacţia de discretitare sau ignorare a opiniilor contrare. Or, “efectul echo chamber” mizează exact pe aceasta “limitare” a capacităţii de gândire, care antrenează judecăţi de valoare alterate, reacţii inadecvate faţă de cei din jur sau faţă de evenimente, lipsă de obiectivitate şi curaj, anticipări eronate ale unor situaţii etc
Biasul mediatic se referă la tendinţa mass-media de a prezenta evenimente, informaţii, neconforme cu realitatea, care împiedică o analiză şi o interpretare obiectivă a unei situaţii. Se poate întâmpla ca “erorile” să intervină involuntar, dintr-un subiectivism insuficient controlat, din informaţii neverificate riguros, dar, de cele mai multe ori (acum se ştie), acestea sunt “controlate” de “bulele de filtrare” cu un anumit scop.
Pe de altă parte, marketing-ul viral, apărut, iniţial, în publicitate, în anii 1990, s-a extins astăzi şi asupra altor tipuri de mesaje, mizând pe un public manipulabil, care nu este interesat de adevărul mesajelor, ci de felul în care corespund unor convingeri şi emoţii personale.
Un “tribalism” perpetuu
Aşadar, efectul echo chamber (camera de ecou), fără îndoială, există, dar încă nu îi cunoaştem sau nu suntem pregătiţi să-i recunoaştem amploarea, potenţialul şi consecinţele. Pe moment, efectul echo chamber – faptul că rezonăm cu opiniile din jur (filtrate) – poate fi reconfortant, dar, până la urmă, ne va închide, cum spun specialiştii în domeniu, într-un “tribalism” perpetuu, care ne va limita libertatea de gândire şi discernământul. Pericolul unui asemenea efect există pentru oricine, atunci când se pierde contactul cu realitatea şi când “algoritmii” de filtrare ne pot altera raţionamentul.
Fiecare va trebui să înveţe să nu se agaţe de ceva doar pentru că acel “ceva” corespunde convingerilor personale şi să cultive disponibilitatea de a renunţa la anumite opinii, atunci când acestea sunt contrazise de dovezi clare. Până la urmă, dincolo de algoritmi, programe, “bule de filtrare”, noi suntem cei care creează “camera de ecou” şi “bula de filtrare” prin alegerea “prietenilor” şi a informaţiilor.
Or, dacă asupra algoritmilor nu putem avea control, putem totuşi să eliminăm, printr-un efort de gândire şi de voinţă, propriile condiţionări. “Bine informaţi – spunea sociologul Alfred Sauvy, în urmă cu un secol – oamenii sunt cetăţeni ai lumii, fals informaţi, devin subiecte”.
