Elfii in mitologia nordica

Elfii sunt creaturi legendare antropomorfe (care apar sub diverse chipuri, dar care pastreaza caracteristici umane), specifice mitologiei nordice, scandinave. Sunt descrisi inca din timpurile inceputului, in traditiile celtilor, ca fiind semi-divinitati, asociate fertilitatii si cultului stramosilor, nemuritori, condensand energia universului, ivindu-se din cer, din pamant si din ape, si avand capacitatea de a deschide portile dintre lumea viilor si cea a mortilor. Sunt inteligenti, au puteri magice, posedand o intelepciune ancestrala, inclinati spre melancolie si nostalgie si doar o rana grava sau o suparare profunda ar fi putut face vreun elf sa dispara.

Glasul lor este asemenea susurului izvoarelor. Ca si in cazul ielelor, din folclorul romanesc, despre elfi se spune ca se aratau, de obicei, noaptea, vrajindu-i pe cei care ii zareau, inflacarandu-le imaginatia, provocand pasiuni puternice si facandu-i sa isi piarda discernamantul. Puteau fi vazuti dansand in campii, in timpul noptii sau in diminetile friguroase, lasand urme vizibile in locurile respective, un fel de « cercuri ale elfilor ». In mitologia greaca si romana, corespondentii elfilor erau nimfele, iar in cea slava, rusalki, un fel de sirene, de spirite ale apelor. Stapana elfilor era numita  « Doamna alba ». In credinta populara, existau deopotriva elfi « luminosi », elfi ai padurilor, ai lunii, dar si elfi « intunecati », pazitori ai comorilor subpamantene, care provocau spaime.

La germani, mai ales, era frecventa cea de-a doua perceptie, cuvantul albtraum (cosmar) insemnad « visul elfilor », superstitiile atribuind spaimele din timpul somnului vreunui elf asezat pe capul persoanei respective. Religia crestina, pentru a marginaliza credintele pagane, a facut din elfi personaje malefice, intruchipari ale demonilor. Cu toate acestea, simbolismul pozitiv al elfilor a supravietuit si imaginea lor este atat de populara la popoarele nordice incat, in Islanda, de exemplu, astazi, functioneaza o scoala in care se tin cursuri dedicate cunoasterii acestor creaturi. In 20 de ani, peste 8 000 de persoane au absolvit asemenea cursuri, primind, la final, o diploma care certifica specializarea in «Cercetari asupra elfilor si a altor fiinte invizibile ». 

In textele medievale scandinave, elfii sunt numiti alfar, un cuvant derivat dintr-o radacina indo-europeana – albh – insemnand “alb”. Din alfar, au rezultat, in daneza, elver, in norvegiana si suedeza, alver, in scotiana, elfen, in germana, alpen etc. De altfel, diverse nume proprii de persone, din limbile germanice, precum Alfred, Alberich, isi au originea in acest cuvant.

Elfii, ca fiinte mitologice, sunt inca vii in imaginarul modern, datorita celebrelor romane ale lui J. R. R. Tolkien – « Hobbitul » si « Stapanul inelelor » (precum si ecranizarilor dupa aceste carti) – in care apar ca fiind dotati cu deosebite facultati estetice si creatoare, frumosi, cu plete magnifice, nobili si talentati. O viziune asemanatoare a fost valorificata si de scriitorul canadian Michel J. Levesque, pentru elfii sai « de lumina ».