Cunoasterea comuna (cotidiana) se bazeaza pe experienta directa a indivizilor intr-o societate. Cunoasterea stiintifica contribuie la determinarea naturii fenomenelor si a modurilor de manifestare a legilor care guverneaza domeniul respectiv. Pentru aceasta, cunoasterea stiintifica utilizeaza un instrumentar foarte variat de lucru, ceea ce a dus la dezvoltarea unei metodologii de cercetare

Constantin Enachescu, in lucrarea sa “Tratat de Teoria Cercetarii Stiintifice“, distinge cinci etape ale cercetarii stiintifice. El priveste cercetarea stiintifica drept un “act intelectual, gandit si planificat, inainte de a fi o activitate lucrativa propriu-zisa.“

Prima etapa, motivatia cercetarii stiintifice, are in vedere elementele care stau la baza unei astfel de activitati si care il determina pe cercetator sa demareze investigatia:

  • interesul pentru un domeniu sau pentru o anume tema;
  • dorinta de a cunoaste, asociata unei stari afective particulare, care se deosebeste de interes;
  • sentimentul de neliniste, de framantare care il face pe cercetator sa-si doreasca gasirea unor raspunsuri la intrebari legate de tema de interes;
  • existenta unor factori pasionali care se doresc depasiti sau anulati (frustrari, complexe etc.)

Cea de-a doua etapa, urmarirea unui obiectiv tematic, porneste de la premisa ca nici o cercetare nu este facuta la intamplare. Alegerea unei teme sau a alteia trece prin filtrul personalitatii cercetatorului si este rezultatul unor intrebari pe care acesta si le pune. Ceea ce se doreste in final este aflarea adevarului stiintific.

Cu alte cuvinte, obiectul reprezinta aspectul “exterior“ al cunoasterii stiintifice, iar cel “interior“ este reprezentat de catre descoperire. Ea poate fi de mai multe feluri:

  • intamplatoare sau accidentala;

  • dedusa din alte observatii anterioare;

  • atinsa pe cale inductiva ;

  • cu un caracter de revelatie.

Este foarte important pentru o cercetare stiintifica sa fie planificata riguros, sa fie exprimata clar si concis si sa nu lase loc de interpretari. In cea de-a treia etapa, organizarea formei de cercetare, exista trei tipuri de modele de organizare si desfasurare a activitatii de cunoastere:

  1. tipul magic – bazat pe credinta in existenta unor forte supranaturale la care se poate apela pentru a solutiona unele probleme umane;

  2. tipul pseudostiintific – este lipsit de un funadament logic, se bazeaza pe fantezie, pe superstitie si duce la concluzii eronate, dar care, din punct de vedere emotional, sunt foarte puternice;

  3. tipul stiintific – cel mai precis, are la baza o documentatie riguroasa, are fundament logic, corect si o tema precisa.

foto: garnizoanasibiu.org
foto: garnizoanasibiu.org

Rationamentul stiintific trebuie sa fie adaptat domeniului in care se face cercetarea (tehnic, biologic, medical, umanist, pedagogic etc.) si conform unui plan specific unui anumit tip de gandire stiintifica. Rationamentul stiintific trebuie sa se desfasoare in urmatoarele etape:

  1. alegerea si fixarea obiectivelor sau a tematicii de cercetare;

  2. formularea ipotezelor;

  3. alegerea modelului de a gandi obiectul cercetarii, ca atitudine metodologica mentala (deductiv sau inductiv), astfel spus ca forma de a conduce judecata stiintifica;

  4. culegerea, analiza si compararea rezultatelor obsinuite de cercetarea stiintifica, prin observare, experiment sau modelare;

  5. formularea unor concluzii care se desprind din cercetarea efectuata.

Citește și:  Auroville – Oraşul în care oamenii trăiesc fără politică, fără bani, fără religii şi naţionalităţi

O cercetare stiintifica are deci aspectul unui rationament logic, care este alcatuit din trei etape:

a) etapa generala –inglobeaza doua parti:

  • stabilirea temei si a obiectivului precum si a metodologiei;
  • formularea ipotezelor.

b) etapa particulara – se incearca demonstrarea ipotezelor formulate anterior; este momentul in care asupra obiectului se actioneaza concret, prin utilizarea metodelor si a tehnicilor de lucru;

c) etapa concluziilor – se obtine ceea ce s-a dorit de la cercetarea stiintifica, rezultat care va reprezenta acordul, daca este vorba de adevar, sau dezacordul, in caz de eroare.

Ultima etapa a cercetarii (scopul si semnificatia descoperirii in cercetarea stiintifica) trebuie sa raspunda la intrebarile “la ce servesc rezultatele cercetarii stiintifice efectuate? “ si “care este semnificatia descoperirii stiintifice respective?“. Rezultatele unei activitati de acest gen au mai multe caracteristici:

  • satisfac o nevoie de cunoastere;
  • produc satisfactie emotionala pentru ca se reduce indoiala, tensiunea interioara;
  • rezolva anumite probleme si astfel contribuie la cunoasterea stiintifica generala;
  • aduc solutii la probleme reale, deci raspund, atat teoretic, cat si practic, interogatiilor intelectuale.

foto: garnizoanasibiu.org
foto: garnizoanasibiu.org

Descoperirea stiintifica este un proces complex care consta in următoarele:

  • abilitatea de a observa ceva acolo unde altii nu vad nimic;

  • abilitatea de a intelege fenomene, oameni;

  • capacitatea de a analiza obiectele;

  • abilitatea de a surprinde cu usurinta esentialul.

Pentru ca o descoperire să aiba caracter stiintific, ea trebuie sa descopere valorile de adevar. Abia atunci ea este conforma cu ratiunea si cu logica.

Orice descoperire trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

  1. trebuie sa releve doar adevarul stiintific;

  2. trebuie sa fie verificata si acceptata si de catre alti cercetatori, prin metode sau tehnici diferite, ducand insa la aceleasi rezultate;

  3. trebuie să aiba un caracter general valabil;

  4. trebuie să apara aparent ca o surpriza si sa se impuna ca o realitate pentru toti specialistii din domeniul respectiv.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.