“Eu pentru cine votez?”, celebra replică a Cetăţeanului turmentat, din comedia “O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, la peste un secol de când piesa a fost pusă în scenă pentru prima dată, în 1884, este încă foarte vie în mentalul colectiv, a intrat în limbajul curent, cu întreaga sa încărcătură ironică.

Există ceva, probabil, în latura balcanică a românului, în acea zonă a băşcăliei, a zeflemelei, a inconstanţei, a superficialităţii, a comportamentelor tulburi şi contradictorii, o tentaţie de a relativiza valorile autentice, de a lua lucrurile “a la légère”, cum observa un francez din secolul al XIX-lea, Raymond Poincaré, aflat în vizită în Ţările Române: “Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère” (“Ce vreţi, suntem aici la Porţile Orientului, unde nimic nu este luat foarte in serios!”).

O scrisoare pierduta, 1982, Dem Radulescu si Mircea Diaconu
O scrisoare pierduta, 1982, Dem Radulescu si Mircea Diaconu

Acţiunea din “O scrisoare pierdută” se desfăşoară în timpul unei campanii electorale, “în capitala unui judeţ de munte”, la sfârşitul secolului al XIX-lea, prilej pentru I.L. Caragiale să construiască, apelând la mijloacele comicului, o serie de tipologii: politicianul demagog, parvenitul, donjuanul, cocheta adulteră, confidentul, raisonneur-ul, slugarnicul etc.

O lume în care, cum observa criticul literar Mircea Iorgulescu, “toţi sunt sau devin „de-ai noştri”, fiecare îl crede pe celălalt prost, fiecare, la rândul său, face pe prostul. Fiindcă adevărata, suprema valoare a acestei lumi este prostia şi toţi se străduiesc să fie, să dea impresia că sunt cât mai prosti (…) Pentru a supravieţui, este necontenit nevoie să faci pe prostul, să intri în corul uniform şi zgomotos al marii trăncăneli, să fii asemenea ei” (Mircea Iorgulescu, Eseu despre lumea lui Caragiale).

Eu pentru cine votez, I.L. Caragiale
Eu pentru cine votez, I.L. Caragiale

Pe prostul face şi Cetăţeanul turmentat. Ticul lui verbal – “Eu pentru cine votez?”– pe de-o parte, exprimă o preocupare reală şi o derută autentică. Este “apropitar”/proprietar, plăteşte impozite, are deci drept de vot şi este mândru de acest fapt. Pe de altă parte, este unul dintre cei mulţi, un alegător, mai este şi “turmentat”, la propriu, desfătându-se cu arome bahice, dar şi la figurat, pentru că ce se întâmplă, de fapt, în zona politicului, rămâne neclar, total lipsit de noimă, derutant.

A ajuns din întâmplare în mijlocul unei farse, pentru că el este cel care a găsit “scrisoarea de amor” compromiţătoare trimisă de prefectul judeţului, Ştefan Tipătescu, nevestei lui Zaharia Trahanache, Zoe, şi tot el este cel care o duce, în final, “andrisantului”, nu înainte de a o citi la lumina felinarului, vechi obicei de pe vremea când era “factor poştal”. Aşadar, nici măcar el nu este “onest”, cum se spune adeseori, în această lume de parveniţi şi corupţi.

Citește și:  Ce este Graalul?

Faptul că cere cu insistenţă să i se răspundă la întrebarea “Eu pentru cine votez?” este şi semnul că aşteaptă supus, pentru liniştea sa, să i se indice numele celui ales deja şi să nu contrarieze pe mai marii judeţului. Când Tipătescu, dezgustat de mirosul de alcool al Cetăţeanului turmentat, îi recomandă dispreţuitor şi ironic să dea votul “onorabilului Nae Caţavencu”, pentru că “pentru aşa alegător, mai bun ales nici că se putea”, Cetăţeanul turmentat ezită, nu ar vrea să intre alături de “dăscălime”, adică în tabăra celor care nu sunt “apropitari”: “Nu e vorba, ţinem la d.Nae Caţavencu… e din soţietate… dar vorba e… eu alegător… eu… (sughite) apropitar, eu pentru cine votez?“.

Opera "O scrisoare pierduta", Sursa: zilesinopti.ro
Opera “O scrisoare pierduta”, Sursa: zilesinopti.ro

O singură replică a acestui personaj sugerează că este totuşi conştient că aparţine unei mase manipulate, care nu poate avea pretenţii să participe la viaţa politică, atunci când i se spune să voteze cu cine “pofteşte”, răspunsul său fiind: “Eu nu poftesc pe nimeni, dacă e vorba de poftă”.

La finalul comediei, când echilibrul ridicol al acestei lumi se restabileşte, Zoe Trahanache, satisfăcută de faptul că a recuperat “scrisoarea de amor”, îl întreabă cum îl cheamă, iar Cetăţeanul turmentat răspunde: “Iaca, un cetăţean şi eu…”. Votează cu cine i s-a indicat şi bea “în sănătatea coanii Joiţichii că e damă bună!“.

“Eu pentru cine votez?” este o expresie pe care noi, românii, de la Caragiale, până astăzi, o recunoaştem ca fiind emblematică pentru o lume care, cum spunea autorul însuşi, în 1896. “se aseamănă cu un vast bâlci, în care totul este improvizat, totul trecător, nimic înfiinţat de-a binele, nimic durabil”.

Astăzi, rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să înţeleagă cum şi cât s-a transformat realitatea romănească în cei peste 134 de ani care au trecut de când Cetăţeanul turmentat rostea pentru prima dată pe scenă: “Eu pentru cine votez?”.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.