Eu pentru cine votez? – sensul şi originea expresiei

„Eu pentru cine votez?”, celebra replică a Cetățeanului turmentat, din comedia „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, la peste un secol de când piesa a fost pusă în scenă pentru prima dată, în 1884, este încă foarte vie în mentalul colectiv, a intrat în limbajul curent, cu întreaga sa încărcătură ironică.

Există ceva, probabil, în latura balcanică a românului, în acea zonă a bășcăliei, a zeflemelei, a inconstanței, a superficialității, a comportamentelor tulburi și contradictorii, o tentație de a relativiza valorile autentice, de a lua lucrurile „a la légère”, cum observa un francez din secolul al XIX-lea, Raymond Poincaré, aflat în vizită în Țările Române: „Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère” („Ce vreți, suntem aici la Porțile Orientului, unde nimic nu este luat foarte în serios!”).

Acțiunea din „O scrisoare pierdută” se desfășoară în timpul unei campanii electorale, „în capitala unui județ de munte”, la sfârșitul secolului al XIX-lea, prilej pentru I.L. Caragiale să construiască, apelând la mijloacele comicului, o serie de tipologii: politicianul demagog, parvenitul, donjuanul, cocheta adulteră, confidentul, raisonneur-ul, slugarnicul etc.

O lume în care, cum observa criticul literar Mircea Iorgulescu, „toți sunt sau devin de-ai noștri, fiecare îl crede pe celălalt prost, fiecare, la rândul său, face pe prostul. Fiindcă adevărata, suprema valoare a acestei lumi este prostia și toți se străduiesc să fie, să dea impresia că sunt cât mai proști (…) Pentru a supraviețui, este necontenit nevoie să faci pe prostul, să intri în corul uniform și zgomotos al marii trăncăneli, să fii asemenea ei” (Mircea Iorgulescu, Eseu despre lumea lui Caragiale).

Pe prostul face și Cetățeanul turmentat. Ticul lui verbal – „Eu pentru cine votez?” – pe de-o parte, exprimă o preocupare reală și o derută autentică. Este „apropitar”/proprietar, plătește impozite, are deci drept de vot și este mândru de acest fapt. Pe de altă parte, este unul dintre cei mulți, un alegător, mai este și „turmentat”, la propriu, desfătându-se cu arome bahice, dar și la figurat, pentru că ce se întâmplă, de fapt, în zona politicului, rămâne neclar, total lipsit de noimă, derutant.

A ajuns din întâmplare în mijlocul unei farse, pentru că el este cel care a găsit „scrisoarea de amor” compromițătoare trimisă de prefectul județului, Ștefan Tipătescu, nevestei lui Zaharia Trahanache, Zoe, și tot el este cel care o duce, în final, „andrisantului”, nu înainte de a o citi la lumina felinarului, vechi obicei de pe vremea când era „factor poștal”. Așadar, nici măcar el nu este „onest”, cum se spune adeseori, în această lume de parveniți și corupți.

Faptul că cere cu insistență să i se răspundă la întrebarea „Eu pentru cine votez?” este și semnul că așteaptă supus, pentru liniștea sa, să i se indice numele celui ales deja și să nu contrarieze pe mai marii județului. Când Tipătescu, dezgustat de mirosul de alcool al Cetățeanului turmentat, îi recomandă disprețuitor și ironic să dea votul „onorabilului Nae Cațavencu”, pentru că „pentru așa alegător, mai bun ales nici că se putea”, Cetățeanul turmentat ezită, nu ar vrea să intre alături de „dăscălime”, adică în tabăra celor care nu sunt „apropitari”: „Nu e vorba, ținem la d. Nae Cațavencu… e din soțietate… dar vorba e… eu alegător… eu… (sughite) apropitar, eu pentru cine votez?”.

O singură replică a acestui personaj sugerează că este totuşi conștient că aparține unei mase manipulate, care nu poate avea pretenții să participe la viața politică, atunci când i se spune să voteze cu cine „poftește”, răspunsul său fiind: „Eu nu poftesc pe nimeni, dacă e vorba de poftă”.

La finalul comediei, când echilibrul ridicol al acestei lumi se restabilește, Zoe Trahanache, satisfăcută de faptul că a recuperat „scrisoarea de amor”, îl întreabă cum îl cheamă, iar Cetățeanul turmentat răspunde: „Iaca, un cetățean și eu…”. Votează cu cine i s-a indicat și bea „în sănătatea coanei Joițichii că e damă bună!”.

„Eu pentru cine votez?” este o expresie pe care noi, românii, de la Caragiale, până astăzi, o recunoaștem ca fiind emblematică pentru o lume care, cum spunea autorul însuși, în 1896. „se aseamănă cu un vast bâlci, în care totul este improvizat, totul trecător, nimic înființat de-a binele, nimic durabil”.

Astăzi, rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să înțeleagă cum și cât s-a transformat realitatea românească în cei peste 134 de ani care au trecut de când Cetățeanul turmentat rostea pentru prima dată pe scenă: „Eu pentru cine votez?”.

• Influența în discursul modern: Expresia Eu pentru cine votez? transcende contextul său istoric, devenind o întrebare retorică folosită frecvent în dezbaterile politice și sociale actuale. Aceasta reflectă sentimentul de alienare sau indecizie al cetățenilor în fața unui peisaj politic complicat, subliniind importanța informării și participării active în procesul democratic.
• Comparativ cultural: Privind dincolo de granițele noastre, observăm că expresii similare se regăsesc în diferite culturi, fiecare cu propriul context și semnificație. Explorarea acestor paralele ne poate oferi o perspectivă mai largă asupra modului în care oamenii din întreaga lume percep guvernarea și participarea civică.
• Conștientizarea și acțiunea civică: Înțelegerea originii și a utilizării expresiei Eu pentru cine votez? ar trebui să ne motiveze spre o implicare mai conștientă și activă în societate. Reflectând la această întrebare, fiecare dintre noi este încurajat să caute informații, să înțeleagă diferitele puncte de vedere și să ia decizii bine fundamentate în cabina de vot.

Pentru a aprofunda înțelegerea contextelor în care diferite cuvinte sau expresii sunt folosite corect, îți recomand să citești articolul nostru cum este corect: cunoștință sau cunoștiință.