Home Cultură generală Exista alte planete locuibile in univers? – Top 10 exoplanete remarcabile

Exista alte planete locuibile in univers? – Top 10 exoplanete remarcabile

0
Linistea noptii, Foto: cumbriansky.wordpress.com

Din punct de vedere planetar, nu exista niciun loc ca acasa – cel putin, din cate stim noi. Pamantul ne ofera tot ce avem nevoie pentru a prospera: o atmosfera respirabila, apa din belsug si un climat propice vietii. Insa, acest lucru nu ne-a impiedicat sa cautam alte planete interesante, dintre care unele ar putea fi chiar colonizate intr-un viitor indepartat. Dar oare exista alte planete locuibile in univers? Gasirea acestor planete, cunoscute sub numele de exoplanete deoarece se gasesc in afara sistemului nostru solar, este o sarcina dificila. In ianuarie 2012, se stia despre existenta a peste 700 de exoplanete, un numar destul de mic daca luam in considerare faptul ca doar in galaxia noastra exista miliarde de stele. O parte a problemei este faptul ca noi putem observa exoplanetele doar in mod indirect, deducand existenta lor dupa modul in care acestea afecteaza stelele pe care le orbiteaza. Dintre aceste peste 700 de exoplanete deduse, zece dintre ele sunt cu adevarat uimitoare, sau cel putin asa sustin astronomii. Iata care sunt acestea:

10. Epsilon Eridani b

Desi este distractiv sa ne imaginam explorarea altor lumi raspandite in intreaga galaxie, trebuie sa recunoastem ca va fi foarte greu sa calatorim la distante atat de incredibile. Prin urmare, are sens ca primele calatorii interstelare sa fie catre exoplanete aflate cat mai aproape de Pamant. Aflata la doar 10 ani lumina de Pamant, Epsilon Eridani b este un loc minunat de unde sa incepem. Singurul dezavantaj este faptul ca este putin probabil ca aceasta candidata sa poata sustina viata.

Sistemul Epsilon Eridani, Foto: whelanwise.blogspot.com
Sistemul Epsilon Eridani, Foto: whelanwise.blogspot.com

Aceasta planeta, nu numai ca este un gigant de gaz (ca Jupiter si Saturn), insa este posibil sa urmeze o orbita care o duce mai departe si apoi mai aproape de steaua gazda. Daca acest lucru este adevarat, inseamna ca, in ciuda faptului ca planeta ar putea avea sateliti terestri asemanatori cu Luna, acestia cel mai probabil nu ar putea gazdui viata datorita temperaturilor extreme la care sunt supusi datorita orbitei planetei. Insa, unii oameni de stiinta sustin ca planeta are o orbita mai regulata si mai circulara, ceea ce face ca indepartatul sistem solar sa semene mai mult cu al nostru – cu tot cu centura de asteorizi. Epsilon Eridani b este inconjurata de doua centuri de asteroizi – un posibil semn al faptului ca ar putea exista planete asemanatoare cu Pamantul, in interiorul centurii.

9. Gliese 876d

Atunci cand cauta planete asemanatoare cu Pamantul, astronomii cauta planete care se gasesc in zona Goldilocks. Aceste planete nu se afla atat de departe de steaua gazda incat sa fie lumi inghetate, dar nici atat de aproape incat sa fie extrem de fierbinti. Din nefericire, Gliese 876d nu este o planeta aflata in zona Goldilocks. De fapt, planeta este de 50 de ori mai apropiata de steaua sa gazda, decat este Pamantul de soare, iar temperatura de la suprafata sa ar putea fi de aproximativ 369 grade Celsius.

Totusi, desi Gliese 876d nu va fi niciodata casa oamenilor in viitor, aceasta are meritul de a fi unul din primele Super-Pamanturi stancoase descoperite. Gliese 876d are o masa de 7,5 ori mai mare decat a Pamantului si, in 2005, aceasta a adus probabil primele dovezi ale faptului ca exista planete ca a noastra in spatiu. De fapt, oamenii de stiinta numesc orice exoplaneta care are masa de pana la 10 ori mai mare decat cea a Pamantului, un Super-Pamant. Odata ce masa trece de acel punct, ajungem pe teritoriul gigantilor de gaz. Si mai incurajator este faptul ca Gliese 876d se afla la doar 15 ani lumina distanta, dovedind ca ar putea exista planete ca Pamantul si ca acestea s-ar putea afla destul de aproape de noi.

Gliese 876d, Foto: observatorioitaca.blogspot.com

8. Gliese 581c

Cand oamenii de stiinta au descoperit Gliese 581c pentru prima oara, in 2007, acestia au crezut ca acest Super-Pamant ar putea fi capabil sa gazduiasca viata. Pana la acel moment, Gliese 581c a fost una din cele mai mici exoplanete gasite vreodata, ceea ce insemna ca este mai degraba stancoasa, decat gazoasa. Mai mult, orbita sa era chiar pe culmea zonei locuibile a stelei gazda, ceea ce insemna ca planeta putea sa aiba apa lichida. Oamenii de stiinta au fost atat de entuziasmati de posibilitatea vietii pe aceasta planeta, incat, in 2008 acestia au trimis fotografii si mesaje text catre ea.
Din nefericire, cercetarile ulterioare au temperat entuziasmul legat de Gliese 581c. Acum stim ca orbita planetei se afla usor in afara zonei locuibile, iar ca rezultat, suprafata acesteia este mult prea fierbinte pentru a detine apa in stare lichida. Acest lucru inseamna ca trebuie sa amanam planurile de a coloniza planeta Gliese 581c, aflata la 20,5 ani lumina. Insa, pierderea s-ar putea sa nu fie prea mare, avand in vedere faptul ca un an pe aceasta planeta dureaza doar 13 zile terestre.

Gliese 581c, Foto: astronomia.blog.br

7. GJ 667Cc

Daca esti fascinat de perspectiva vietii in univers, nu trebuie sa cauti mai departe de GJ 667Cc, o exoplaneta confirmata in 2012. Aceasta planeta este cea mai buna candidata pentru sustinerea vietii, deoarece orbiteaza in mod confortabil in zona locuibila a stelei gazda. Asa cum am mentionat mai sus, locul perfect pentru colonizarea umana ar trebui sa aiba calitati Goldilocks – nici prea rece, nici prea fierbinte. GJ 667Cc intruneste aceste standarde, ba chiar mai mult decat atat. Este de aproximativ cinci ori mai mare decat Pamantul si ii ia 28 de zile sa orbiteze in jurul unei stele care este mult mai putin luminoasa decat soarele nostru. In acest sistem mai exista inca doua stele, insa acestea se afla ceva mai departe – distanta este similara cu cea a planetei Saturn de Pamant. Totusi, astronomii trebuie sa faca mai multe cercetari inainte de a-i acorda acestei planete reputatia de a fi un al doilea Pamant.

GJ 667Cc, Foto: lilspaceoddities.wordpress.com

6. HD 40307b

Pentru a putea studia exoplanetele, astronomii au fost nevoiti sa fie destul de inventivi. Exoplanetele sunt pur si simplu prea mici, intunecate si distante pentru ca telescoapele noastre sa le poata vedea in mod direct, prin urmare, astronomii au gasit modalitati de a le observa efectul asupra stelelor. De exemplu, pentru a detecta exoplaneta HD 40307b, oamenii de stiinta de la Observatorul La Silla din Chile au observat “oscilatia” pe care aceasta o cauza in steaua pe care o orbita. Aceasta metoda comuna in lumea vanatorii de exoplanete, numita viteza radiala, necesita masuratori extrem de precise pentru a detecta atractia gravitationala a unei planete asupra unei stele din apropiere.

Dar, desi aceasta metoda poate verifica existenta planetei, ne lasa cu o multime de intrebari fara raspuns. De exemplu, desi astronomii pot calcula masa planetei HD 40307b (de 4,2 ori mai mare decat a Pamantului), ei nu sunt siguri daca planeta este gazoasa sau stancoasa. Dar de ce ne-am bate capul cu aceasta planeta, daca stim atat de putine despre ea? In primul rand, deoarece se afla la 41 de ani lumina distanta de Pamant, aceasta fiind mult mai aproape decat majoritatea exoplanetelor descoperite. Iar un alt motiv ar fi faptul ca, in acel sistem solar se mai afla inca doua Super-Pamanturi, ceea ce ne ofera multe de explorat, odata ce am ajuns acolo.

5. GJ 1214b

Apa in stare lichida ar fi probabil cel mai puternic semn ca o planeta poate sustine viata, iar Super-Pamantul GJ 1214b s-ar putea sa contina acest element. De fapt, astronomii cred ca planeta ar putea fi un ocean urias si adanc. Desi, in acest caz, oceanul ar putea fi prea cald pentru a sustine viata.

In afara de posibilitatea de a avea multa apa la suprafata, planeta este interesanta si din alte motive. GJ 1214b este situata la doar 41 de ani lumina distanta de Pamant si orbiteaza in jurul stelei sale intr-un mod care ne ofera o vedere mai buna. De ce este acest lucru important? Ambele conditii fac aceasta planeta ideala pentru a fi observata. Pe masura ce precizia instrumentelor noastre se imbunatateste, ar trebui sa putem afla niste informatii incredibile despre atmosfera si compozitia planetei, si, prin extensie, despre natura altor sisteme solare.

4. Kepler-16b

O planeta cu doi sori ar putea parea a fi o planeta scoasa dintr-un film SF. Insa, in 2011, oamenii de stiinta au gasit dovezi ale existentei planetei Kepler-16b, primul exemplu al unei planete circumbinare (planeta care orbiteaza in jurul a doua stele). Deoarece sistemul solar in care se afla aceasta planeta este binar (are doua stele), oamenii de stiinta pot observa golurile in lumina emisa din sistem, de fiecare data cand cele doua stele se eclipseaza una pe alta. Atunci cand au observat alte goluri in lumina care nu erau cauzate de eclipse, oamenii de stiinta au stiut ca exista un al treilea corp care inconjoara stelele. Acest al treilea corp era Kepler-16b, o exoplaneta de marimea lui Saturn.

Insa, inainte de a va face sperante legate de colonizarea unui paradis SF cu doi sori, trebuie sa tineti cont de niste lucruri. Kepler-16b este gazoasa, rece si orbiteaza in afara zonei locuibile a sistemului solar. Ar putea fi nevoie de multa tehnologie si mult echipament pentru a putea transforma aceasta planeta intr-un paradis pentru noi pamantenii.

Sistemul de planete Kepler, Foto: trkendall.wordpress.com

3. Kepler-10c

Daca va place caldura, ati putea dori sa verificati exoplaneta Kepler-10c. Aceasta planeta dogoritoare a fost recunoscuta in mod oficial de catre oamenii de stiinta in anul 2011. Este de aproximativ doua ori mai mare decat Pamantul si face o revolutie in jurul stelei in 45 de zile. Kepler-10c a fost observata pentru prima data de telescopul spatial Kepler, la 560 de ani lumina distanta de Pamant. Dar ceea ce face ca aceasta sfera distanta sa fie unica este felul in care cercetatorii i-au confirmat existenta.

Oamenii de stiinta au dorit sa se asigure ca obiectul gasit era o planeta, nu altceva. Prin utilizarea unei combinatii de instrumente au reusit sa faca acest lucru. Telescopul Spatial Spitzer, in combinatie cu un nou software numit “Blender”, a oferit dovezile necesare pentru a-i acorda statutul de planeta. Aceasta tehnica “amesteca” lumina din alte surse din jurul planetei si le urmareste in timp, pentru a se asigura ca nu exista nicio greseala. De fapt, aceasta metoda le permite oamenilor de stiinta sa fie 99% siguri ca ceea ce observa este o planeta, nu un alt corp ceresc.

2. Kepler-11f

Inainte de 1991, oamenii de stiinta nu descoperisera nici macar o singura exoplaneta. Acum, in plus fata de sutele de exoplanete descoperite in Calea Lactee, au gasit sase exoplanete care orbiteaza in jurul unei singure stele (Kepler-11). Sistemul solar Kepler-11 este interesant nu doar datorita faptului ca aici se gasesc mai multe planete decat in orice alt loc pe care l-am observat in afara sistemului nostru solar, ci si din cauza faptului ca este extrem de compact. De exemplu, cinci din cele sase planete orbiteaza in jurul stelei gazda mai aproape decat o fac planetele din sistemul nostru solar in jurul soarelui.

Kepler-11f iese in evidenta fata de celelalte planete din sistemul solar datorita dimensiunii sale, care este de 2,3 ori mai mare si o transforma intr-un Super-Pamant. Ca si celelalte planete din acest sistem solar, Kepler-11f are o densitate mai mica decat Pamantul, ceea ce inseamna ca si compozitia sa este probabil destul de diferita.

1. MOA-2007-BLG-192-Lb

MOA-2007-BLG-192-Lb, sau pe scurt MOA-192b, poate ca nu are cel mai usor de retinut nume din galaxie, insa este o planeta fascinanta. De exemplu, masa ei este de numai 3 ori mai mare decat cea a Pamantului, aceasta fiind una din cele mai mici exoplanete descoperite vreodata (este inca un Super-Pamant).

Planeta orbiteaza o stea mult mai mica decat soarele nostru – steaua este atat de mica incat nu poate sustine reactii de fuziune. Acesta este motivul pentru care astronomii cred ca MOA-192b este o planeta carbogazoasa, de gheata, la fel ca Neptun, mai degraba decat o planeta terestra ca Pamantul. Totusi, desi aceasta planeta este probabil prea rece pentru a face o casa buna, ea ne da speranta ca planete mai mici, asemanatoare cu Pamantul, ar putea exista din abundenta in alta parte a universului.

VIDEO: Kepler-16b

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Exit mobile version