Home Cultură generală Expozomul – misteriosul nor personal, invizibil, barometru al stării de sănătate

Expozomul – misteriosul nor personal, invizibil, barometru al stării de sănătate

0
Expozomul, misteriosul nor personal, invizibil, barometru al stării de sănătate

Expozomul este un misterios nor invizibil, pe care fiecare om îl duce cu sine, 24 de ore din 24, ca un fel de aură, dar care nu se confundă cu câmpurile noastre energetice. Expozomul este un concept recent, care a intrat în atenţia oamenilor de ştiinţă, pentru că este un barometru al stării noastre de sănătate.

Termenul a fost folosit pentru prima dată de un epidemiolog britanic, Christopher Wild, în 2005, când acesta a publicat un studiu cu titlul “Complementing the Genome with an “Exposome”: The Outstanding Challenge of Environmental Exposure Measurement în Molecular Epidemiology” (Completarea genomului cu expozomul: Provocarea remarcabilă a măsurării expunerii la mediu, în epidemiologia moleculară).

Ce este expozomul?

Expozomul, misteriosul nor personal
Expozomul, misteriosul nor personal

O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, California, SUA, desfăşoară, în prezent, o serie de experimente şi analize pentru a măsura şi a interpreta ceea ce se numeşte expozom – norul invizibil care îl înconjoară pe fiecare dintre noi şi pe care îl ducem cu noi toată viaţa, format din bacterii, viruşi, ciuperci, particule provenite din poluare şi din alte substanţe chimice, cu care, inevitabil, intrăm în contact zilnic.

Expozomul este, prin urmare, rezultatul influenţei tuturor factorilor de mediu (adică non-genetici), pe care organismul uman îi receptează de la naştere şi de-a lungul întregii vieţi. Factorii exteriori, non-genetici, spun specialiştii, au o pondere de 90% în instalarea bolilor cronice, precum şi în cazul maladiilor ale căror cauze sunt încă neclare, de aceea este necesară o mai mare atenţie acordată expozomului.

Pentru a afla mai multe aspecte despre această aură ciudată, echipa de cercetători menţionată anterior a adaptat un aparat de măsurare a calităţii aerului, astfel încât să-l poată fixa sub braţul fiecăruia dintre cei 15 voluntari din acest experiment, pe o durată de doi ani de zile.

Expozomul, misteriosul nor personal

Aparatul, de dimensiunea unei cărţi de joc, a putut astfel înregistra ce fel de particule gravitează în jurul nostru. S-a analizat apoi natura acestor particule, ADN-ul şi ARN-ul, cand a fost cazul, totul fiind adunat într-o bază de date ce conţine aproximativ 70 de miliarde de elemente. Compararea rezultatelor a arătat că, indiferent de mediul în care s-a aflat, fiecare dintre cei 15 voluntari şi-a păstrat tot timpul expozomul lui.

Este, aşadar, dincolo de orice dubiu, că fiecare om are, în afară de toate celelalte caracteristici care îl individualizează, şi un nor personal invizibil, care rezultă din particulele care ne înconjoară, provenite din orice, de la plantele şi animalele cu care intram în contact, până la produsele pe care le utilizăm.

Experimentele celor de la Universitatea Stanford merg mai departe, fiind în proiect un fel de ceas inteligent, care să detecteze expozomul fiecăruia, cu scopul de a face progrese în tratarea diverselor boli şi, în general, pentru evaluarea stării de sănătate. “Este necesar, sublinia geneticianul echipei, profesorul Michael Snyder, într-un interviu, să parcurgem o nouă etapă”.

De-a lungl timpului s-a analizat genomul uman, s-au făcut teste de sânge, de urină, analiza microbilor din intestin, pentru a afla cauzele bolilor. Dar toate acestea se leagă de ceea ce se află în interiorul corpului nostru. A venit momentul, consideră cercetătorii, să acordăm importanta necesară şi aurei de particule care ne înconjoară – expozomul personal, amprenta noastră invizibilă.

Factori din mediul înconjurător care influenţează expozomul personal – câteva exemple

Expozomul, barometru al stării de sănătate

Având în vedere că expozomul este un concept recent, de abia în ultimii ani, specialişti din diverse domenii – medicină, cosmetice, alimentaţie etc.- au făcut şi desfăşoară studii care să clarifice impactul factorilor externi asupra sănătăţii.

Este deja o certitudine că fiecare individ are propriul nor de particule, care depinde de stilul de viaţă, de climă, poluare, radiaţii, stres, alimentaţie, intervenţii medicale etc. Lupta împotriva efectelor nocive ale acestor factori este mai mult sau mai puţin eficientă, în funcţie de caracteristicile fiecărui organism.

Pielea este cel mai expus organ din punctul de vedere al acestor influenţe, deoarece este interfaţa în relaţia organism-mediu. S-a făcut, de exemplu, în diverse ţări occidentale, inventarul substanţelor chimice (coloranţi, aditivi, conservanţi etc.) din alimente, haine, jucării, produse cosmetice, produse pentru curăţenie, pesticide s.a.m.d., care influenţează expozomul, şi s-a ajuns la concluzia că sunt peste 30 de mii de substanţe toxice.

De pildă, numai în şampon se găsesc peste 15 astfel de substanţe chimice, în parfum, peste 250, în deodorante, în jur de 15, în loţiunile de corp, 32 etc., având ca posibile efecte secundare nu numai modificarea expozomului, dar şi dereglări hormonale, infertilitate, iritaţii, afectarea vederii, alergii, modificări ale structurii celulare. S-a descoperit cu stupoare că unele dintre substanţele chimice din loţiunile de corp se folosesc şi în soluţiile de curăţare a cuptoarelor şi aragazurilor. Îmbătrânirea prematură a pielii, senzaţia de uscăciune, iritaţiile sunt semnele că expozomul personal este afectat.

Perturbatorii endocrini, substanţe chimice periculoase, care se găsesc, de asemenea, în alimente, medicamente, cosmetice, obiecte din plastic sau teflon, înainte de efectul nociv asupra organelor interne, afectează expozomul. Aceşti perturbatori endocrini, dintre care Bisfenol A pare a fi cel mai periculos, interzis deja, din 2017, de către Agenţia europeană a produselor chimice, reprezintă tema unor dezbateri aprinse în lumea ştiinţifică.

O serie de teste făcute, în 29 de ţări, unor produse vestimentare (rochii, pantaloni, tricouri, lenjerie intimă etc.), aparţinând unor mărci de renume, au arătat că atât la hainele făcute din fibre naturale, cât şi la cele sintetice, s-au folosit substanţe toxice şi foarte toxice (chiar dacă unele fuseseră interzise cu ani în urmă).

Dacă ne gândim că, aşa cum spun statisticile, în lume, în fiecare an, se produc peste 80 de miliarde de articole vestimentare, adică, aproximativ, 11 obiecte pentru fiecare locuitor al planetei, ne putem face o idee despre impactul asupra expozomului şi al organismului, în general, al unei singure surse de substanţe nocive. Să adăugăm la aceasta, alimentaţia zilnică şi toate celelalte produse la care apelăm pentru diverse activităţi şi vom înţelege la ce tulburări şi riscuri enorme ne supunem în fiecare zi.

Expozomul, misteriosul nor personal, invizibil, barometru al stării de sănătate

În Suedia, ţară care promovează intens politicile pentru hrană bio, s-au făcut o serie de experimente în care s-au analizat probe de laborator din alimente provenite din agricultura industrială, descoperindu-se cantităţi enorme de substanţe toxice, provenite din pesticide, insecticide, stimulente de creştere, conservanţi etc.

Începând cu anul 2011, mai multe proiecte care vizează studiul expozomului, în vederea ameliorării condiţiilor de viaţă şi de sănătate, se desfăşoară, în SUA, Anglia, Franţa, Germania sau în cadrul unor centre de cercetare internaţionale. Este în curs de desfăşurare, în SUA, Human Exposome Project, similar cu Human Genome Project, care are ca idee centrală propunerea unei noi paradigme în tratamentul bolilor, care să ţină seama de expozomul personal. Aşa cum fiecare are norul său de particule, mai sănătos sau mai alterat, în funcţie de factorii menţionaţi anterior, aşa şi maladiile se manifestă şi răspund la tratament în funcţie de specificitatea fiecărui organism.

Dacă energoterapeutii şi chiar specialiştii din fizica cuantică susţin că fiecare corp este înconjurat de un câmp energetic în care se reflectă gândurile şi emoţiile noastre si care se poate chiar vizualiza prin diverse tehnici (fotografia Kirlian, de exemplu), medicii, începând cu epidemiologul Christopher Wild, confirmă şi existenţa unui nor personal, prezent de-a lungul întregii vieţi – expozomul – oglinda stării noastre de sănătate. O viaţă echilibrată, o alimentaţie curată, netoxică, evitarea folosirii excesive a produselor chimice sunt câteva condiţii de bază pentru ca ceea ce vine din exterioritatea noastră să susţină zestrea genetică a fiecăruia.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version