Fascismul italian, ideologia politica radicala, nationalista si autoritara in manifestari, ramane unul dintre cele mai macabre fenomene din ultimele decenii, chiar secole, prin violentele si crimele infaptuite. Perioada de dupa Primul Razboi Mondial, puterea pe care tocmai puterea muncitoreasca o capatase, si, indeosebi leninismul, asa cum istoricii au numit curentul, au dat nastere fascismului, printre promoterii lui aflandu-se Benito Mussolini si, desigur, Adolf Hitler. Despre trasaturile pe care fascismul se bazeaza se crede ca vin inca din antichitate, din ideile lui Iulius Cezar, Hegel sau Niccolo Machiavelli, in pofida faptului ca a aparut in anul 1880, in Franta.
Benito Mussolini, pe numele intreg de Benito Amilcare Andrea Mussolini s-a nascut la 29 iulie, 1883 si a murit la 28 aprilie, in anul 1945. Considerat pilonul fascismului italian, Mussolini a reusit sa distruga sistemul democratic, prin eliminarea rivalilor, a partidelor politice.
In Italia, conceptul de stat era foarte puternic, atat de puternic incat individul anilor 1922-1943 trebuia sa renunte la propria-i personalitate, la propriile sale ganduri si manifestari ce aveau sa-l diferentieze probabil de restul oamenilor. De fapt, un om trebuia sa gandeasca in acelasi timp cu ceilalti, masele aveau o singura voce, clara si slaba, ce trebuia neaparat sa-si inchine vorbele dictatorului, care, cu ridicarea unui singur deget grabea ritmul inimii oamenilor, sau cu ridicarea ambelor maini declansa uralele multimii. Astfel, cultul personalitatii dadea roade. Insa nu era atat de simplu pe cat ar putea parea in zilele noastre. De pilda, cei care indrazneau sa ridice capul din multime si sa nu fie de acord cu ceea ce tiranii promovau erau eliminati, adica existau organizatii speciale, unele secrete, care monitorizau indeaproape populatia.
S-a instituit, in acest fel, psihologia de masa, refuzandu-se conceptul de rationalism, motivul fiind «solutionarea conflictului dintre clasele sociale». Egalitarismul era si el interzis, invocandu-se acelasi motiv. Insa fascismul italian, prin caracterul sau antidemocratic, antiproletar a indreptat economia, cel putin, in aparenta, spre prosperitate.
Perioada de aur, in ceea ce priveste fascismul italian, este reprezentata de anul 1932. Mai intai s-a infiintat Partidul National Fascist (Partito Nazionale Fascista), desigur, de catre Benito Mussolini. S-au recurs la diverse modalitati de indoctrinare, chiar din timpul scolii, cum ar fi taberele organizate in spiritul fascist, casele fasciste de cultura etc. Oricum, intr-un timp scurt, Partidul Fascist a devenit partidul de masa, unicul si cel mai puternic, de altfel. Regimul politienesc isi avea radacinile in disciplina religioasa, educatie si in lupta pentru propriul stat, toate controlate.
Chiar si asa, spunea Mussolini, fascismul italian nu trebuia sa rezide in credinta oamenilor, caci “biserica nu e suverana”(desi s-a referit la o institutie, in toate documentele vremii, Biserica apare cu litera mica, semn ca dictatorul detinea controlul asupra tuturor lucrurilor care ar fi putut avea un substrat impotriva ideologiilor). Cu alte cuvinte, liderul Italiei a mizat pe faptul ca o religie are o putere imensa asupra oamenilor si, daca detinea controlul Bisericii, era mult mai facil sa manipuleze oamenii.
Partidul Fascist a fost, de fapt, infiintat la Roma, la 9 noiembrie 1921 si, la fel ca si alte regimuri totalitare, isi exercita puterea pe strazi, prin manifestari cu tinerii propagandisti, defilari etc. Fascismul italian a fost pana la urma reprezentat de partid. Dar, ca si democratia, fascismul a trebuit acceptat de populatie, sau cel putin sa existe sentimentul ca populatia accepta, inchizand ochii in fata puterii tiranice deja instalata in varful societatii. Apoi, s-a creat iluzia conform careia, dupa Primul Razboi Mondial, aceasta era singura sansa a Italiei de a supravietui, de a-si mari considerabil nivelul de trai. Desigur, in acest caz a fost invocata si puterea militara pe care, in cele din urma, Italia a si obtinut-o, impreuna cu Germania lui Hitler.
Fara o teoretizare, un program, asa cum a avut liberalismul, de pilda, fara un manifest, fascismul italian, prin Benito Mussolini, nu s-a despartit de amintirea Romei Antice, dorindu-si din ce in ce mai mult sa readuca acele vremuri de prosperitate. Abia dupa 21 de ani in care a fost premier al Italiei, Benito Mussolini a devenit presedinte, reusind sa micsoreze rata somajului prin tertipuri specifice totalitarismului. In 1935, Ducele – cum era numit Mussolini – a invadat Etiopia si s-a alaturat generalului Francisco Franco, in Razboiul Civil din Spania (1936-1938).
Apoi, Italia Fascista a intrat in Cel de-al Doilea Razboi Mondial alaturi de Germania lui Hitler, facandu-si, in cele din urma, din puterile aliate, dusmani care aveau sa-i rapuna tara. Propaganda si dezinformarea nu au ramas in picioare, desi fascismul italian era considerat unul dintre cele mai puternice regimuri totalitare din Europa, ceea ce a dus la infrangerea Italiei si caderea dictaturii. Fiindu-i destul de clar ca Puterile Axei (Germania Nazista, Italia Fascista si Japonia Imperialista) au pierdut razboiul, Mussolini a fugit cu amanta lui, Clara Petacci in Elvetia, insa comunistii italieni ii recunosc si ii impusca “pentru crime impotriva poporului italian”.
