Home Cultură generală Fenomenul OZN, extratereștrii și noile mișcări religioase

Fenomenul OZN, extratereștrii și noile mișcări religioase

0

Apariția unor noi mișcări religioase, culte ce se desprind din mari religii sau inovează nu mai este de mult timp o noutate, numărul lor crescând de la an la an. S-a discutat mult despre fenomenul sectelor sinucigașe, iar un subiect la fel de pasionant îl reprezintă fenomenul noilor religii OZN, al apariției cultelor care presupun credința în extratereștri.

Aceste noi culte religioase îi văd pe extratereștri ca fiind un alt tip de mântuitori ai oamenilor, ființe superioare care vor salva – practic și spiritual – omenirea. Sunt cel mai adesea un mix pretențios de cult religios, doctrină religioasă, știință și ficțiune științifică (SF). Faptul că liderii unor astfel de religii sunt scriitori SF ar putea să arate lipsa de realism al acestor culte – însă oamenii sunt atrași de noile doctrine.

Care sunt cele mai populare religii OZN:

Fenomenul OZN1

Scientologia este cea mai mare grupare religioasă care presupune credința în extratereștri, bucurându-se de un număr uimitor de adepți. Liderul cultului, faimosul L. Ron Hubbard, era de fapt un scriitor de nuvele SF. Scientologia este un mix atrăgător pentru unele persoane, mix de religie, știință, filosofie orientală și ficțiune pură. Alături de credința în reîncarnare (Hubbard a inventat chiar o metodă de a afla despre viețile trecute – audierile), se află credința în extratereștri.

În doctrina bisericii scientologice se vorbește despre un extraterestru stăpân al confederației galactice, Xenu, care în trecut ar fi adus pe Terra ființe extraterestre pe care le-ar fi omorât, urmând apoi să le captureze și spele creierele spiritelor ființelor (aceste spirite spălate pe creier ar fi devenit sufletele oamenilor). O altă credință este cea că după moarte sufletele oamenilor ajung pe planeta Venus unde sunt făcute să uite viața trăită și puse într-un nou trup pe Pământ.

Raelismul sau secta raelienilor este a doua mișcare religioasă OZN după scientologie (s-a extins în America, Europa, Africa, Asia). Inițiatorul și liderul cultului este un fost pilot de curse, Claude Vorilhon, supranumit Rael. Doctrina spune că oamenii sunt creația extratereștrilor (specia extraterestră este denumită Elohim). Rael, liderul, spune că a fost răpit de către acești extratereștri care i-au dat o misiune sacră – cea de a arăta oamenilor adevărul despre cum au fost creați și ce scop au. Acești extratereștri vor veni într-o bună zi pe Pământ, mântuind astfel întreaga omenire. De fapt, aceiași extratereștri au creat religiile omenirii, cu scopul de a transmite oamenilor mesajul lor de pace și iubire de semeni.

Societatea Aetherius este o altă mișcare religioasă OZN al cărei lider este George King, care a declarat că a intrat în contact telepatic cu un lider extraterestru, Aetherius. Doctrina este un mix între idei preluate din marile religii ale lumii, filosofie orientală și credința în extratereștri. Aetherius ar fi un extraterestru, un maestru ce a venit de pe Venus pentru a ilumina omenirea (așa cum ar fi făcut Iisus și Buddha, alți maeștri cosmici). Se crede că în curând va veni pe Pământ un alt maestru și Societatea Aetherius are rolul de a media contactul dintre acesta și omenire, de a facilita comunicarea dintre specii. De altfel, membrii cultului spun că ei pot primi și descifra mesaje telepatice de la rasa extraterestră.

Poarta Raiului sau Heaven’s Gate este o sectă mai cunoscută odată cu una dintre cele mai tragice sinucideri în masă din istorie. A fost o sectă OZN, care credea că planeta Pământ va fi curând anihilată de către extratereștri și singura scăpare era să intri în sectă, deoarece membrii acesteia vor ajunge pe un OZN. În 1997 unii dintre membri s-au sinucis cu credința că sufletele lor vor fi luate de un OZN care se ascundea după cometa Hale-Boop.

Națiunea Islamului nu este doar un cult, este o organizație americană ce promovează religia Islamică și drepturile negrilor, deseori prin metode agresive. Alături de acestea vine și credința în OZN și extratereștri, spunându-se că credincioșii Națiunii Islamului vor fi singurii salvați în momentul sfârșitului lumii de către o farfurie zburătoare. Liderii și membrii mișcării nu văd nici un fel de contradicție între credința lor în OZN și credința lor în Islam și în Allah.

Acestea sunt doar câteva dintre mișcările religioase de tip OZN care par bizare, deși existența lor poate fi explicată destul de simplu. Deoarece omul este, așa cum spunea Mircea Eliade, un homo religiosus, religia nu poate să dispară, face parte din natura umană – omul are nevoie să creadă. Însă vechile mari religii sunt uneori depășite în ziua de astăzi și nu pot întotdeauna oferi răspunsurile dorite de către oameni.

Concomitent, credința în alte rase extraterestre a înflorit și azi mulți nu se îndoiesc de realitatea civilizațiilor de pe alte planete (pentru majoritatea oamenilor este vorba despre o așa-numită jumătate de credință). Ca o urmare, noi mișcări care îmbină idei din vechile religii cu idei științifice și cu credința în OZN prind astăzi, chiar dacă vehiculează teorii oarecum bizare. Pentru unii oameni de azi, poate că este mai palpabilă credința în ființe extraterestre decât cea în îngeri, demoni și zei…

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version