Invenţii româneşti nenumărate, rezultat al inteligenţei şi al muncii creatoare ale unor oameni de ştiinţă excepţionali, multe recunoscute internaţional, altora contestându-li-se, la momentul respectiv, paternitatea, au marcat, fără tăgadă, istoria ştiinţei şi a civilizaţiei universale. Românii, în general, şi minţile geniale, în special, au ştiut să se apropie şi să asimileze valorile cunoaşterii şi să dăruiască enorm, la rându-le, civilizaţiei umane.

Oamenii se obişnuiesc atât de repede cu decorul vieţii cotidiene, încât uită adesea că acesta este alcătuit din ceva ce a fost inventat, la un moment dat, de o minte vie, creatoare. Iar valoarea unei idei depinde, aşa cum spunea Thomas Edison, autor a peste o mie de brevete de invenţie, de utilizarea ei. Potenţialul de inteligenţă al românilor a strălucit, de-a lungul timpului, şi în zona unor invenţii şi descoperiri epocale, pe care memoria umanităţii le-a înregistrat pentru totdeauna şi pe care noi, românii, în primul rând, nu ar trebui să le ignorăm, ci să le preţuim, să ştim că aparţin conaţionalilor noştri, să ştim că de multe dintre ele beneficiem în viaţa noastră, să ne inspire, să ne stimuleze. Iată câteva dintre cele mai importante invenţii româneşti, care au făcut istorie:

Nicolae Paulescu – adevăratul descoperitor al insulinei şi al tratamentului antidiabetic

Nicolae Paulescu (1869-1931), medic, profesor, jurnalist, este adevăratul descoperitor al insulinei şi al tratamentului antidiabetic, tratament care astăzi se foloseşte în lumea întreagă, peste 4,5 milioane de adulţi suferind de această boală, în prezent, pe glob. Descoperirea românului Nicolae Paulescu a fost contestată la vremea respectivă, în pofida faptului că publicase studiul “Cercetări despre rolul pancreasului în asimilarea nutriţională”, în 1921, după mai mulţi ani de analize, experimente şi cercetări, obţinând, în 1922, şi un brevet intitulat “Pancreina şi procedeul de fabricare”. Peste aproximativ opt luni, Grant Banting si Ch. Herbert Best, din Toronto (Canada), au anunţat şi ei că au descoperit insulina, numită de Paulescu pancreină.

În 1923, Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină a fost acordat medicilor Frederick Grant Banting (canadian) şi John James Rickard Macleod (scoţian, de origine), pentru “descoperirea insulinei”, deşi cercetările lor au fost ulterioare brevetului lui Nicolae Paulescu, românul cu studii de medicină la Paris.

Abia în 1969, la aproape 50 de ani de la excepţionala descoperire a lui Nicolae Paulescu, Vicepreşedintele Fundaţiei Nobel, profesorul A.W.K. Tiselius, recunoaşte meritele şi “opera de pionerat” a savantului român, în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-şi speranţa că forurile ştiinţifice internaţionale vor revizui această uriaşă eroare. Şi totul, ca urmare a unei campanii iniţiată de fiziologul scoţian Ian Murray.

Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino

Lui Ioan Cantacuzino, Doctor în medicină, creatorul Laboratorului de imunologie şi patologie experimentală, din cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti, Director al Serviciului Sanitar din România (1907), fondator al Institutului de Seruri şi Vaccinuri (1921) îi aparţine una dintre cele mai importante invenţii româneşti – vaccinul antiholeric. Vaccinul antiholeric, numit şi “Metoda Cantacuzino”, se foloseşte şi astăzi în ţările în care se mai înregistrează cazuri de holeră, o boală foarte gravă, care afectează, în primul rând, intestinul subţire.

Lui Ioan Cantacuzino i se datorează şi faptul că, în 1926, România (a doua ţară după Franţa) a introdus vaccinarea profilactică (de prevenţie a apariţiei şi răspândirii bolii) a nou-născuţilor, cu vaccinul BCG (Vaccinul împotriva Bacilului Calmette–Guérin), utilizat împotriva tuberculozei.

Din biografia lui Ioan Cantacuzino este interesant faptul că tatăl său era de origine fanariotă, a fost ministru al justiţiei în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, iar mama sa era fiica generalului grec Frankiskos Mavros. Ioan Cantacuzino a făcut studiile la Paris, mai întâi Litere şi Filosofie, apoi Istorie Naturală şi Medicină. În 1892 renunţa la specializarea într-o ramură medicală, pentru a se dedica cercetării în domeniu, înscriindu-se, în acest scop, la Institutul Pasteur, din Paris, în echipa lui Ilya Metchnikoff, bacteriolog renumit, căruia i se datorează descoperirea mecanismelor imunitare în lupta cu bacteriile care atacă globulele albe (fagocitoza). În 1931, Ioan Cantacuzino a fost numit Ministru al sănătăţii, în timpul guvernării Iorga.

Grigore Antipa – inventatorul dioramei biologice

Nu există astăzi în lume muzee care să nu apeleze la diorame, tablouri de mari dimensiuni, alcătuite din mai multe planuri, “care, sub efectul unui joc de lumini, dă impresia realitătii; reprezentare spatială a unui peisaj, folosită în muzee drept cadru de expunere a unor animale împăiate, manechine etc., pentru a înfătisa un ecosistem” (DEX).

Inventatorul dioramei biologice este savantul român Grigore Antipa, care, în 1907, pentru amenajarea Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, care îi poartă numele, a folosit această invenţie. Biolog, ecolog, oceanolog, Antipa este şi un precursor al hidrobiologiei, la nivel mondial, remarcabile fiind studiile şi descoperirile sale, rezultat al unei expediţii de nouă luni, in Marea Neagră, efectuată în 1893, cu Crucişătorul Elisabeta, pus la dispoziţie, în scopuri ştiinţifice, de către regele Carol I.

Inovaţiile şi invenţiile lui Grigore Antipa, legate de organizarea unui muzeu, de modul de expunere şi de aranjamentul colecţiilor, au suscitat în epocă un interes enorm din partea specialiştilor străini, care i-au şi solicitat savantului român o lucrare în acest sens, publicată în limba franceză, în 1934 – “Principes et moyens pour la réorganisation des musées d’histoire naturelle”.

Invenţii româneşti de top – Ştefan Odobleja, precursor al ciberneticii generalizate

Ştefan Odobleja (1902 – 1978), medic militar, filosof, scriitor, marginalizat de regimul comunist, ales membru post-mortem al Academiei Romane abia în 1990, este considerat precursorul ciberneticii generalizate, domeniu pe care el l-a numit “ psihologia consonantistă”, ştiinţa care analizează modalităţile în care informaţia este prelucrată de sistemele biologice, mecanice şi digitale, şi care astăzi cunoaşte un avânt fără precedent. La momentul actual, funcţionează “Academia de Cibernetică din Elveţia”, înfiinţată şi finanţată de Iosif Constantin Drăgan, în onoarea remarcabilului om de ştiinţă român.

Principalele sale lucrări despre “Psihologia consonantistă” au fost publicate la Paris, în 1938-1939, alte scrieri inedite, păstrate în manuscris, văzând lumina tiparului în anii 2000.

Avionul cu reacţie – invenţia savantului român Henri Coandă

Fiu al generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918, Henri Coandă este una dintre dovezile că invenţii româneşti ale unor minţi geniale nu au lipsit niciodată din istoria ştiinţei şi a tehnologiei mondiale.

Aparatul de zbor Coandă-1910, fără elice, cu două aripi, lung de 12,5 metri, de 420 de kilograme, cu un singur loc, a fost prezentat în 1910, la salonul aeronautic din Paris şi a stârnit admiraţia publicului şi entuziasmul specialiştilor. Acest prim avion cu reacţie, conceput de Henri Coandă, a fost construit cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel, care l-a ajutat să obţină aprobările necesare.

Între 1911-1914, Coandă a fost directorul tehnic al Uzinelor de aviaţie din Bristol, Marea Britanie, în anii următori revenind în Franţa, unde a construit prima sanie-automobil cu motor cu reacţie, primul tren aerodinamic din lume, a inventat un nou material de construcţie – beton-lemnul – utilizat pentru decoraţiuni, în Golful Persic a construit un rezervor subacvatic, din beton, pentru depozitarea petrolului etc.

Scaunul ejectabil – invenţia lui Anastase Dragomir

Poate că numele lui Anastase Dragomir este mai puţin cunoscut, chiar şi de către români, dar invenţia sa – scaunul ejectabil – a avut un impact semnificativ în istoria aviaţiei. Împreună cu un alt inventator, Tanase Dobrescu, Anastase Dragomir a obţinut, în 1930, la Paris, brevetul pentru un scaun („cockpit catapultabil”) prevăzut cu două paraşute, ejectabil vertical, care putea fi utilizat în cazuri de urgenţă, într-o aeronavă sau în orice alt tip de vehicul.

Invenţii româneşti – Stiloul/„Condeiul portăreţ fără sfârşit” al lui Petrache Poenaru

Stiloul este unul dintre obiectele de care se folosesc atâţia oameni, din lumea întreagă, în fiecare zi, dar despre care puţini se mai întreabă, poate, cine l-a inventat. Petrache Poenaru, originar din Băneşti, Vâlcea, secretar al lui Tudor Vladimirescu, este autorul acestei invenţii româneşti, pe care el a numit-o „Condeiul portăreţ fără sfârşit” şi pe care a brevetat-o în 1827, la Viena, apoi la Paris, unde a şi absolvit Şcoala Politehnica.

Petrache Poenaru a fost şi primul român care a făcut o călătorie cu trenul, în 1830, pe prima cale ferată din lume, Liverpool-Manchester, împrejurare despre care el însuşi mărturisea: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una dintre minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane, sunt trase deodată de o singură masină cu aburi…”.

De numele lui Petrache Poenaru se leagă şi apariţia primului ziar românesc de propagandă – “Foaia de propagandă” a armatei lui Tudor Vladimirescu – prezenţa alături de marele revoluţionar marcând în mod categoric şi pozitiv destinul inventatorului român, prin sentimentul de susţinere al unor măreţe idealuri.

Inventatorul stiloului a avut contribuţii importante şi în domeniul învăţământului, este co-fondator al Universităţii de Construcţii din Bucureşti, este autorul primului curs de geometrie din învăţământul universitar românesc, coautor al primului dicţionar francez-român. După 1856, a devenit apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi membru al unei loji masonice din Bucureşti. În 1870, a fost primit ca membru al Academiei Române.

Invenţii româneşti – Nicolae Vasilescu-Karpen şi un perpetuum mobile controversat

Perpetuum mobile este expresia latinească prin care se numeşte un dispozitiv/sistem imaginar, capabil să funcţioneze în continuu, efectuând lucru mecanic sau producând energie, fără a primi impuls/energie din exterior.

Pila electrică a lui Nicolae Vasilescu-Karpen este una dintre invenţiile româneşti care, concepută şi pusă în funcţiune în urmă cu peste 60 de ani, încă funcţionează într-un seif de la Muzeul Naţional Tehnic “Dimitrie Leonida”, din Bucureşti, şi ar trebui să meargă la infinit, după spusele inventatorului ei.

Pila lui Nicolae Vasilescu-Karpen, conţinând un electrod de aur, altul de aur platinat, plasaţi în doi cilindri de sticlă, electrozi înmuiaţi în acid sulfuric pur, la care se adaugă un osciloscop, este considerată, totuşi, de unii specialişti, ca un dispozitiv perpetuum mobile “ controversat”, utilizând căldura din mediul ambiant.

Gerovital şi Aslavital – produsele medicului Ana Aslan, folosite astăzi în lumea întreagă

Gerovitalul (Vitamina H3), produs geriatric conceput în 1952, şi Aslavitalul, în 1980, sunt brevetate în prezent în peste 30 de ţări şi utilizate în întreaga lume.

J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Charles de Gaulle, Charlie Chaplin, Josip Braz Tito, Salvador Dali, Konrad Adenauer, Kirk Douglas, Nikita Khrouchtchev sunt doar câteva nume, a căror celebritate este incontestabilă, care au beneficiat de tratamentele Anei Aslan, medic român, specializat în gerontologie, membru al Academiei Române din 1974.

În pofida unor tentative de discreditare a produselor Ana Aslan, în anii 1970-1980, venite din partea unor companii concurente, brandul Gerovital a rezistat timpului, iar astăzi, la aproape 30 de ani de când Ana Aslan s-a stins din viaţă, pare că renaşte, fiind produs pe scară largă şi extrem de apreciat.

Desigur, acest articol a evidenţiat doar câteva dintre nenumăratele invenţii româneşti, recunoscute la scară mondială, care au intrat în patrimoniul de necontestat al valorilor care depăşesc un anumit timp şi loc şi care nu sunt cu nimic mai prejos decât invenţiile altor oameni de ştiinţă, de pe alte meleaguri. Şi astăzi există români cu un potenţial de inteligenţă imens, a căror muncă, ale căror cercetări, studii, experimente au şi vor avea rezultate remarcabile. Genialitatea nu are naţionalitate, dar o naţiune trebuie să-şi preţuiască şi să-şi protejeze valorile, de orice fel, singurele care îi pot asigura dreptul la neuitare şi respect.Valoarea unui popor, ca şi a unui om, rezidă în inteligenţa, în creativitatea, în curajul, în maturitatea, în memoria sa vie, ca suport pentru progres pe toate planurile.