Societatea Junimea şi membrii ei: „Intră cine vrea, rămâne cine poate”

Înfiinţată la Iaşi la sfârşitul lui 1863, societatea „Junimea” s-a manifestat în diverse domenii precum: estetică, filosofie, filologie clasică, arheologie. Membrii săi fondatori au fost: P.P. Carp, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor şi Theodor Rosetti.

Societatea a avut un rol semnificativ în dezvoltarea culturii române, găsind diverse forme de manifestare: întruniri săptămânale, „prelecţiuni populare”, editarea unor reviste şi ziare, înfiinţarea unor tipografii. A impus prin mentorul său, Titu Maiorescu, sistemul de scriere ce se află la baza ortografiei actuale.

Societatea a dus la descoperirea şi aprecierea celor mai de seamă scriitori români din secolul al XIX-lea: Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ion Creangă, fiind considerată cea mai importantă mişcare literară a anilor 1850 – 1900.

Numărul membrilor săi a crescut semnificativ în fiecare an; înscrierea se făcea după deviza: „Intră cine vrea, rămâne cine poate”. La „Junimea” a predominat spiritul critic şi ironia fină. Alţi membri importanţi care au făcut parte din societate sunt: N. Culianu, Gh. Racoviţă, N. Mandrea, N. Skelitti, N. Gane, Th. Șerbănescu, Gh. Negruzzi, V. Conta, I. Slavici, A. D. Xenopol, Al. Philippide etc.. Vasile Alecsandri a fost membru de onoare al „Junimii”. Întrunirile aveau loc săptămânal în casele lui Titu Maiorescu şi Vasile Pogor.

La 1 martie 1867 a apărut revista societăţii, „Convorbiri literare”, care a continuat din multe puncte de vedere „Dacia literară” şi „România literară”.

Iacob Negruzzi era secretarul perpetuu al „Junimii”, redactor neobosit al „Convorbirilor literare”. Lucrarea lui Maiorescu, „În contra direcţiei de astăzi în cultura română” (1868), era teza directoare a ideologiei junimiste, prin care se constata o discrepanţă între fondul nostru social-economic şi forma politico-juridică, între tradiţie şi împrumutul străin, între cultură şi civilizaţie. Prin cunoscuta teorie a formelor fără fond, Maiorescu a stabilit o ideologie bazată pe principiile:

• absoluta potrivire între fond şi formă: decât o formă goală, fără implicarea conţinutului, mai bine fără cărţi, reviste, licee, universităţi;
• inaugurarea spiritului critic;
• aşezarea criticii în marginile adevărului.

Junimiştii erau pentru orientarea culturii române spre germanism, reprezentat de Hegel, Fichte, Scheling, Kant, influenţaţi fiind de studiile din Germania de după 1848.

La „Junimea”, Eminescu reprezenta interesele răzeşimii, ale meseriaşilor şi ale proletariatului intelectual.

Atmosfera din cadrul şedinţelor Junimii

În cadrul şedinţelor domnea ironia şi veselia, încât se spune că Vasile Pogor, amfitrionul, râdea cu poftă şi arunca perne în jurul său, mai să i se rupă cămaşa şi să îi cadă dinţii noi puşi.

M. Eminescu fusese găzduit în casa lui Pogor în 1874, după ce se întorsese de la studii de la Viena, având la dispoziţie biblioteca amenajată în podul casei de către V. Pogor. În 1875, M. Eminescu avea să îl aducă pe Ion Creangă la „Junimea”, unde acesta va citi „Soacra cu trei nurori”. A publicat în „Convorbiri literare” „Capra cu 3 iezi”, „Harap alb”, „Moş Nechifor Coţcariul”, „Amintirile”. Poveştile lui Creangă creau multă bună-dispoziţie, iar glumele sale, subtile sau nu, erau catalogate după criteriul „cu piuliţa mare” sau „cu piuliţa mică”.

În cadrul „Junimii” mulţi membri aveau porecle hilare. Spre exemplu, lui Miron Pompiliu i se spunea „Caracuda”. Era o poreclă născocită de A. Naum. Lui i se spunea „Pudicul” Naum. O altă poreclă sau întreaga poreclă pentru M. Pompiliu era „preşedintele caracudei”. La finalul şedinţelor, după invitarea uşilor de a se deschide, serveau vin şi cozonac. Acesta era un moment mult aşteptat, cu toate că la banchetele organizate de „Junimea” se punea accentul pe vin: „Băutura e temelie, mâncarea e fudulie.”

Între membri exista şi prietenie, fapt ilustrat de întâmplarea de la târg a lui V. Pogor, când a cumpărat un clopoţel pentru începerea şedinţelor. Acesta a fost întrebat de meşteşugar dacă doreşte o talangă pentru oi sau boi, Pogor povestindu-le cu haz la întrunire că a cumpărat „o talangă pentru boi”… ”aşa ca voi”…

O regulă instituită la „Junimea” era ca autorul să tacă şi să nu riposteze la critica ce i se aducea după lectura operei sale, în caz contrar fiind sancționat.

Odată cu vizita principelui Carol la Iaşi, în 1871, junimiştii au intrat oficial în politică, alăturându-se Partidului Conservator.

În 1874, Maiorescu se mută la Bucureşti, unde vor participa la şedinţe şi femeile, aici şedinţele având un aer aristocratic. Astfel, după două decenii de existenţă la Iași, în „casa cu ferestre luminate” (casa Pogor fiind printre primele case cu curent electric), „Junimea” s-a mutat la București. În 1879 Caragiale este adus de Maiorescu la „Junimea” cu „O noapte furtunoasă”. În anul 1880 Iaşul este părăsit de Slavici şi Eminescu. În 1885 se mută şi Negruzzi la Bucureşti şi revista „Convorbiri literare”. Se vor alătura scriitori precum Vlahuţă, Coşbuc, Delavrancea, Macedonski şi mulţi alţii.

Influenţaţi de studiile germane, junimiştii au încercat prin activitatea lor să cristalizeze scrierile româneşti, să încurajeze şi să dea sens scrierilor, nu doar formă.