Home Cultură generală Knowmads – profilul profesional al viitorului. Când informaţia devine “cunoaştere”

Knowmads – profilul profesional al viitorului. Când informaţia devine “cunoaştere”

0
Knowmads – profilul profesional al viitorului. Când informaţia devine “cunoaştere”

Knowmads este o realitate care prinde contur tot mai clar în societatea actuală şi care va deveni dominantă în stilul de muncă al viitorului. Odată cu inovaţiile tehnologice apar şi noi forme de a munci, care vor produce schimbări, pe scară largă, atât în viaţa socială, cât şi în cea individuală.

În numai câţiva ani, termenul “knowmads” a cucerit teren, s-au scris articole, cărţi, s-au înfiinţat instituţii de învăţământ superior care să pregătească oameni cu un nou profil profesional, care să facă faţă tuturor provocărilor generate de progresul din toate domeniile şi de condiţiile de muncă ale secolului XXI.

Knowmads – profilul profesional al viitorului. Când informaţia devine “cunoaştere”
Knowmads – profilul profesional al viitorului. Când informaţia devine “cunoaştere”

Diverse studii arată că, în 2025, deci în numai câţiva ani, în jur de 65% dintre studenţii de astăzi vor avea joburi care, în prezent, nu există. Fundaţia Manpower, specializată în recrutarea forţei de muncă (a doua în lume cu acest profil), cu filiale în 82 de ţări, a subliniat, în repetate rânduri, că robotizarea nu va duce, aşa cum în mod fals se susţine, la dispariţia locurilor de muncă, ci la alte cerinţe din punct de vedere profesional.

În multe dintre profesiile actuale şi, cu atât mai mult în cele ale viitorului, se vor schimba, în mod semnificativ, competenţele necesare. Lumea următorilor ani va fi a celor care vor îndrăzni să iasă din tipare.

Cine sunt knowmads?

Knowmads, profesia viitorului

Pentru a denumi un nou mod de a munci, un nou profil profesional, era nevoie şi de un cuvânt nou. Termenul “Knowmads” a fost creat şi propus în cadrul unei conferinţe TED (Technology, Entertainment, Design – Tehnologie Divertisment și Design), de către John Moravec, profesor şi cercetător la Universitatea Minnesota.

Conferinţele TED (TED Conferences LLC) sunt susţinute de o asociaţie americană non-profit (Fundaţia Sapling), în zeci de ţări, cu scopul de a răspândi “ideile care merită să fie promovate”.

John Moravec a definit “knowmads” ca fiind acele persoane, cu spirit întreprinzător, deschis, care îşi vând cunoştinţele într-o manieră creativă, care pot arăta un alt fel de a munci, flexibil şi inovativ, care ştiu perfect să concilieze viaţa personală şi profesională, continuând să facă ceea ce îi pasionează.

Nomazii cunoasterii , Knowmads, Sursa Education Futures

“Knowmads” provine dintr-un joc de cuvinte – “knowledge” (cunoştinţe/cunoaştere, abilități dobândite de o persoană prin experiență sau educație; înțelegerea teoretică sau practică a unui subiect) şi “nomad”, în sens figurat, făcând referire la capacitatea intelectuală de a trece de la un domeniu la altul, de a nu se fixa într-o singură profesie sau într-un singur loc. “Knowmads” pot să lucreze oriunde, oricând, ei sunt, vor fi “nomazii ai cunoaşterii”, ai secolului al XXI-lea.

Pentru a înţelege ce înseamnă “knowmads” trebuie să facem diferenţa între “cunoaştere” şi “informaţie”. Informaţia reprezintă o sumă de date care pot fi înregistrate, memorate. Cunoaşterea este o informaţie înţeleasă, asimilată şi care poate fi utilizată, transpusă în acţiune. Este informaţia transformată în competenţe.

Utilizarea cunoştinţelor în contextul unor activităţi este ceea ce se numeşte “know-how” sau abilitate, iar conceptualizarea cunoştinţelor înseamnă “expertiză”. Albert Einstein spunea că “orice cunoaştere se dobândeşte prin experienţă, orice altceva este doar informaţie”.

Informatie si cunoastere

Dacă avem în vedere, de exemplu, o companie, adică un sistem complex de interacţiuni, informaţia devine cunoaştere atunci când modifică sistemul, modul de “a gândi” şi de “a face” al angajaţilor si al managerilor, ceea ce implică o procesare a informaţiilor şi creare de cunoştinţe, aspecte care nu pot exista în afara oamenilor care să facă aceste lucruri.

Aşadar, knowmads sunt profesioniştii viitorului. Deja, la momentul actual, şi nu numai pentru că pandemia de coronavirus a impus o serie de restricţii, ci datorită progresului tehnologic, mulţi oameni pot lucra la mii de kilometri distanţă de un birou, de acasă sau din orice alt loc. Knowmads sunt cei care îşi vând cunoştinţele într-o manieră creativă, iar această tendinţă este din ce în ce mai evidentă şi mai puternică în societatea actuală.

Caracteristicile knowmads

Freelanceri

Principala caracteristică a knowmads este capacitatea de adaptare la diferite contexte, sunt persoane tolerante şi care au o deosebită flexibilitate mentală, iar aceste aspecte derivă dintr-o serie de alte calităţi:

  • Creativitatea – knowmads generează constant idei noi, revoluţionare, sunt mereu în căutarea de noi perspective;
  • Învăţarea – “nomazii cunoaşterii” consideră fiecare obstacol ca un prilej de învăţare şi sunt pasionaţi de învăţarea continuă;
  • A vedea dincolo de eşec – sunt persoane rezistente la stres şi în fata eşecului, pe care-l văd ca pe o oportunitate pentru a explora noi căi de cunoaştere şi succes, nu au frustrări de nicun fel;
  • Motivaţie puternică – knowmads sunt profesionişti dornici să-şi pună know-how-ul în slujba unei organizaţii/companii/intreprinderi sau a propriului proiect antreprenorial;
  • Dinamismul – sunt oameni activi, care învaţă constant tehnici noi, asimilează informaţie pe care o transformă în cunoaştere;
  • Spirit de colaborare – sunt persoane empatice, care lucrează cu uşurinţă în echipă; se spune despre ei că, practic, pot lucra cu oricine;
  • Intuiţia – au o capacitate specială de a percepe, a cunoaşte şi a înţelege orice, imediat;
  • Aptitudini digitale – stăpânesc perfect acest domeniu de top, sunt permanent în contact cu noutăţile şi ştiu să le folosească în avantajul lor;
  • Vârsta nu este un obstacol – “nomazii cunoaşterii” sunt diferiţi de angajaţii tradiţionali şi pentru că pot avea orice vârstă, importante fiind adaptibilitatea, intuiţia şi creativitatea lor;
  • Lucrul în echipă – deşi un knowmad este un om liber şi cu o activitate asumată individual, lucrează cu uşurinţă în echipă şi are abilităţi de a crea reţele colaborative (net working).

Avantajele de a fi un “nomad al cunoaşterii”

Joburile viitorului

A fi knowmads inseamnă a avea un spirit liber, a fi dinanic, a fi creativ, a avea un stil de viaţă diferit, a fi în pas cu timpul pe care-l trăieşti. Avantajele pe care le oferă acest profil profesional al viitorului sunt:

  • Se poate lucra de oriunde, oricând, oricât – activitatea se bazează, în mare măsură, pe lucrul pe platformele online;
  • Se pot cultiva pasiunile – knowmads se consacră activităţilor pe care le fac cu pasiune şi fac din acestea un mod de viaţă;
  • Flexibilitate în programul de lucru – fiecare îşi poate stabili propriul program de lucru şi locul din care lucrează;
  • Putere de decizie – knowmads aleg cu cine să lucreze şi în ce condiţii.

Când informaţia devine “cunoaştere”

Educatia viitorului

Knowmads seamănă cu telemunca, dar cele două tipuri de activităţi nu se suprapun. Telemunca (munca la distanţă) se bazează, de asemenea, pe utilizarea Tehnologiei Informaţiei şi a Comunicaţiilor (TIC), dar angajatul care are o astfel de opţiune nu îşi poate stabili decât parţial programul de lucru şi este dependent de deciziile luate în ierarhaia întreprinderii sau companiei în care lucrează. Un knowmad are mult mai multă libertate, poate să aleagă să muncească în ceea ce ştie mai bine şi în ceea ce poate face cu pasiune, decide singur strategiile pe care să le urmeze.

Deşi fenomenul knowmads este abia la început, s-au publicat deja mai multe studii şi cărţi pe această temă (John Moravec – Knowmad Society, Raquel Roca – Los trabajadores del futuro), care analizează şi explică această schimbare pe piaţa muncii, apariţia a noi tipuri de afaceri, precum şi necesitatea companiilor de a se reinventa, pentru a profita de knowmads, freelanceri sau angajaţi, de spiritul lor liber, de pasiunea lor şi de desfiinţarea, printr-o astfel de muncă, a graniţelor de orice fel.

“Nomadismul” în cunoaştere al acestui nou tip de lucrător al viitorului poate îmbunătăţi sectoare de activitate diferite, echipe, proiecte cu care aceştia interacţionează, ţinându-se pasul cu cele mai noi evoluţii ale stiintei si tehnologiei.

Munca la distanta

În timp ce, în societatea industrială, li s-a cerut oamenilor să se stabilească într-un loc fix, pentru a îndeplini joburi foarte specifice, “nomazii cunoaşterii” fac parte dintr-o nouă paradigmă, a prezentului (deocamdată într-o formă incipientă) şi a viitorului, cu siguranţă.

Sistemele, instituţiile de învăţământ de pretutindeni, spun specialiştii în managementul forţei de muncă, ar trebui să fie interesate de promovarea unor noi programe şi cursuri care să formeze aceşti knowmads ai viitorului, mizând pe informaţie, dar, mai ales, pe “cunoaştere” şi pe “nomadismul” între domeniile cunoaşterii. Cu un smartphone sau un laptop, cu o “cunoaştere” solidă şi un spirit flexibil, creativ, lumea întreagă poate fi “biroul” de lucru.

Este o certitudine că profesiile viitorului vor fi altele decât cele actuale, iar cele prezente vor dobândi alte ipostaze. Este important, în special pentru cei care se află, astăzi, la început drum, să ţină seama de faptul că este nevoie, în toate domeniile, de oameni capabili să rezolve probleme complexe, care să aibă o gândire flexibilă, inovatoare, să aibă disponibilităţi de comunicare, o temeinică pregătire în domeniul digital, să poată lua decizii în scurt timp şi cu inteligenţă, să fie empatici. Un adevărat knowmad corespunde unui astfel de profil profesional al viitorului.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version