Locul si rolul femeii in lumea islamica

Religia islamica, articulata in jurul Cartii sfinte a musulmanilor – Coranul – care cuprinde invataturile lui Allah, revelate profetului Mahomet, de catre Arhanghelul Gabriel, are drept fundament ceea ce adeptii sai – musulmanii – numesc “tawhid” – credinta intr-un Dumnezeu unic, fara o posibila reprezentare mentala a acestuia, fara mijlocitor, fara egal.

Islamismul se defineste si ca o intoarcere la religia lui Abraham  (unul dintre personajele principale din Cartea Facerii (Geneza), prima din Vechiul Testament), numit, in araba, Ibrahim, sau « Khalil Allah » (« apropiatul lui Allah »), unul dintre profeti, model de credinta si supunere fata de Dumnezeu, caruia musulmanii ii datoreaza constructia templului sacru Kaaba, de la Mecca, loc de pelerinaj, si de numele caruia se leaga si practica ritualica a circumciziei. La ora actuala, religia islamica are in jur de 1,6 miliarde de adepti, adica aproximativ 24% din populatia mondiala, ceea ce face din aceasta a doua religie din lume, dupa crestinism. Islamismul cunoaste mai multe curente, in primul rand sunnismul, majoritar, cuprinzand 80-85% dintre musulmani si siismul, predominant in Irak si Iran.

In legatura cu locul si rolul femeii in religia islamica, se poate constata ca, mai ales in lumea occidentala, s-au vehiculat o serie de prejudecati si false perceptii, in special prin mass-media, afirmandu-se frecvent ca aceasta este marginalizata, ignorata, devalorizata, exclusa din viata sociala, fara dreptul de a studia, de a munci, de a se afirma, cu singura mare indatorire, aceea de a se supune barbatului si familiei. In realitate, femeia musulmana, asa cum este ea vazuta din interiorul acestei lumi, este o fiinta respectata, libera, bucuroasa si mandra de ceea ce reprezinta.

Nenumarate versete din Coran afirma nobletea sotiilor Profetului (saw) si superioritatea lor, calitati datorate nu rangului, bogatiei sau frumusetii, ci capacitatii de a-si fi asumat rolul lor, intelepciunii si virtutii : « Oh, neveste ale Profetului ! daca sunteti pioase, nu veti fi ca celelalte femei. Nu vorbiti barbatilor pe un ton supus, pentru a le arata bunavointa, ci cu sinceritate si curaj. Stati in casele voastre si nu va expuneti frumusetea. Rugati-va si supuneti-va lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea decat sa va elibereze de orice necuratenie » (Coran).

In Evul Mediu, cand in spatiul european, teologii se mai intrebau daca femeia, considerata sursa “raului” in lume, « are suflet », Coranul afirma (inca din secolul al VII-lea) originea comuna a cuplului, identitatea spirituala a partenerilor si libertatea femeilor de a fi singure responsabile de faptele lor in fata lui Allah, de a se ruga sau de a cere ajutor: « Cei care va supuneti lui Dumnezeu si cele care ii sunteti supuse, credinciosi si credincioase, barbati piosi si femei pioase, barbati rabdatori si femei rabdatoare, barbati si femei care faceti milostenie, care postiti, barbati casti si femei caste, barbati si femei care invocati numele lui Allah, voua tuturor Dumnezeu va va da iertarea si rasplata » (Coran, 33, 35).

In Arabia pre-islamica, exista obiceiul de a ingropa de vii fetele de varsta mica, fie pentru ca a avea o fiica era o rusine, fie din cauza saraciei, practica abolita de religia musulmana : « Pe acela care are o fiica si nu o va ingropa de vie si nu o va insulta si nu isi va favoriza fiul, in detrimentul ei, Dumnezeu il va duce in Paradis » (Ahmad Ibn Hanbal).

In gandirea religioasa islamica, femeia-sotie trebuie respectata de sot, casatoria fiind inteleasa ca o legatura puternica prin care Dumnezeu a legat femeia si barbatul, fiecare devenind parte a celuilalt, impartasind durerile si bucuriile celuilalt, ca si cum ar fi ale sale. Si femeia si barbatul au dreptul la dragoste, fidelitate, incredere reciproca, respect, la « seninatatea chipului », la « vorba placuta » si la bunavointa. Barbatul trebuie sa asigure femeii hrana si vestmintele, sa o protejeze, sa ii ceara sa se supuna invataturilor Islamului, iar daca femeia se dovedeste nedemna sau neascultatoare, o va mustra, dar fara brutalitate.

Este o evidenta ca, prin natura lor, barbatii si femeile sunt diferiti, de aceea, in lumea islamica se considera firesc ca cel care ia deciziile importante este intotdeauna barbatul, fapt ce « scandalizeaza », mai ales astazi, nu pe femeile musulmane, care accepta acest lucru ca pe o manifestare a coeziunii cuplului, ca o recunoastere a dorintei firesti a unei femei de a fi protejata, ci, mai degraba, miscarile feministe occidentale, care nu obosesc sa clameze egalitatea femeilor cu barbatii, intr-o maniera care te face sa te gandesti, uneori, daca nu militeaza, paradoxal, pentru « masculinizarea » a tot ce exista.

Vestimentatia femeii musulmane, cu toate rigorile ei, are ca scop conservarea demnitatii, a respectului si a pudorii, in Coran precizandu-se cu claritate ca rolul vestmintelor este de a proteja corpul si de a nu le pune pe femei in situatia de a fi ofensate, voalurile, prin finetea si transparenta lor moderata, facandu-le, de fapt, mai misterioase si mai « feminine ». Mentalitatea islamica nu interzice femeii sa isi puna in valoare puterea de seductie, ci subliniaza doar maniera in care trebuie facut acest lucru, astfel incat sa provoace respectul si admiratia barbatului. Si din acest punct de vedere, gandirea occidentala pare a fi pervertita, existant, pentru multi, convingerea ca o femeie nu isi poate dovedi capacitatile intelectuale si profesionale decat daca apeleaza la atuuri legate de seductie.

Asadar, fara a nega problemele pe care orice femeie, indiferent de religie, le poate avea intr-o societate, statutul femeii musulmane trebuie inteles in contextul traditiilor lumii islamice, in care sentimentul libertatii pe care il confera credinta adevarata si respectarea legii divine este, poate, mai puternic si mai autentic decat iluzoria libertate a Occidentului.