Martie şi mărţişor vin, ca în fiecare an, triumfând în bătălia finală dintre întuneric şi lumină, aureolând “nerăbdarea lumii” cu strălucirea primăverii ce va să vină. Iar în tradiţiile româneşti, cea mai elocventă reprezentare a “nerăbdării lumii” este “Baba Dochia”, “cap de primăvară”, fiinţă ancestrală care ar fi pricina zilelor nestatornice și vijelioase de la începutul lui Martie şi al cărei nume poate fi al vechii Dacii.
Apoi, dincolo de tradiţii şi mituri, există ceva în fiinţa noastră, un freamăt care întâmpină triumful luminii şi al renaşterii naturii, iar faptul că martie se asociază şi cu elogiul feminităţii nu poate decât să potenţeze semnificaţiile începutului de primăvară.
Martie – De la zeul Mars la “Zilele Babei”
În “Zilele Babei” se dă bătălia finală dintre gerurile iernii şi triumful Soarelui, iar un mărţişor, cu şnurul alb-rosu, este invocarea simbolică a protecţiei Babei Dochia. Alte legende spun că, după luni de ger şi viscol, un tânăr plecat în căutarea Soarelui ţinut captiv de vânturi şi de nori sau, poate, de un balaur, a reuşit să-l elibereze, moment în care cerul a fost străbătut de o puternică lumină roşie, anunţând întoarcerea la viaţă a naturii.
În vechiul calendar roman, luna martie (a cărei denumire vine de la zeul Mars, simbol al renaşterii, protector al muncilor agricole, al recoltelor, dar şi al războiului) era prima lună a anului, ulterior, în calendarul iulian, apoi în cel gregorian, valabil şi astăzi, devenind cea de-a treia lună din an.
1 Martie – Kalendae feminarum
Romanii celebrau, la 1 Martie, prima zi de primăvară, prima zi a Anului Nou şi, în acelaşi timp, “Matronalia” (“Ziua matroanelor”/ “mater familias”, termen folosit, în semn de respect, pentru soţiile aristocraţilor). “Matronalia” era numită şi “Kalendae feminarum” (Calendele femeilor) sau, cum am spune astăzi, “Ziua femeii”.
La Roma, 1 Martie era şi sărbătoarea copiilor şi a tinereţii, cu această ocazie aducându-se ofrande (coroniţe de flori) şi zeiţei Junon (din latinescul “iuventus” – “tinereţe”), protectoare a căsătoriilor. În această zi, femeile primeau, de la soţii lor, cadouri şi bani şi împreună se rugau pentru sănătate şi fericire.
Faptul că, in prezent, luna Martie, începând chiar cu prima zi, este dedicată femeii nu este o convenţie a lumii moderne, ci are rădăcini adânci în diverse arhetipuri ale feminităţii, conservate în subconştientul colectiv.
Lingviştii români indică, pentru originea cuvântului “martie”, pe lângă latinescul “Mars”, şi cuvântul slav “martii”, etimon şi al denumirilor din limbile rusă, bulgară, sârbă, slovacă. În limbajul popular, la noi, pe lângă denumirea “Mărţişor” (derivat diminutival de la termenul popular “marţ”, cu sufixul -”isor”), există şi cuvântul “Germărar” (“Incolţitorul”) – termen care exprimă legătura ancestrală a omului cu ritmurile naturii, implicit cu muncile agricole, dar care face aluzie si la legendele Martei, prezente in toată Peninsula Balcanică (la noi numită Dochia), legende in care intamplările redau confruntarea dintre iarnă si primavară.
Sărbătoarea Mărţişorului – o tradiţie unică în sud-estul Europei
Mulţi etnologi consideră că Sărbătoarea Mărtişorului isi are rădăcinile în vechile ceremonii tracice de celebrare a primăverii, care marcau începutul de An Nou şi că este specifică sud-estului Europei.
În folclorul românesc, cea mai cunoscută legendă care explică obiectul decorativ-simbolic – mărţişorul – în afara celei despre Baba Dochia, se leagă de sfârşitul războiului daco-roman, din 105 – 106. Se spune că nobilii daci, împreună cu regele lor, Decebal, s-au sinucis, la Sarmisegetuza, pentru a nu se lăsa prinşi de romani. Sângele lor s-ar fi scurs peste zăpada şi peste ghioceii din jurul cetăţii. Localnicii au adunat ghioceii în buchete pe care le-au legat cu lână albă din hainele nobililor, în felul acesta apărând primele mărtişoare.
În alte izvoare istorice, se spune că, în urmă cu două mii de ani, dacii purtau mărtişoare/ amulete din pietre de râu sau în forma unor bănuţi găuriţi, din argint şi din aur, legaţi cu fir împletit (alb şi negru). Aceste mărtişoare erau purtate pe piept sau la încheietura mâinii.
Tradiţia mai spune că mărţişorul se va păstra până când persoana care-l poartă va zări prima rândunică sau primul pom înflorit sau o barză. Apoi, mărţişorul va fi pus sub o piatră sau se va agăţa într-un pom, unde-l vor găsi micile vietăţi şi ele vor da semne despre cum va fi anul.
Mărţişor, Marteniţa, Maselniţa
La bulgari, mărţişoarele se numesc “Marteniţa”, se poartă toată luna martie, atât de femei, cât şi de bărbaţi, ca amulete ocrotitoare în faţa spiritelor rele. Fetele poartă mărţişorul în partea stângă, în dreptul inimii, femeile măritate, la degetul mic de la mâna stângă, bărbaţii, la şoseta dreaptă. În sate, oamenii păstrează obiceiul de a pune mărţişor (şnur alb-rosu) şi animalelor (cai, miei, capre, pisici etc.).
În Rusia, mărţişorul se numeşte “Maselniţa”. Este o sărbătoare marcată de mese îmbelşugate, iar ultima zi din martie este “Ziua iertării”, când fiecare îşi cere iertare celor pe care i-a supărat. Tradiţii similare de Mărţişor sunt şi în Macedonia, Albania şi în alte regiuni din Balcani, inclusiv la aromâni şi meglenoromâni.
Primavara frumoasă tuturor!
