Matraguna neagra – intre magie si planta medicinala

Matraguna neagra (Atropa belladonna) creste, in stare salbatica, pe teritorii intinse din Europa, Asia Mica si Africa de Nord. Altadata era considerata o planta magica, asociata practicilor vrajitoresti. Mai ales in timpul sabatului (adunarea vrajitoarelor, care avea loc la miezul noptii dintre sambata si duminica), acestea preparau o pomada care, presarata pe piele, patrundea in organism, provocand halucinatii, dand, celor care practicau magia neagra, senzatia ca zboara sau ca intra in contact cu diverse spirite malefice. Nici culesul matragunei negre nu se putea face oricum, ci numai dupa un ritual strict, care sa nu starneasca revolta demonilor. In secolul al XIII-lea, Sfanta Hidegarde, o calugarita catolica, atragea atentia, in scrierile sale, asupra faptului ca planta poate sa altereze spiritul si poate cauza moartea.

In mitologia si in practicile magice romanesti, matraguna ocupa un loc esential, fiind considerata o planta a norocului in dragoste, a prosperitatii, asociata descantecelor, dar numai daca este culeasa in noptile cu luna plina, intre sarbatoarea Pastelui si Inaltare.

Numele generic “Atropa” (din grecescul “atropos” – “inflexibil”) vine de la cel al uneia dintre Parce (zeitele destinului in antichitatea romana), cea care “taia” firul vietii, iar “belledona” provine din limba italiana – “frumoasa doamna”.  Acest din urma termen are legatura cu faptul ca sucul proaspat al fructelor de matraguna neagra era folosit, in timpurile vechi, pana in perioada Renasterii, pentru a dilata pupila, dand privirii feminine o expresie “de caprioara”, mai intensa si mai stralucitoare (prin continutul de atropina al fructului), doamnele considerandu-se astfel mai atragatoare. In Egiptul antic, femeile apelau la farduri preparate dintr-un amestec de matraguna, praf de onyx (o varietate de piatra semipretioasa) si galena, pe care le aplicau pe pleoape si pe obraji.

Matraguna neagra, care creste pana la altitudini de 1500 de metri, este o planta bogat ramificata, care poate ajunge pana la 1,5 metri, cu frunzele lunguiete si florile in forma de clopot, mari, brun-roscate, dezvoltandu-se la baza frunzelor. Fructele (numite popular “ciresele diavolului”) sunt negre, carnoase si toxice. Acestea contin alcaloizi, precum hiosciamina si atropina (concentrati, in special, in fructe si in radacini), care justifica folosirea plantei, in antichitate, in doze foarte mici, ca analgezic pentru crampe. Altfel, daca un copil, de exemplu, inghite pana la trei boabe de fruct de matraguna neagra, poate sa moara, in douasprezece ore, iar pentru un adult, zece boabe sunt letale.

Matraguna neagra poate fi si planta de cultura, caz in care necesita  soluri bine drenate si lucrari de intretinere (arat, grapat, fertilizare etc.). Inmultirea, in acest caz, se poate face prin seminte (plantate primavara devreme) sau prin butasire. La fiecare doi – trei ani, cultura se intinereste, dupa recoltarea frunzelor (pentru uz farmaceutic), prin retezarea tulpinilor pana aproape de nivelul solului, ceea ce va determina aparitia altor lastari, mult mai puternici si mai bogati in alcaloizi. Recoltarile frunzelor se fac succesiv, de mai multe ori pe an, la interval de 4-5 saptamani. Cultivatorii experimentati pot obtine, in medie, 800 de kilograme de frunze dezhidratate la un hectar si in jur de 2000 de kilograme de radacini. In prezent, matraguna este una dintre cele 23 de plante medicinale pentru care se ofera fonduri europene (alaturi de sunatoare, galbenele, salvie, menta, valeriana etc.).

La inceputul secolului al XIX-lea, in urma unor studii ale profesorului german de medicina clinica, Karl Himly, oftalmologii au inceput sa utilizeze extract de matraguna neagra, pentru a efectua examene oculare.

Riguros dozata, o “otrava” poate avea efecte terapeutice. Astfel, belladona era un calmant folosit, la inceputurile chirurgiei, pentru a diminua durerile balnavilor, in timpul si dupa operatii. Diverse preparate din frunze de matraguna neagra (tincturi, pudre, siropuri, supozitoare, granule homeopatice) se fabrica si astazi, dar cu atentie, numai in mediile farmaceutice, fiind folosite pentru tratarea tusei, a durerilor intestinale si biliare, ca antispasmodice, in cazul anghinei, astmului, colicilor hepatici sau pentru a diminua transpiratia.

Aspectul tentant al fructelor face victime, adesea, in randul copiilor. Inghitirea fructelor de matraguna (chiar si numai una – doua boabe) provoaca o simptomatologie specifica: inrosirea fetei, senzatia de uscaciune a gurii, dilatarea pupilelor, sete intensa, slabiciune musculara, tahicardie (batai mai rapide ale inimii), delir, agitatie extrema.

Matraguna neagra nu trebuie confundata cu unele “rude” ale ei, precum “Matraguna mica”/Mutulica (Scopolia carniolica), o planta care infloreste mult mai devreme, la inceputul primaverii, iar fructul are un aspect uscat, sau Carmazul, care are flori mici, albe, iar fructele, cu tenta violacee, sunt dispuse in forma de ciorchine.