Medicina cuantică – revoluţia ştiinţifică a mileniului al III-lea?

Medicina cuantică, puţin cunoscută încă, poate deveni, spun tot mai multe voci, revoluţia ştiinţifică a mileniului al III-lea. Aşa cum fizica cuantică, ale cărei începuturi ţin de secolul al XX-lea, reprezintă un ansamblu de teorii relativ noi, care au repus în discuţie multe dintre adevărurile ştiinţifice considerate, până la începutul veacului trecut, ca fiind imuabile, în mod similar, medicina cuantică vine cu o altă abordare a problemelor legate de sănătatea omului.

Dacă, în medicina clasică, tendinţa este de a lua în considerare doar partea materială a fiinţei noastre şi de a trata, ţintit, organul bolnav, medicina cuantică se bazează pe studiul câmpurilor energetice şi a particulelor subatomice, pentru a identifica şi a trata problemele de sănătate.

Corpul nostru este, ca orice altceva în Univers, un câmp vibrator şi energetic şi are propria capacitate de vindecare. Terapiile cuantice vin să stimuleze această aptitudine a organismului, atât la nivel celular, cât şi la nivelul întregului, mobilizându-i mecanismele de apărare, având în vedere că starea de sănătate depinde la fel de mult de prosesele biochimice, dar şi de schimburile informaţionale dintre celule.

De asemenea, ADN-ul nostru deţine informaţiile fundamentale despre organism, întregul este conţinut în parte şi fiecare parte conţine întregul, după o “ordine implicită”, fiecare celulă poate transmite şi prelucra informaţii, ca într-un program pre-inregistrat, şi aceste realităţi se constituie ca o premisă esenţială în abordarea cuantică a medicinei.

Se pot găsi, prin medicina cuantică, susţin adepţii acestui domeniu, soluţii de tratament mult mai potrivite şi mai apropiate de mecanismele de apărare ale organismului, pentru diversele boli, inclusiv pentru cele considerate, la ora actuală, incurabile.

Medicina cuantică – o ştiinţă care face progrese spectaculoase

Conceptul de “medicină cuantică” a fost propus de biofizicianul german Fritz-Albert Popp , profesor la mai multe universităţi celebre (Universitatea Marbourg, Germania, Universitatea Princeton, SUA), membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din New York, al Academiei Ruse de ştiinţe naturale.

Cercetările sale au debutat în anii 1970, prin confirmarea existenţei biofotonilor, a căror existenţă fusese postulată, încă din anul 1920, de către embriologul rus Alexander Gurwitsch.

Un biofoton este un foton (corpuscul de energie electromagnetică) de origine biologică, a cărui caracteristică este că nu provine dintr-o reacţie enzimatică specifică. Altfel spus, este emisia spontană de lumină, de o intensitate ultra-scazută (ultra-weak spontaneous photon emission), emanată de toate sistemele vii.

Iniţial, s-a crezut că aceşti biofotoni vor face posibilă găsirea unor remedii naturale în lupta cu bolile canceroase, fără a se ajunge însă la rezultate certe. În prezent, se ştie că emisiile de biofotoni au funcţii multiple, în comunicarea celulară, în funcţionarea şi replicarea ADN-ului, în sinteza proteinelor, în semnalizarea celulară, în expresia “ceasului biologic”. S-a demonstrat, de asemenea, că aceste acţiuni se pot realiza prin activarea sau inhibarea proceselor intra-celulare. Astfel, celulele radiate pot transmite informaţii către celulele neradiate.

Astăzi, se mai ştie că emisia de biofotoni este coordonată de câmpul magnetic al organismelor vii şi se fac studii intense, în diverse centre de cercetare, pentru a se determina multiplicitatea semnalelor trimise de biofotoni şi, prin urmare, complexitatea bioinformatiilor. În corpul uman, emisiile de biofotoni au loc, mai ales, la nivelul creierului, ceea ce înseamnă că neuronii utilizează comunicarea fotonică, pe lângă semnalele electro-chimice, deja cunoscute.

O altă zonă care emite biofotoni este fascia – un ţesut conjunctiv longitudinal şi transversal, continuu, mobil, un fel de membrană, care “îmbracă” toate celelalte structuri anatomice din corpul nostru şi care apare încă din a treia săptămână de la concepţia embrionului, înaintea tuturor celorlalte ţesuturi şi organe. Fascia, în structura căreia intră colagenul, reticulina, ajută la păstrarea formei şi conturului organelor, precum şi la funcţionarea acestora, fără efort.

La nivelul fasciei există şi un număr foarte mare de receptori senzoriali, care trimit continuu, spre sistemul nervos, informaţii legate de starea unui organ sau altul, astfel încât reacţia de răspuns a creierului este promptă şi proporţională cu stimulul. De exemplu, în cazul unei traume, fascia se contractează protejând zona, iar răspunsul creierului va fi în sensul reducerii durerii. Mai mult, fascia, ca toate celulele corpului nostru, memorează şi stările noatre emoţionale.

Studii recente au pus în evidenţă că meditaţia determină modificări fiziologice şi biochimice, modificări manifestate şi în emisia de biofotoni, măsurabilă la nivelul mâinilor şi al frunţii.

În afară de biofotoni, specialiştii în medicina cuantică au identificat şi o mare varietate a activităţii biocâmpurilor din organism, cu efecte notabile în funcţionarea neurotransmiţătorilor, în transmiterea informaţiei de la o celulă la alta, în regenerarea ţesuturilor, in stimularea creşterii, în diminuarea senzaţiei de durere, în vindecarea rănilor etc.

Terapiile cuantice – invizibilul informează vizibilul

Medicina cuantică se bazează pe adevărurile fizicii cuantice. “Realitatea nu este materie, ci informaţie”, spunea Max Planck, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, în 1918.

Epocala descoperire a lui Albert Einstein, exprimată în formula E = mc2, demonstrează că masa unei particule este o formă de energie, nu o substanţă. Particule aflate la distanţă, mai spune fizica cuantică, pot să interacţioneze, fără a se şti exact natura acestei interacţiuni, iar un abservator al unui sistem poate schimba starea sistemului respectiv. “Gandim că viaţa este o activitate a carbonului şi un amestec de molecule, pentru că aşa am fost învăţaţi şi aşa ne-am obişnuit”, sublinia Robert Lanza, fondatorul teoriei biocentrismului.

Mutatis mutandi, medicina cuantică susţine că suntem conectaţi la vibraţia Pământului, că suntem ca nişte instrumente muzicale, cu capacităţi nebănuite, că putem face “ajustări” ale frecvenţei pe care suntem construiţi. Dacă îndrăznim şi ştim să deschidem “uşa” către astfel de vibraţii, acestea vor fi integrate instantaneu, producând o “comutare” spre starea de bine şi de echilibru a fiinţei noastre. Prin urmare, medicina cuantică se bazează pe câteva principii fundamentale:

• celulele noastre conservă şi îşi pot aminti istoria personală, bucuriile, dramele, nelinistile, experienţele trăite, precum şi informatii din inconştientului colectiv;
• aceste amintiri sunt codificate cu ajutorul frecvenţelor care se supun unei structuri inconştiente, extrem de sensibile şi de inteligente;
• prin fenomenul de rezonanţă, putem să ne modificăm frecvenţa şi să ne armonizăm cu ceea ce este firesc naturii noastre;
• pe de altă parte, suntem deconectaţi, adesea, de la întregul pe care îl reprezentăm, din cauza temerilor, traumatismelor, bolilor, dezechilibrelor de diverse feluri.

  

Terapiile cuantice mizează pe interdependenţa dintre materie şi spirit, în toate etapele vieţii. Din perspectiva medicinei cuantice, originea bolilor nu este una pur biologică, ci este legată de o ruptură informaţională, de o imperfecţiune la acest nivel, iar simptomele sunt manifestarea acestui dezechilibru.

Un impuls energetic foarte mic ar fi de ajuns, pentru ca celulele noastre să se reechilibreze, să se depăşească blocajele fizice, emoţionale sau psihice, dat fiind faptul că fiecare celulă are capacitatea de a transmite, prelucra şi regenera informaţii, precum un computer.

În condiţiile avansului tehnologic excepţional, din epoca actuală, aparatele de biorezonanţă permit, fără efecte secundare, prin scanarea structurilor bio-electromagnetice, la nivelul întregului corp, identificarea problemelor de sănătate, într-un mod uşor, fără investigaţii complicate (fără analize de sânge, ecografii, teste etc.), precum şi predispoziţia la anumite boli. În plus, biorezonanţa ajută la stimularea procesului de autoreglare a organismului.

Există, în prezent, nenumărate dispozitive de terapie cuantică, aparate sofisticate şi performante, care permit terapeutului să măsoare şi să corecteze disfuncţiile vibratorii, prin trimiterea frecvenţelor adaptate patologiei. Cu un scaner special, de exemplu, prin detectarea biofotonilor, la nivelul degetelor de la mână, se pot identifica şi trata bolile cardiovasculare.

De curând, într-o revistă medicală, o pacientă care suferea de 10 ani de lupus eritematos, ajungând să ia în jur de 11 medicamente pe zi, relata cum, în urmă cu şase luni, din întâmplare, a ajuns într-o clinică, pentru a încerca o nouă metodă de tratament, ceva despre care aflase că nu ţine nici de medicină convenţională, nici de cea naturistă. Era vorba, povestea aceasta, despre un aparat care, în numai câteva minute, a afişat întreaga istorie a bolii, cu o exactitate surprinzătoare. A urmat un tratament “straniu”, spune ea, constând în a trimite “informaţii” în corp. După câteva şedinţe, simptomele bolii au dispărut, iar în prezent ia un singur medicament pe zi, preventiv.

În plus, trebuie să fim conştienţi permanent că fiecare dintre noi dispune de forţa de autovindecare, că este posibil să ne reprogramăm câmpurile vibraţionale deteriorate, după legi verificate şi confirmate ştiinţific.

Deşi contestată de o parte a lumii ştiinţifice, teoria Orch-OR (Orchestrated Objective Reduction), propusă de metematicianul şi fizicianul Roger Penrose şi anestezistul Stuart Hameroff, susţine că, în structura celulelor, există nişte microtubuli, pe care oamenii de ştiinţă i-au numit “sisteme cuantice coerente care explică existenţa conştiinţei”.

În condiţiile în care un singur neuron include aproximativ 100 de milioane de microtubuli, iar creierul are peste 80 de miliarde de neuroni şi peste 600 de trilioane de legături între neuroni, înseamnă că organismul nostru ascunde o putere de regenerare şi autovindecare imensă. Teoria Orch-OR a reintrat în atenţia lumii ştiinţifice, în 2014, odată cu descoperirea vibraţiilor cuantice în microtubuli, de către o echipă de cercetători japonezi.

Aşadar, medicina cuantică deplasează, în mod semnificativ, abordarea problemelor de sănătate, de la organismul uman înţeles doar ca ansamblu de organe, la noţiunile de câmp energetic, biofotoni, frecvenţă, rezonanţă, ADN-ul hologramă s.a.m.d. Practic, nu ar exista boală care să nu poată fi identificată şi tratată în acest fel. Medicina cuantică este, însă, deocamdată, la începuturile ei, trebuie depăşite nu numai bariere legate de cunoaştere, ci şi cele care ţin de modul nostru de a gândi, de obişnuinţe, de inerţii, dar perspectivele par a fi spectaculoase. Se construieşte deja o nouă paradigmă în medicină, potrivit căreia viaţa, sănătatea şi boala trebuie văzute dintr-o altă perspectivă, şi este foarte posibil ca, în următorii ani, să se confirme că medicina cuantică va fi o adevărată revoluţie ştiinţifică a mileniului al III-lea.