Mierea – elixirul tineretii

Dintre darurile pe care natura le-a facut omului, mierea (din latinescul “melem”) este unul dintre cele mai pretioase. Pentru un singur borcan de miere, este nevoie de nectarul a peste un milion de flori, pe care harnicile albine il strang, il prelucreaza si fac acest lucru de milioane de ani, cu mult inainte ca omul sa descopere gustul de neconfundat al acestui aliment, pe care anticii il considerau “hrana zeilor”. Cinci litri de nectar, pentru care este nevoie de aproximativ 100 000 de zboruri, sunt necesari pentru a obtine un kilogram de miere, pe care un stup de 50 000 de albine il poate produce intr-o zi.

Omul primitiv considera ca albinele luau direct de pe plante mierea, pe care, apoi, o depozitau in stup. Acesta este motivul pentru care numele stiintific al albinei este “Apis mellifera”, care inseamna “Albina purtatoare de miere”.

In vremea inceputurilor, mierea era nelipsita de la ceremoniile religioase, fiind considerata ca cea mai potrivita ofranda adusa zeilor, era folosita, de asemenea, nu numai ca aliment, ci si pentru ingrijirea si infrumusetarea pielii sau, ca la egipteni, la imbalsamarea trupurilor celor decedati, asa cum s-a putut constata pe papirusurile datand de acum 4500 de ani. Hippocrate considera ca mierea este un elixir al tineretii si o recomanda si pentru a combate febra si pentru a vindeca ranile.

Multa vreme mierea a fost folosita pentru a conserva fructele, fiind inlocuita, in timpurile mai apropiate de noi, de zahar. O intreaga mitologie s-a construit in legatura cu mierea, sublinindu-se proprietatile purificatoare, antiseptice, tonifiante, sedative, ale acesteia, sau valoarea de simbol al vietii si al bogatiei.

Se pare ca Orientul Apropiat a fost, in Antichitate, leaganul apiculturii. In 2007, arheologi de la Universitatea ebraica din Ierusalim au descoperit 30 de stupi intacti, vechi de 3000 de ani, printre ruinele de la Rehov, in nordul Israelului.

Hidromelul (miedul) este una dintre cele mai vechi si apreciate bauturi, preparata din apa si miere si lasata la fermentat. Dovezi ale existentei acestei licori si ale faptului ca era foarte apreciata sunt nenumarate, mai ales in mitologia nordica.

In primele secole ale mileniului I d.Hr., in China se prepara Mi-Kong, un fel de turta dulce, pe care europenii au descoperit-o in Evul mediu, in timpul cruciadelor.

De la nectarul florilor, la miere, drumul este fascinant. Mai intai albinele recolteaza nectarul si il introduc intr-un “buzunar” din tubul lor digestiv, amestecat cu saliva. Sub actiunea enzimelor din saliva albinelor si a sucului lor gastric, sucroza (zaharoza) se transforma in glucoza si fructoza.

Nectarul astfel prelucrat este depus in alveolele fagurilor, unde este ventilat prin bataile de aripi ale micilor vietuitoare. Provenienta nectarului influenteaza concentratia de glucoza si de fructoza, care, la randul lor, determina consistenta mierii. Albinele au tendinta de a recolta un singur fel de nectar, ceea ce face posibila producerea de miere de tei, de soc, de salcam etc., cu aroma, culoare si savoare specifice.

Beneficiile consumului de miere

• Este un indulcitor natural care poate inlocui, cu succes si cu nenumarate beneficii, zaharul (mierea are indicele glicemic 55, ceea ce este foarte sanatos pentru organism, deoarece nu stimuleaza cresterea nivelului de insulina din sange);
• Contine vitamine din complexul B (B1, B2, B5, B6, B9), vitamina C si minerale (calciu, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, fier);
• Este o sursa de energie ideala, deoarece contine carbohidrati cu eliberare moderata;
• Contine antioxidanti, atat de importanti pentru functionarea normala a organismului si pentru neutralizarea radicalilor liberi, responsabili de o multime de boli provocate de radiatiile solare, poluare, aditivi alimentari, stres etc.;
• Este foarte utila in terapia cancerului;
• Este un bun remediu pentru problemele respiratorii;
• Are proprietati antiseptice si este utilizata ca adjuvant in vindecarea ranilor, atunci cand antibioticele nu dau rezultate;
• Stimuleaza producerea de endorfine, analgezice naturale ale organismului;
• Este un foarte bun agent antimicrobian (in acest sens, cea mai puternica actiune o are mierea obtinuta din planta Manuka – Leptospermum Scoparium, originara din Noua Zeelanda);

  

Tipuri de miere

Cate flori indragite de albine, atatea tipuri de miere se pot recolta din stup, fiecare cu proprietati terapeutice exceptionale. Printre cele mai cunoscute si cautate se numara:

• Mierea de salcam – este limpede, nu se zahariseste, are efecte analgezice, este un bun stimulent cardiac;
• Mierea de tei – este foarte parfumata si limpede, are efect calmant;
• Mierea de floarea soarelui – este tonica, stimuleaza sistemul imunitar;
• Mierea de lavanda – parfumata, cu o granulatie foarte fina, este recomandata in starile de oboseala cronica, fizica sau intelectuala, pentru tratarea migrenelor, a insomniilor si a oxiurilor, la copii;
• Mierea de brad – este benefica pentru stimularea sistemului respirator si adjuvant pentru tratarea diverselor boli pulmonare;
• Mierea de menta – are efecte analgezice, foarte indicata pentru o digestie corecta;
• Mierea poliflora – pastreaza, in mare parte, principiile active ale plantelor de pe care este recoltat nectarul, avand o sfera larga de actiune;

Precautii in privinta consumului de miere

• Nu se va da miere, spre consum, sugarilor;
• Femeile insarcinate sau cele care alapteaza pot consuma miere cu precautie si in cantitati foarte mici;
• Nu se va incalzi mierea inainte de a fi consumata, deoarece compozitia ei se schimba semnificativ, chiar periculos;
• Nu este indicat consumul de miere pe canicula, deoarece va crea un disconfort, marind temperatura din corp.