Moscheea Umayyad, cunoscuta drept si Marea Moschee din Damasc, este una dintre cele mai vechi si mari deopotriva moschei din lume, fiind cel de-al patrulea loc sfant pentru islamisti. Bazilica Sfantului Ioan Botezatorul, asa cum mai este numita moscheea, se afla in vechiul oras Damasc, fiind ridicata exact pe locul unei bazilici crestine, dedicata lui Ioan Botezatorul, din timpul Imparatului Constantin I. Interesant este ca moscheea are un altar care ar putea adaposti capul lui Ioan Botezatorul, acesta fiind si unul dintre motivele pentru care musulmanii, an de an, se roaga la Marea Moschee din Damasc.
Si, cum Damasc a fost capitala Aramaen, in timpul Epocii Fierului, sirienii (mai cu seama, cei din vestul Siriei), care urmau cultul lui Hadad-Ramman, cunoscut drept zeul furtunilor si al ploilor, au ridicat un templu, exact in locul in care astazi se afla Moscheea Umayyad, in cinstea zeului venerat. Bineinteles ca nu se cunosc foarte multe amanunte referitoare la aspectul acelui templu ridicat in cinstea zeului Hadad-Ramman, dar se presupune ca ar fi urmat stilul arhitectural semitic-cannanite, oarecum asemanator cu Templul din Ierusalim. S-a ajuns intr-atat de departe cu presupunerile, incat se spune ca templul respectiv ar fi fost format dintr-o curte cu pereti, mai degraba, o curte inconjurata de ziduri impunatoare, o camera mica de cult si, desigur, dintr-un turn ce simboliza „locul inalt”, mai precis, locul zeului furtunilor si al ploilor.
Scurt istoric
Templul lui Haddad-Ramman, ca si Marea Moschee din Damasc de astazi, a avut un rol foarte important pentru oras, fiind considerat centrul intregii civilizatii, religiei lor. Cand romanii au cucerit orasul Damasc, de pilda, in anul 64 e.n., zeul Haddad-Ramman a fost considerat de catre invadatori drept Jupiter, zeul lor. Cum era si de asteptat, dat fiind ca romanii isi doreau cu ardoare sa-si extinda cultura in toate locurile cucerite, acestia au decis sa mareasca templul inchinat zeului Haddad-Ramman, drept pentru care, arhitectul Apollodorus, nascut, de altfel, pe teritoriul Damascului, a fost ales sa se ocupe de extinderea si reconfigurarea templului.
Si desi musulmanii ar fi putut considera ca romanii au vrut mai degraba sa le intineze acel templu, rezultatul a fost pe cat de frumos, pe atat de surprinzator, indeosebi daca facem referire la reactiile celor din Damasc. Acestia din urma au ramas placut impresionati de noul templu, de felul in care arata, cu atat mai mult cu cat noul templu, in mare parte cu un stil arhitectural greco-roman, inca mai pastra din arhitectura veche, specifica islamului. Iar ritualurile au continuat pentru musulmani, in acel templu facandu-se tot felul de ritualuri la inaltimi, chiar in unele din turnurile recent construite.
Totodata, templul contribuise semnificativ la extinderea afacerilor localnicilor. Si totusi, pentru romani, acela era un templu inchinat zeului Jupiter, acesta fiind si principalul motiv al extinderii vechiului templu. Ba mai mult decat atat, prin secolul al IV-lea e.n, templul a devenit rapid cunoscut drept unul dintre cele mai impresionante, tocmai datorita frumusetii simple si a dimensiunilor. Apoi, insa, s-a decis separarea templului de oras, prin ridicarea unor seturi de ziduri, mai precis, doua la numar.
Primul zid inconjura o piata, pe cand al doilea inconjura asa numitul sanctuar al zeului Jupiter. Mai simplu decat atat, Templul lui Hadad-Ramman fusese transformat in Templul lui Jupiter, ca mai apoi, acesta din urma sa devina Catedrala Sfantului Ioan. De fapt, asa decisese imparatul crestin al Imperiului Bizantin, Teodosie I. In timpul transformarii propriu-zise, a fost, asadar, dedicata Sfantului Ioan Botezatorul, ca mai apoi, acea catedrala sa fie direct asociata cu sfantul. Tocmai de aici a si pornit legenda conform careia capul Sfantului Ioan Botezatorul ar fi ingropat acolo. De mentionat este ca acea catedrala impunatoare a mai servit si ca scaun al episcopului din Damasc.
Din pacate, dupa mai mult de 100 de ani, mai cu seama, dupa ce Templul lui Jupiter fusese transformata de catre Teodosie I in catedrala, pentru acel lacas sfant avea sa vina vremuri negre, cel putin din punctul de vedere al contextului in care se afla. Astfel, Damasc a fost asediat in anul 634, ca imediat sa fie ocupat de fortele musulmane arabe, in fruntea carora se afla Khalid ibn al-Walid. Insa, din fericire, deciziile administrative nu s-au rezumat nicidecum la distrugere, Damasc fiind ales drept capitala administrativa a musulmanilor.
Chiar si asa, s-a dorit, cam prin 706, construirea unei moschee exact in locul in care catedrala bizantina se afla. Inainte de construirea propriu-zisa, Al-Walid, care decisese sa supervizeze personal lucrarile, a hotarat sa demoleze o parte mare din catedrala. Prin urmare, aceasta hotarare avea sa aiba si un rezultat vizibil, si-anume ca moscheea modificase aproape in totalitatea structura catedralei. Noua moschee era, de fapt, un tribut adus orasului Damasc, atunci, capitala a musulmanilor.
Pe de alta parte, crestinii, suparati ca mai aveau foarte putine locuri in care sa se roage, mai ales ca, inainte de decizia lui Al-Walid, multi dintre ei se rugau in catedrala, au inceput sa protesteze. Al-Walid a decis sa le ofere crestinilor, drept compensatie, toate bisericile confiscate anterior. In sfarsit, moscheea a fost finalizata noua ani mai tarziu, mai cu seama in 715 de catre Suleyman ibn Abd al-Malik, la scurt timp dupa ce Al-Walid se stinsese din viata. Se spune ca in timpul construirii, muncitorii au gasit o pestera in care se afla o cutie.
Acea cutie continea capul Sfantului Ioan Botezatorul, drept pentru care, Suleyman a ordonat ca acel cap gasit sa fie ingropat in moschee, intr-un loc care ulterior avea sa fie incrustat cu marmura. Apoi insa, au izbucnit revoltele, iar dinastia Abbasid a preluat puterea, mutand capitala Califatului (n.r. – cum era numit, in traducere) la Bagdad. Cei din dinastia Abbasid nu aveau niciun interes la Damasc, pe langa interesele legate de scopurile strategice si comerciale. Ca atare, Moscheea Umayyad sau Marea Moschee din Damasc, cum este astazi cunoscuta, a trecut printr-o perioada nu tocmai benefica, nemaifacandu-se niciun fel de imbunatatire asupra structurii.
Cu toate acestea, s-a luat in considerare faptul ca Marea Moschee din Damasc ar fi un simbol veritabil al Ismalului, al triumfului, fiind astfel scutit de probleme. In sfarsit, a urmat apoi epoca Ayyubid, in care Moscheea Umayyad a fost restaurata intr-un mod mult mai spectaculos. Desigur, unul dintre motivele renovarii a fost strict legat de daunele provocate de un incendiu din anul 1069. In acele conditii, Abu Ahmad ibn Nasr Fadl a decis restaurarea cupolei, dar si a fatadei. Au fost reinnoite, de fapt, mai multe elemente atunci, in anul 1082.
Cam prin anul 1110, Marea Moschee din Damasc a servit si drept loc prin intermediul caruia musulmani erau chemati sa-si apere orasul. Mai cu seama, conflictul dintre Damasc si asa numitii cruciati s-a intensificat, rolul moscheii Umayyad s-a schimbat, fiind nevoia ca impresionanta constructie sa ajute la apararea orasului. In anul 1167, din nefericire, moscheea a trecut iarasi printr-un incendiu, insa documentele istorice ne arata ca ar fi supravietuit, chiar si-n secolul al XIV-lea. Inainte insa, Muhammed al-Idrisi a vizitat moscheea, spunand despre frumoasa constructie ca „in Damasc exista o moschee care nu are egal in lume […] este solid construita”.
In sfarsit, Moscheea Umayyad a traversat foarte multe perioade, unele mai negre, altele mai fericite. Dupa 1900 insa, mai precis in 1929, Marea Moschee din Damasc a trecut printr-o serie de restaurari masive. Controversele nu au intarziat sa apara, UNESCO, de pilda, criticand sever modificarile aduse impresionantei contructii. Si totusi, autoritatile au mizat pe ideea conform careia Marea Moschee din Damasc nu este, pana la urma, un monument istoric, ci un simbol, care trebuie pastrat, reimbunatatit cu orice pret, fie si acela al schimbarii, in nu mai putin de 100 de ani, a intregii structuri. De mentionat este ca in anul 2011, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Moscheea Umayyad din Damasc, cu intentia sa se roage la ramasitele Sfantului Ioan Botezatorul. Vizita a fost una istorica, deoarece a fost prima vizita a unui Papa intr-o moschee.
Structura si arhitectura. Semnificatia religioasa
Marea Moschee din Damasc, in pofida unor restaurari mai putin corespunzatoare stilului arhitectural, este una dintre putinele constructii de acest fel care si-a pastrat structura generala si elementele arhitecturale specifice inca de la ridicarea initiala. In alta ordina de idei, stilul arhitectural specific acelei perioade nu a fost nicidecum alterat. Frumusetea cupolelor este, fara doar si poate, graitoare in acest sens, sa nu mai mentionam curtea si sanctuarul. Curtea, de fapt, ocupa partea nordica a complexului, pe cand sanctuarul, partea sudica. Totodata, curtea este inconjurata de zidurile exterioare. De mentionat este si faptul ca, per total, putem vorbi de un plan care masoara 97 de metri. Insa nu acestea reprezinta partile spectaculoase ale Moscheii Umayyad, ci cele trei turnuri, ori minarete, cum sunt ele denumite. De pilda, Minaretul Miresei a fost primul construit si este situat pe partea de nord a moscheii.
Apoi, Minaretul lui Iisus, cunoscut drept Madhanat Issa, se afla pe coltul estic al moscheii, avand o inaltime de aproximativ 77 metri, fiind, de asemenea, cel mai inalt dintre cele trei minarete. Cel de-al treilea minaret este cel Vestic sau din Vest (Madhanet al-Gharbiye), care a fost construit de catre sultanul Mamluk Qaitbay in anul 1488. Minaretul Vestic mai este numit si Minaretul lui Qaitbay. Din punct de vedere religios, Marea Moschee din Damasc are o semnificatie foarte importanta, atat pentru musulmanii Shi’ah, cat si pentru cei Sunni, mai ales ca a fost destinatia familiei lui Muhammed, femeile si copiii lui fiind chiar incarcerati, pentru 60 de zile, aici.
