Celebrul vers « Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim… » aparţine scriitorului bucovinean Gheorghe Sion (1822 – 1892), cunoscut ca participant la Revoluţia de la 1848, dar rămas în conştiinţa populară mai ales pentru poezia Limba românească, un elogiu adus frumuseţii şi expresivităţii limbii pe care o vorbim.

Expresivitatea unei limbi se manifestă în multe feluri, unul dintre acestea fiind bogăţia zicerilor/ expresiilor populare, a căror origine rămâne, de cele mai multe ori, necunoscută, alteori se cunosc situatiile, imprejurarile istorice, traditiile etc. care le-au generat. Iată câteva exemple de expresii despre a caror origine se stie cate ceva:

Adio şi un praz verde – este o expresie care marchează ironic o despărţire sau care exprimă nerăbdarea/ indiferenţa faţă de o despărţire, cu sensul puţin îmi pasă. Este alcătuită, aşa cum uşor se poate constata, dintr-o asociere inedită a unui neologism – « adio » – cu « prazul » tipic oltenesc, despre care tradiţia spune că ar fi şi « planta despărţirii » (asociere de cuvinte din care se obtine si efectul ironic evident).

A-şi da arama pe fata – expresia are legătură cu faptul că, pe vremuri, uneori, monedele, care se făceau, în mod obişnuit, din aur şi argint, erau falsificate, înlocuite cu altele din aramă suflată cu aur. Când stratul aurit se deteriora, ieşea la lumina arama. De aici şi expresia referitoare la adevărata « fata » a unui om, care nu se arată, întotdeauna, de la prima vedere.

A-şi pune cenuşă în cap – are sensul de a se pocăi, a regreta, a recunoaşte o vinovăţie. Expresia vine de la obiceiul evreilor din antichitate, care, atunci când treceau printr-o mare suferinţă, se acopereau cu un sac şi îşi puneau cenuşa în cap, la propriu, cenuşa fiind considerată unul dintre cele mai vechi semne de doliu.

A spune braşoave – înseamnă a spune minciuni. Expresia are legătură cu obiceiul negustorilor braşoveni care, în timpurile vechi, ducându-se prin sate să îşi vândă marfa, o lăudau exagerat.

Citește și:  Cum este corect – şprey, şpray sau spray?

Ce-i în guşă şi-n căpuşă – se spune despre o persoană sinceră, care spune adevărul direct, în faţă. Analogia « guşa » – « gura », « căpuşa » – « cap » s-a născut, se pare, din comparaţia între mugurul viţei de vie (numit popular « căpuşa »), care iese la lumina când se dezgroapă viţa, primavara, şi « gura » omului care rosteşte adevăruri, ca şi cum, metaforic vorbind,  ar ieşi în “lumina”.

S-a dus bou şi s-a întors vacă – se spune despre cineva care încearcă să se instruiască, sa studieze, să se lămurească într-o problemă şi se întoarce şi mai puţin instruit/ lămurit. Expresia a rămas în conştiinţa populară din secolul al XIX-lea, când fiii de boieri erau trimişi la studii, la Paris, şi mulţi se întorceau fără să fi progresat în vreun fel.

Pe vremea lui Pazvante – înseamnă în timpuri de tristă amintire. În sens propriu, pazvanţii erau soldaţi din armata lui Pasvan-Oglu (Osman Pasa), care, razvratindu-se împotriva Porţii Otomane, au pârjolit ambele maluri ale Dunării, făcând prăpăd.

Vacs albina – are sensul: Nimic important/ de neluat în seamă/ fără valoare. În primul rând, se va observa că vacs este forma corectă (şi nu vax), originea termenului fiind în cuvântul german wachs. Expresia asociază două cuvinte aparent fără legătură, sensul propriu al lui vacs fiind crema de ghete, iar cel figurat, fără valoare/ fara însemnătate. Ce să caute albina într-un asemenea context ? Unii spun că legătura ar ţine de faptul că, în crema de ghete Vacs, din perioada interbelică, pentru care a existat şi o reclamă celebra – Vacs albina cavaler pasta – se punea şi ceară de albine. Expresia a devenit populară după ce scriitorul şi umoristul Vlad Musatescu a folosit-o frecvent în scrierile lui, cu sensul « Aiurea, prostii ! ».

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.