Nabucodonosor al II-lea a fost al doilea şi cel mai mare rege al dinastiei neobabiloniene a Babiloniei, pe care a condus-o între anii 605 şi 561 Î.Hr. El a rămas cunoscut pentru puterea sa militară, pentru splendoarea capitalei sale Babilon şi pentru rolul său important în istoria evreiască.
Nabucodonosor al II-lea a fost cel mai mare fiu şi succesorul lui Nabopolassar, fondatorul dinastiei neoakkadeene. El este cunoscut din inscripţiile cuneiforme, din Biblie, din sursele evreieşti ulterioare şi de la autorii clasici.
Regele Nabopolassar îi învinsese pe asirieni şi a eliberat Babilonul de sub conducerea asiriană. Aceasta a fost modalitatea prin care a putut furniza fiului său o bază stabilă şi bogăţii mari. El a profitat din plin de această oportunitate.
Nabucodonosor s-a căsătorit cu Amytis din Media. Astfel şi-a asigurat o alianţă între mezi şi babilonieni. Potrivit unor surse, acesta a cerut construcţia Grădinilor Suspendate ale Babilonului pentru a-i reaminti soţiei sale de patria ei, Persia. O structură ce reprezintă aceste grădini suspendate nu poate fi identificată cu siguranţă nici în textele cuneiforme şi nici de pe urma rămăşiţelor arheologice. Foarte puţine sunt cunoscute despre familia sa, cu excepţia acestei căsătorii.
La urcarea pe tron, Nabucodonosor a vorbit cu zeii, iar în discursul său inaugural a cerut binecuvântarea zeului Marduk. Se pare că zeii au ascultat rugămintea. Sub domnia sa, Babilonul avea să devină cel mai puternic oraş-stat din regiune iar regele, cel mai puternic şi impunător conducător din perioada sa.
El este înfăţişat într-o lumină foarte proastă în Biblie, mai ales în Evanghelia după Daniel şi în cea după Ieremia. Este văzut ca un duşman al lui Dumnezeu, din care Acesta ar fi făcut un exemplu. Aceste portretizări ale lui Nabucodonosor au apărut deoarece el a fost responsabil pentru distrugerea Templului lui Solomon, exilul babilonian al evreilor şi pentru formarea iudaismului aşa cum îl ştim cu toţii.
Chiar dacă în Cartea lui Daniel este portretizat ca fiind un duşman al evreilor, în tradiţia evreiască este văzut într-o lumină favorabilă. S-a susţinut că a dat ordine pentru protecţia lui Ieremia, care îl considera pe Nabucodonosor instrumentul lui Dumnezeu împotriva răufăcătorilor şi pentru a pedepsi iudeiii pentru păcatele lor. Ezechiel şi-a exprimat o opinie similară la atacul asupra oraşului Tir.
Regele i-a învins pe egipteni, pe asirieni şi pe fenicieni, a subjugat Palestina şi Siria, şi-a consolidat puterea prin controlul tuturor rutelor comerciale din întreaga Mesopotamie, de la Golful Persic şi până la Marea Mediterană.
Şi-a cheltuit taxele colectate pe crearea unui oraş care, în viziunea sa, ar fi fost recunoscut ca o minune a lumii. Dorinţele sale au fost îndeplinite, oraşul fiind introdus în lista celor şapte minuni ale lumii antice.
În cei 43 de ani ai domniei sale, Nabucodonosor al II-lea şi-a construit o armată de sclavi pe care a pus-o să ridice ziduri groase în jurul măreţului său oraş, ziduri deasupra cărora aveau loc întreceri de caruri. Cărămizile zidului erau colorate într-un albastru strălucitor şi purtau inscripţia „Eu sunt Nabucodonoros, Regele Babilonului”.
În afara faptului că a fost un conducător şi strateg genial, acesta a fost important şi în diplomaţia internaţională, aşa cum reiese din trimiterea unui ambasador pentru medierea conflictului dintre mezi şi lidieni în Asia Mică.
Marele rege a creat un oraş ce nu era doar frumos de privit, ci era şi un important centru al artelor şi preocupărilor intelectuale. Mai mult decât atât, sub conducerea sa, femeile se bucurau de aceleaşi drepturi ca bărbaţii (chiar dacă nu erau complet egale în statut şi sub nici o formă nu se putea vorbi de egalitate aşa cum este ea percepută în ziua de astăzi).
Şcolile şi templele se găseau din belşug, iar alfabetizarea, matematica şi măiestria meşteşugarilor a înflorit. De asemenea, în perioada domniei sale a apărut toleranţa şi interesul pentru alţi dumnezei şi alte religii. Marele rege babilonian a murit de bătrâneţe aşa cum şi-a dorit, în oraşul său magnific şi a fost urmat de către fiul său Awil Marduk.
Chiar dacă este numit „regele nebun”, nu există dovezi clare care să sprijine teoria lui Daniel a celor 7 ani de nebunie în care Nabucodonosor ar fi plecat din Babilon şi ar fi petrecut o perioadă lungă de timp în sălbăticia deşertului, transformându-se într-un om cu trăsături animalice. Cel mai probabil, povestea a apărut mai târziu, în urma unor interpretări fanteziste ale textelor în cauză, care prezentau excentricităţile părăsirii Babilonului pentru a trăi şapte ani în Arabia.
În perioada modernă, Nabucodonosor a fost descris ca un cuceritor puternic, Napoleon fiind comparat cu el. Povestea lui este baza operei lui Giuseppe Verdi, „Nabucco” iar nebunia sa este tema imaginii lui William Blake, „Nabucodonosor”.
