Home Călătorii Obiective turistice din lume Norvegia: Obiective turistice Norvegia – Oslo

Norvegia: Obiective turistice Norvegia – Oslo

0
Oslo

Situata la nordul si la vestul Peninsulei Scandinave, Norvegia este o tara a superlativelor: una dintre cele mai bogate tari din lume, cea mai pacifista, cea mai activa in privinta geoturismului, cea mai lunga din Europa (de la Oslo la Kirkenes, adica de la sud la nord, sunt aproximativ 2500 km), este una dintre cele mai spectaculoase tari nordice, prin frumusetea exceptionala a peisajelor, munti, golfuri, fiorduri pitoresti, ghetari, mii de lacuri, plaje, rauri curate.

Norway

Cu tarmurile scaldate, la nord, de apele Marii Baretnz (nume dat dupa numele navigatorului olandez care a descoperit si Insula Spitsbergen, preferata pentru expeditiile stiintifice), la vest, de Marea Norvegiana si la sud, de Marea Nordica, Norvegia are o suprafata de 385.155 kmp si 4,8 milioane de locuitori. Aproximativ o treime din teritoriul tarii se afla dincolo de Cercul Polar.

Capul Nord, numit “Locul unde soarele nu apune niciodata” sau “Pamantul Soarelui de la miezul noptii”, este cel mai nordic punct al Europei continentale (71ْ 08’02” N), altul situat si mai in nord, apartinand tot Norvegiei, fiind Knivskjellodden (71ْ 11’08”N), daca nu se iau in considerare insulele si mai indepartate. Capul Nord este situat la 520 de km deasupra Cercului Polar si la circa 2100 km de Polul Nord, iar din luna mai si pana in iunie, soarele ramane mereu deasupra orizontului. Aici, desi aurorele boreale pot fi vazute tot timpul anului, totusi manifestarile cele mai intense ale acestui fenomen optic au loc, mai ales, intre septembrie si aprilie.

Numele tarii vine de la “norvegr”, in norvegiana veche insemnand “calea de nord”, adica drumul marin, de-a lungul tarmurilor (daca s-ar intinde tarmurile Norvegiei, ar fi mai lungi decat meridianul care leaga cei doi poli ai Pamantului), spre nord, viata norvegienilor fiind legata dintotdeuna de mare. I se mai spune si “Tara fiordurilor”, multe dintre acestea, precum si zone montane de pe coasta de vest a Norvegiei, fiind incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO, apreciate a fi exceptionale. De altfel, si “National Geographic Magazine” le considera ca pe “cele mai frumoase din intreaga lume”, “intacte”, pastrate in toata splendoarea lor naturala. Ziarul american “Chicago Tribune” a inclus fiordurile norvegiene pe lista celor “Sapte minuni ” ale naturii.

Formate dupa topirea ghetarilor, prin inaintarea apelor marii in vaile in forma de U, fiordurile norvegiene au un climat bland, cu soluri fertile, vegetatie luxurianta si sunt populate de foci, marsuini (o specie de balene mici) si foarte multi pesti. Cele mai cunoscute sunt: Fiordul Sognefjord, GeirangefjordHardangerfjord, Stavangerfjord etc. Primul, Sognefjord (patrimoniu UNESCO), este cel mai lung din Europa (204m) si al doilea din lume, dupa Scoresby Sund, din Groenlanda.

Fiordul Sognefjord

Este si cel mai adanc, 1308m, sub nivelul marii. Frumusetea celui de-al doilea, Geirangefjord, este sporita de doua cascade, Brudesloret (“Voalul miresei”) si Desyvsostrene (“Cele sapte surori”- sapte cascade mai mici), precum si de peisajele montane inconfundabile. Toate aceste cascade izvorasc din muntele “Gura Diavolului” unde, cu mai multa vreme in urma, la altitudini joase, s-au cultivat portocali si fructe exotice, climatul fiind foarte bland, desi pe varfuri, zapada poate sa persiste tot anul. Fiordul Hardangerfjord este al treilea, ca marime, din lume si, in apropierea lui se afla si ghetarul Folgefonna, regiune unde se schiaza pe toate perioada verii.

In zona montana, o destinatie deosebita este “Drumul trolilor”- Trollstigen ( Trolii – fiinte uriase din mitologia norvegiana) – inaugurat in 1936, de catre regele Norvegiei, dupa ce s-a lucrat aici opt ani. Acest drum se afla in top 10 drumuri periculoase, iar pe marginea lui se afla statui de diverse dimensiuni, intruchipand Trolii. Exista superstitia ca celui care trece pe aici si face, din pietricele, un Trol, i se implineste o dorinta.

Trollstigen

Oslo (numele insemnand “pajiste”, “luminis”), capitala Norvegiei din 1314, marginita de fiordul cu acelasi nume, inconjurata de coline, isi merita renumele de unul dintre cele mai frumoase orase ale Europei, in care arhitectura, fie ea si moderna, a ramas in armonie cu natura. Capitala Norvegiei este cunoscuta si ca oras in care se decerneaza, in fiecare an, Premiul Nobel pentru pace.

Oricine viziteaza Oslo va fi impresionat nu numai de galeriile de arta, de teatre, de muzee (la Muzeul corabiilor vikinge, se pastreaza o corabie, ramasa intacta de mai bine de o mie de ani) etc., ci si de faptul ca, din orice parte a orasului, in mai putin de zece minute, se ajunge in mijlocul naturii salbatice, pe care norvegienii o ocrotesc ca nimeni altii. In zona orasului se afla 40 de insule, 343 de lacuri, iar punctul cel mai inalt este de 629m, pe Kjerkeberget (“Muntele bisericii”). La 160 km de Oslo, spre nord, se afla Lillehammer, oras cunoscut mai ales dupa Jocurile Olimpice din 1994, si care ofera excelente conditii pentru practicarea sporturilor de iarna. Tot aici se afla primul parc de iarna din Europa si cel mai mare muzeu in aer liber, Muzeul Maihaugen.

Norvegia este strabatuta de Muntii Scandinaviei care separa zonele cu clima mai blanda si umeda din vest, de cele din est, cu clima temperat continentala. Muntii cei mai inalti sunt Galdhoppigen (2469m) si Glittertng (2464 m), acesta din urma mai pierzand din inaltime in urma topirii calotei de gheata din varf. Totusi, in jurul sau, se afla cea mai mare zona glaciara din Europa, cu o suprafata de 486 mp. si cu 26 de ghetari, dintre care, cel mai lung ajunge la 15 km.

Tara in care dezvoltarea economica exceptionala nu a alterat valorile traditionale, Norvegia fascineaza, la fiecare pas, iar locuitorii ei au marele merit de a sti sa protejeze ceea ce natura le-o oferit din plin. Oficial, din punctul de vedere al protectiei mediului, intr-un clasament intocmit de Centrul Mondial pentru dezvoltare din Washinton, care contine 21 de tari, Norvegia ocupa primul loc in privinta politicilor corecte de mediu.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version