Oak Island (Insula stejarilor) – cea mai misterioasa insula de pe planeta

Oak Island (Insula stejarilor) este situata in Oceanul Atlantic, in sudul provinciei Noua Scotie (Canada). Are 1,5 kilometri lungime, o suprafata de 0,57 kilometri patrati si se ridica pana la 11 metri deasupra nivelului marii. In prezent, este proprietate privata si pentru a fi vizitata este nevoie de permis. Este cea mai bizara insula „a comorilor” de pe planeta. De peste 200 de ani, aventurieri sau exploratori si-au incercat norocul, nestiind exact in ce consta „comoara” si, mai ales, neintelegand cum se pot ivi atat de multe si ingenioase piedici intr-un spatiu relativ limitat.

Aura de mister a insulei a inceput sa se contureze in 1795, la aproape un secol dupa ce, la Londra, a fost spanzurat capitanul Kidd, unul dintre cei mai cunoscuti pirati, cel mai urmarit si persecutat de coroana engleza. Legenda, dar si diverse indicii reale arata ca el si-a ingropat comorile pe Oak Island (Insula stejarilor). La un moment dat, in 1795, se spune ca Daniel McGinnis, un adolescent care locuia pe continent si care se amuza vanand potarnichi pe aceasta insula nelocuita, a zarit un scripete de nava pe creanga unui stejar.

Sub acesta a observat ca pamantul era mai adancit, ca si cum cineva ar fi facut acolo o groapa. Si-a chemat prietenii, gandindu-se, cu imaginatia specifica varstei, ca acolo piratii au ingropat lucruri pretioase. Au sapat si au gasit un strat de dale de piatra, iar sub acestea, la o adancime de aproximativ trei metri, au dat peste o a doua platforma, facuta, de aceasta data din bile de stejar. Au continuat cautarea si au sapat zile intregi. Au descoperit platforme succesive, din trunchiuri de stejar, la sase metri si la noua metri, iar intre ele, pamant si piatra. Nimic altceva si, pentru ca, la o adancime de noua metri, munca a devenit imposibila pentru niste adolescenti, au abandonat.

Lucrurile au ramas in acest stadiu zece ani, pana in 1804, cand un anume Simeon Lynds a auzit vorbindu-se de descoperirea celor trei tineri. Si-a luat niste ajutoare si a adus pe insula explozibil folosit in mina, reusind, cu usurinta, sa depaseasca nivelul de noua metri la care ajunsesera, cu ani in urma, tinerii. Marea surpriza a fost ca, in continuare, din trei in trei metri adancime, alternau straturi de pietre, alge, carbune, crengi de cocotier. Prima descoperire interesanta au facut-o la 27 de metri adancime – o dala de piatra foarte grea, marcata pe o parte cu o inscriptie intr-o limba indescifrabila. In ziua in care au ajuns la 33 de metri, facandu-se seara, lucratorii s-au oprit pentru odihna de noapte.

In dimineata urmatoare au constatat, cu stupoare, ca uriasa groapa era umpluta trei sferturi cu apa, fiindu-le imposibil sa inteleaga de unde venise, brusc, o asemenea cantitate si cum de nu se intamplase acest lucru pana la acel moment. Saptamani intregi, prin diverse mijloace, au incercat sa scoata apa, dar zadarnic. In primavara urmatoare, au revenit si au sapat o a doua groapa, in speranta de a trage comoara, pe care o banuiau undeva, in adanc, pe dedesubt. Au sapat pana la 37 de metri, dupa care au incercat un canal spre cealalta groapa, dar, cand au ajuns in locul respectiv, s-a inundat si a doua groapa. In aceasta faza a cautarilor, Simeon Lynds a renuntat. Oricum era ruinat.

In 1849, cercetarile au fost reluate, de catre o companie – Truro – de aceasta data, pentru a se face forari si pentru a se afla ce se gaseste in adanc. Dupa ce au trecut de adancimea la care se ajunsese anterior, in sfarsit, aparatul de forat a dat de ceva metalic, constatand, la suprafata, dupa resturi, ca era vorba de aur. Au continuat, pe varful masinii de forat ramand straturi alternative de metal si lemn, ultimul din molid, banuindu-se ca ar putea fi fundul unui cufar urias. Nu s-a facut nimic mai mult pana in anul urmator, cand s-a incercat scoaterea apei, cu un put paralel, dar fara succes.

Unul dintre muncitori, gustand apa, a constatat ca era sarata, ceea ce insemna ca provenea din ocean si nu din vreun lac subteran. Au facut santuri de evacuare, in nisipul de pe plaja, dar au remarcat, cu stupoare, ca era o plaja „artificiala”, facuta din bucati de piatra, de alge, de lemn si de crengi de cocotier, ca in gropile sapate, pe o suprafata de 45 de metri patrati. Mai mult, trei conducte subterane de scurgere duceau catre un tunel, un sistem complicat si ingenios, menit sa impiedice accesul oricarui intrus. Compania Truro a abandonat si ea lucrarile, neputand sa lupte cu apa.

Cine a construit toate acestea, avand in vedere ca insula nu a fost niciodata locuita? In 1898, s-a reusit si scoaterea apei, cu cheltuieli enorme, dar nu s-a mai putut gasi exact locul in care se banuia ca se afla comoara.

De la mijlocul secolului al XIX-lea si pana astazi, toate tentativele nu au facut decat sa adanceasca si mai mult cavitatea in adancul careia se presupune ca s-ar afla lucruri de mare pret. Dupa atatea incercari, cu atatea foraje, Oak Island (Insula stejarilor) a devenit, practic, un „burete”. Stejarii au disparut. Nimeni nu mai stie unde era locul cu pricina. Ultimii, pana in prezent, care au incercat sa gaseasca nepretuita comoara au fost, in 1997, cu o investitie de 10 milioane de dolari, cei de la Compania Triton Alliance, al carei presedinte, Dan Blankenship, este proprietarul insulei. Dar acestia nu au comunicat nimic referitor la rezultate.