Specia umana a aparut si s-a dezvoltat in urma unui lung proces de evolutie, in cursul caruia omul preistoric a dobandit o pozitie bipeda, creier mai mare si mai complex decat al celorlalte vietuitoare, limbaj articulat si capacitatea de a munci.
In urma cu 25 de milioane de ani, in estul Africii, in zona numita a Riftului, o vale lunga de peste 2000 de km, s-au produs importante modificari de releif si clima. S-au redus suprafele ocupate de padurile tropicale, in locul lor aparand zone acoperite de ierburi inalte si arbusti rezistenti la seceta.
In noile conditii, stramosul omului, asemanator cu o maimuta (Ramapitechus), a adoptat mersul pe doua picioare, mai potrivit cu viata in camp deschis. Schimbarile de fauna si flora, i-au obligat pe primii oameni (hominizi) sa-si modifice modul de hranire. Ei au devenit si consumatori de carne, fapt care a accelerat evolutia (Australopitechus).
Cu mainile ramase libere, oamenii au inceput sa-si confectioneze unelte. Omul preistoric fauritor de unelte (homohabilis), care a trait cu peste un milion de ani in urma, este cel care a definit in buna masura specia umana, adica, fiinta capabila sa creeze. Activitatea de obtinere a unor unelte din ce in ce mai performante si munca realizata cu ajutorul acestora, au contribuit la dezvoltarea creierului si a limbajului. Omul capabil sa gandeasca si sa comunice (homo sapiens), este stramosul cel mai apropiat al omului de azi. Din Africa, specia umana s-a raspandit si pe celelalte continente Asia, Europa, America, Australia.
Epoca pietrei
Dupa natura uneltelor folosite de omul preistoric, se disting doua mari epoci: epoca pietrei (paleolitic si neolitic) si epoca metalelor ( a bronzului si a fierului ).
Paleoliticul
Prima faza a epocii pietrei se numeste Paleolitic (de la cuvintele grecesti “ paleos”-vechi si “lithos”-piatra).
Daca la inceput oamenii erau mai ales culegatori, consumand drept hrana fructe salbatice, ierburi si radacini, folosirea uneltelor confectionate din piatra cioplita,( toporase, varfuri de lance si de sageti ) le-a permis sa devina si vanatori. De asemenea, o importanta descoperire, anume cea a focului, le-a permis oamenilor sa se incalzeasca, sa se apere de animale, sa obtina lumina si sa-si imbunatateasca prepararea hranei. Drept adapost erau folosite pesterile, pentru ca mai tarziu sa fie construite corturi din pieisi blanuri de animale, urmate de colibe de lut. Locuintele nu erau permanente, intrucat oamenii erau nomazi, deplasandu-se dupa turmele de animale care le asigurau hrana.
Neoliticul
In urma cu cca 7000 de ani, omul preistoric a inceput sa slefuiasca si sa perforeze uneltele de piatra, fapt ce inaugureaza inceputul Neoliticului ( de la cuvantul grecesc “neos”-nou).Uneltele obtinute prin noile metode erau mai eficiente, fapt care a permis aparitia agriculturii. La fel de importanta este si domesticirea animalelor ( caine, capra, porc,bou ) si cresterea lor. Aproape concomitent cu descoperirea agriculturii au aparut si primele mestesuguri: torsul, tesutul, olaritul. Aceste noi acupatii au produs mutatii sociale, populatiile devenind acum sedentare.
Epoca bronzului
In urma cu 4000 de ani, omul preistoric a descoperit metalele: arama, argintul si aurul. Prin combinarea aramei cu cositorul s-a obtinut bronzul, din care s-au confectionat unelte si arme de o calitate superioara celor de piatra.
Epoca fierului
Doua milenii mai tarziu a fost descoperit fierul. Folosirea uneltelor de fier a constituit un progres semnificativ in viata omului preistoric. S-au confectionat pluguri, ciocane,clesti, ferastraie, arme. Imbracamintea, care in epoca pietrei era obtinuta din piei si blanuri de animale, a devenit mai aspectuoasa dupa aparitia torsului si tesutului, dovedind grija oamenilor pentru propria infatisare.
Organizarea sociala
Timp de milioane de ani, oamul preistoric si-a dus existenta in cadrul unor grupuri mici constituite pe baza legaturilor biologice, care functionau in virtutea unor necesitati primordiale: asigurarea hranei si protectia impotriva pericolelor. Dezvoltarea acestor relatii se realizeaza in momentul in care, prin perfectionarea uneltelor, oamenii ajung sa-si depaseasca nevoile elmentare de subzistenta, organizandu-se intr-un plan superior, determinat de interese.
Astfel, de la familia constituita strict pe criterii biologice, care in plan social a dat nastere institutiei casatoriei, s-a trecut la o organizare sociala generata de relatii mai ample de rudenie, respectiv ginta, care cuprindea membri ce aveau un stramos comun. Ulterior, mai multe ginti au format un trib, pentru ca mai tarziu sa apara uniunile de triburi.In celasi timp, in cadrul comunitatilor umane, se contureaza treptat, grupuri specializate in functie de ocupatiile fundamentale: agricultori, mestesugari, razboinici si preoti.
La inceput, proprietatea asupra bunurilor comunitatii apartinea tuturor membrilor acesteia. Principalele activitati in comun erau cele economice si cele legate de viata spirituala. Mai tarziu s-a constituit si proprietatea privata, asupra unor unele, podoabe arme. Relatiile dintre diversele grupuri erau de natura economica si culturala, caracterizata prin schimburi, dar si de natura militara, manifestata prin conflicte si razboaie, pentru a pune stapanire pe bunurile altor comunitati.
Viata spirituala
Omul preistoric, aflat sub imperiul nevoilor de supravietuire si asaltat de pericole, a incercat sa reziste lumii ostile in care traia si a cautat mijloace pentru a o stapani. Fortele potrivnice au fost ademenite, imblanzite sau adorate. Animalele care-i asigurau hrana erau, fie omorate simbolic prin practici magice ( sacrificii ), fie glorificate pentru forta si valoarea lor; uneori erau desenate pe peretii pesterilor, fiind astfel imblanzite simbolic.In acest mod au aparut credintele si practicile religioase zoomorfe.
Credintele religioase ale omului preistoric erau animiste (fiecare lucru are un suflet) sau antropomorfe (divinitatile sunt asemanatoare omului). In seria practicilor religioase se inscriau si diversele culte (invocarea magica a fortelor supranaturale): cultele de vanatoare, cultele fertilitatii, cultele solare, cultul mortilor. Practicare acestor culte implica ceremonialuri sacre, desfasurate in spatii speciale numite sanctuare.
In zilele noastre, in anumite regiuni izolate ale globului ( Brazilia, Africa Centrala, Indonezia), traiesc populatii care duc o viata asemanatoare omului primitiv. Ele utilizeaza unelte de piatra cioplita si nu cunosc agriculura si mestesugurile. Studierea acestor populatii de catre istorici si antropologi a permis formularea anumitor concluzii privind viata omului primitiv.
