Home Călătorii Obiective turistice din lume Orasul Jonkoping: Obiective turistice Suedia – Jonkoping

Orasul Jonkoping: Obiective turistice Suedia – Jonkoping

0
Jonkoping

Situat în partea de sud a Suediei, pe malul lacului Vattern, orașul Jonkoping este reședința administrativă a regiunii cu același nume. Acesta se desăfșoară pe o suprafață totală de 44.82 de metri pătrați și, conform unui recensământ realizat în anul 2013, are o populație de 61.559 de locuitori și o densitate de 1.400 de locuitori pe kilometru pătrat.

Jonkoping1

Fiindcă orașul este situat în centrul Suediei, accesul către marile orașe ale țării este facilitat de către aeroportul local. De asemenea, frumusețea orașului stă în dealurile acoperite de păduri și lacurile presărate pe întreaga suprafață a acestuia.

Istoria orașului Jonkoping începe să prindă contur acum aproape 800 de ani, când acesta a fost fondat drept centru comercial. Pe data de 18 mai 1284, Jonkoping este numit de către regele Magnus Ladulas oraș al Suediei. Numele orașului provine de la Junebacken (partea de vest a orașului) și Koping, denumirea străveche pentru piață.

Climatul orașului Jonkoping este continental umed, caracterizat prin veri călduroase și ierni scurte, dar reci. De asemenea, temperaturile specifice acestei regiuni oscilează vara în jurul valorii de 28 de grade Celsius, iar iarna scad destul de des sub 0 grade Celsius.

Principalele obiective turistice oferite de orașul Jonkoping sunt: Muzeul Chibriturilor (Tandstickmuseet), Kinnarps Arena, Muzeul Lans, Biserica Sofiakyran, Lacul Vattern, Universitatea din Jonkoping și HV71.

Tandstickmuseet este un loc plin de curiozități, unde cei ce îl vizitează vor intra în contact cu istoria chibritului și cu metodele de fabricare ale acestuia. De asemenea, muzeul Tandstickmuseet adăpostește o colecție impresionantă de cutii de chibrituri ce datează din anul 1848, anul în care au fost fabricate în Jonkoping.

Arena Kinnarps este cel mai mare patinoar din Jonkoping, unde au loc meciurile de hochei ale echipei locale. De asemenea, acesta este locul ideal pentru diverse evenimente muzicale și artistice.

Muzeul Lans sau Muzeul Regiunii este recunoscut pentru faptul că adăpostește o expoziție dedicată pictorului autohton John Bauer. De asemenea, muzeul adăpostește nenumărate piese de artă realizate de artiștii locali.

Lacul Vattern este al doilea lac ca mărime din Suedia, acesta având 130 de kilometri lungime și 31 de kilometri lățime și acoperind o suprafață totală de 1.912 de kilometri pătrați. Lacul Vattern este principala sursă de apă potabilă a orașului Jonkoping.

Biserica Sofiakyran este situată în centrul orașului, mai exact în cartierul Vaster. Aceasta a fost construită în anul 1880 de către arhitectul Gustaf Dahl.

Pe lângă toate acestea, turiștii trebuie să viziteze neapărat satul Granna, un loc absolut fascinant, unde tradiția întâlnește arhitectura, calmul, istoria, arta, frumosul și profunzimea locuitorilor.

Orașul Jonkoping este situat la aproximativ 90 de minute de mers cu autoturismul de la Gothenburg și la trei ore de capitala Suediei, Stockholm. Accesul în orașul Jonkping poate fi efectuat atât cu autoturismul personal pe E4, cât și cu autobuzul din Malmo, din Stockholm sau din Goteborg. Totodată, orașul Jonkoping dispune de un aeroport numit Jonkoping International Airport (JKG), care este folosit de companiile aeriene low cost, în mod special pe rute internaționale. Printre cele mai prestigioase companii ce utilizează acest aeroport se numără Skyways.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version