Home Călătorii Obiective turistice din România Orașul Piatra Neamț: descoperă inima Moldovei

Orașul Piatra Neamț: descoperă inima Moldovei

0

Piatra Neamţ este unul dintre oraşele din zona Moldovei ce atrag atenţia turiştilor români şi nu numai. Trebuie neapărat trecut pe lista locurilor de vizitat pentru că are potenţialul unui centru turistic şi are multe de dezvăluit.

Plasat la confluența a două râuri, Bistriţa şi Cuiejdin, chiar la ieşirea Bistriţei din munţi, oraşul, reşedinţă de judeţ, ascunde poveşti ale unei aşezări ce se numără printre cele mai vechi din zonă.

Este locul unde muntele cucereşte prin frumuseţile sale, pădurile de brad îmbată prin parfumul lor, iar apa curată de izvor te răcoreşte. Şi toate acestea au impresionat încă din timpurile geto-dacilo, oraşul Piatra Neamţ fiind însă atestat, prin menţiunea în cronicile ruseşti, în jurul anilor 1387-1392.

Piatra Neamt1

Ce oferă acest frumos oraş? În primul rând, tot ce poate fi legat de munte, de la traseu montan până la o simplă plimbare cu telegondola. Cunoscut şi sub apelativul “oraşul de sub Pietricică”, aici poţi urca pe munte, chiar dacă nu este cel mai experimentat în aşa ceva. Pietricica are o înălţime de 530 de m şi poate fi cu uşurinţă urcat pe jos. De aici, se poate admira superba panoramă a oraşului.

De asemenea, de aproape doi ani, de pe un alt versant ce străjuieşte oraşul Piatra Neamţ se poate admira peisajul mirific al oraşului şi al lacului de acumulare de pe Bistriţa. Se ajunge aici, evident, cu telegondola. Vara, cei ce vizitează zona se bucură de răcoarea şi aerul curat de munte, iarna se poate skia pe pârtiile din zonă.

Printre simbolurile acestui oraş, se numără şi Turnul lui Ştefan. Acesta este, de fapt, un turn-clopotniță, construit în jurul anului 1499 din piatră brută şi care făcea parte din Curtea Domnească, construcție ce a servit drept casă voievodală unuia dintre cei mai importanţi conducători ai Moldovei. Tot ca parte a istoriei naţionale, la fel ca şi turnul mai sus menţionat, este păstrată la Piatra Neamţ casa memorială Calistrat Hogaş, casă deschisă ca şi muzeu de fiica acestuia, Sidonia, în 1939.

Pentru că nu de prisos a fost numit Perla Moldovei, oraşul Piatra Neamţ are şi alte atracţii. Spre exemplu, la 4 km se pot încă vizita ruinele cetăţii Petrodava, una dintre cetăţile geto-dacice. Dar nu este singura cetate importantă din această zonă. Deşi aflată la o distanţă considerabilă de oraş, 46 de km, Cetatea Neamţului este unul dintre cele mai importante monumente medievale din ţara noastră.

Recent reabilitată, atrage prin reconstituirea unor încăperi precum sala de judecată, închisoarea, sala armelor. Tot în afara oraşului, dar în judeţul Neamţ, pot fi vizitate case memoriale precum este cea a Veronicăi Micle sau cea a lui Ion Creangă, de la Humulești.

Pentru reculegere sprirituală, nu departe de Piatra Neamţ, sunt mănăstirile Agapia şi Văratic. Dintre acestea două, prima este pictată între anii 1858- 1861 de către Nicolae Grigorescu. Şi astăzi mai pot fi admirate chipurile sfinţilor atât de uman pictate de către acesta. Nu departe de aici, se poate admira şi una dintre cele mai mari rezervaţii de zimbri din Europa.

Dar întorcându-ne la inima judeţului, putem vizita şi alte locuri de reculegere, de exemplu, Biserica din lemn din cartierul Văleni sau cea din cartierul Vânători. Prima este ctitorie a voievodului Petru Rareş, fiind refăcută de Alexandru Lăpușneanul.

Ambele păstrează elemente specifice arhitecturii lăcașelor de cult moldoveneşti. De asemenea, oraşul are o mare importanţă şi pentru evreii din România, întrucât aici se află o sinagogă considerată a fi cea mai veche din ţară.

Piatra Neamt Telegondola

Pentru pasionaţii de drumeţii se pot face nenumărate trasee montane plecând de pe masivul Cozla. Se ajunge, astfel, la monumente naturale precum cel numit “Trei Căldări”, reprezentând trei scobituri într-un perete de piatră.

Modul în care a apărut acest monument natural este încă necunoscut, presupunerile pornind de la un fenomen carstic, până la unul de tip eolian. De asemenea, la poalele masivului Cozla, se poate vizita grădina zoologică din Piatra Neamţ.

La 30 km de oraş, se mai poate admira şi ceea ce Eminescu numea în poeziile sale „codri de aramă”. Este, desigur, vorba despre o pădure ce astăzi alcătuieşte o rezervaţie naturală. Arborii ce o formează sunt goruni seculari. Aproape de Piatra Neamţ se găsesc şi numeroase lacuri, printre cele mai cunoscute şi frumoase numărându-se Lacul Cuiejdin şi Batca Doamnei.

Nu în ultimul rând, pentru cei care ajung în acest oraş de munte, ascuns în valea râului Bistriţa, vara, e obligatoriu să fie trecut pe lista locurilor de agrement şi ştrandul din oraş. Este situat la poalele muntelui Cernegura şi este considerat a fi cel mai mare din România.

Recent renovat şi gata să facă faţă pretenţiilor turiştilor ce vizitează oraşul, aici pot fi închiriate căsuţe, se poate juca tenis, fotbal, volei, se poate face înot, se închiriază AVT-uri şi sunt piste speciale pentru role. Aşadar, Piatra Neamţ nu este în van Perla Moldovei, diversitatea şi complexitatea atracţiilor pe care le dezvăluie turiştilor îi conferă acest statut.

Arhitectura orașului combină elemente tradiționale cu moderne, oferind o fuziune între vechi și nou. Clădirile istorice și monumentele sunt puncte de atracție majoră pentru cei interesați de patrimoniul cultural.

Cultura și tradițiile locale sunt vibrant exprimate prin festivalurile și evenimentele care au loc în oraș, atrăgând atât localnici cât și turiști. Acestea reflectă bogata tapiserie culturală a regiunii.

Piatra Neamț este, de asemenea, un hub pentru arta culinară regională, oferind vizitatorilor șansa de a gusta din bucătăria tradițională moldovenească și din inovațiile culinare moderne.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version