Cetatea Neamț (cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamțului) este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț (în nord-estul României). Ea se află localizată pe stânca Timuș de pe Culmii Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m și la o înălțime de 80 m față de nivelul apei Neamțului. De aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul care trecea peste munte în Transilvania.
Cetatea Neamț făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.
Am avut plăcerea şi bucuria de a vizita acestă cetate anul trecut, prin luna august. Mă întorceam acasă, împreună cu trupa de reconstituire medievală de la un festival din Suceava, când am decis că ar fi plăcut să ne oprim să o vizităm. Nu ne abăteam din drum, aşa că era perfect. Ajungem în Târgul Neamţ, un oraş destul de frumos, şi ne plimbăm pe străzile oraşului în încercarea de a găsi cetatea. După ceva căutări şi întrebări adresate oamenilor care erau ocupaţi cu muncă ( am fost acolo într-o zi de luni ), ajungem şi într-o parcare mare unde a trebuit să ne dăm jos din microbuz. Până aici a fost confortul nostru, fiind nevoiți să mergem pe jos. Şi am tot mers cam vreo 15 minute, până am ajuns la cetate. Drumul până acolo s-a lăsat cu plângeri din partea fiecărui prieten, căci toţi eram obosiţi, iar urcarea de care aveam parte acum nu ne ajuta deloc . Dar a meritat toată osteneala încă de când am început să zărim turnurile cetăţii. Un sentiment de nerăbdare mă cuprindea şi-mi doream să ajung cât mai repede sus.
Ajunsă sus, nerăbdarea începea să-mi fie răsplătită încă de când stăteam la rând să-mi cumpăr biletul de intrare, căci puteam să văd acum cetatea în toată splendoarea ei. Pentru a reuşi să intru acolo, am avut de trecut un pod destul de lung, unde am avut proasta inspiraţie de a privi în jos. Podul este amplasat pe nişte piloni, la o distanţă destul de mare de pământ, iar pentru cineva cu un început de frică de înălţimi, privitul acelei distanţe nu este un lucru tocmai plăcut.
Dar am trecut cu bine de pod şi am ajuns la intrarea cetăţii. Cum am trecut de poarta principală, în faţa ochilor, mi se întindea curtea interioară a Cetaţii Neamţ unde se afla o fântănă cu bine-cunoscuţii bani aruncaţi în ea şi de unde încep scări ce-ţi permit accesul la partea superioară a cetăţii. Ce m-a atras pe mine încă de la început, a fost faptul că dacă mergeai drept în faţă şi urcai câteva scări, ajungeai la zidul cetăţii şi puteai să vezi, ceea ce credeam eu că este panorama oraşului. Eram tare curioasă să văd Târgul Neamţ de sus, aşa că primul lucru pe care l-am făcut a fost să urc acele scări. Dar ajunsă sus, nu am avut parte de o surpriză tocmai plăcută, căci nu vedeam oraşul aşa cum mă aşteptam.
Am coborât de unde urcasem şi am continuat să mă plimb prin cetate. Restul prietenilor mei erau împrăştiaţi prin toate colţurile şi era amuzant când întâlneam câte unul şi-mi spuneau că trebuie neapărat să văd ce-i acolo. Am trecut în revistă camerele în care locuiau ce-i care se ocupau de întreţinere, camere unde se odihneau domniţe şi chiar şi mai multe cămări. Toate acestea erau foarte bine restaurate şi echipate şi chiar te transportau, pentru câteva numite, în atmosfera secolului al XIV-lea. De asemenea, în partea superioară, într-o cameră, era amenajată o mică biserică unde cânta muzică şi era lăsată niște tămâie să fumege. La subsol, am descoperit că era amenajată ceea ce se dorea a fi o temniţă unde erau aşezate câteva manechine care înfăţişau nişte bărbaţi în lanţuri. Personal, la vederea acestui loc, care-n perioada medievală era destinat torturii, nu mi-a ridicat fiori pe şina spinării aşa cum ar fi trebuit, ci m-a amuzat într-o oarecare măsură, deoarece cei care s-au ocupat cu aranjarea locului au dus totul la un nivel teatral. Erau chiar şi şoareci pe jos care-şi înfingeau dinţii într-o bucată de pâine. Puţin cam teatrală acestă încăpere pentru gustul meu, dar totuşi auzeam oamenii care erau destul de afectaţi de ceea ce vedeau.
Ce m-a impresionat foarte mult, a fost grădina ce înconjura cetatea. Copacii mari şi bătrâni se uitau la tine şi parcă-ţi spuneau toate poveştile pe care le-au trăit. Grădina a trezit în mine acea trăire medievală de care-mi doream să am parte vizitând cetatea, grădina care parcă îmbrăţişa Cetatea Neamţ.
Am plecat de la cetate pe acelaşi drum pe care şi venisem, doar că acum urma să avem parte de o surpriză. Într-o curbă, unde ne-am tras răsuflarea după atâta coborât sau urcat, era amplasată o măsuţă în spatele căreia se afla un bărbat cu un zâmbet imens pe faţă. Omul vindea figurine din lumânare, dar făcea asta într-un mod foarte inedit. Îţi spunea o poveste ce implica fiecare figură-n parte, poveste ce te făcea să cumperi cel puţin o lumânare. Adevărul este că erau foarte bine lucrate şi găseai de la figurine în formă de floare, la porcuşori şi fulgi de zăpadă. Mi-am cumpărat şi eu un cactus şi un fulg de zăpadă pe care le mai am şi acum şi care au rămas neaprinse.
În concluzie, vizitarea Cetăţii Neamţ a fost o experienţă plăcută pentru mine, iar urcarea şi coborârea drumului de acces la cetate mi-au făcut o poftă nebună de mâncare pe care am reuşit să mi-o potolesc la unul din multele restaurante de la poalele cetăţii. Un lucru a fost rău, ş-anume faptul că am aşteptat timp îndelungat după mâncare, în jur de 50 de minute. Noroc că-n curtea restaurantului era amplasat un leagăn şi că patronii iubeau animalele, căci tot timpul cât am aşteptat mâncarea,am stat şi m-am jucat cu un căţeluş.
N.R. Fotografiile din acest articol îi aparțin autorului.
