Anafura reprezintă bucăţelele de prescură, de pâine, care se împart credincioşilor ortodocşi la sfârşitul liturghiei (Var.: anáforă, náfură). În limba română, cuvântul a fost preluat din limba slavonă – sl.(a)nafora – limbă în care s-au scris şi s-au tipărit primele cărţi religioase din spaţiul cultural autohton, încă din perioada Evului Mediu, când slavona era limba oficială în Tara Românească şi Moldova, adică limbă a cultului religios ortodox şi a cancelariilor voievodale.

Anafurei, care are ca etimon mai îndepărtat (din care provine şi cuvântul slavonesc) grecescul aghios artos, care înseamnă pâine sfinţită, i se mai spune, conform Dicţionarului liturgic, şi antidoronul (în greacă semnificând „în loc de dar”), deoarece, după cum afirmă Sfântul Simeon al Tesalonicului, „antidoronul se dă în locul darului celui mare al înfricoşatei Cuminecături (Împărtăşanii), căci nu toţi credincioşii sunt vrednici a se împărtăşi…”. Potrivit tradiţiei, anafura se sfinţeşte când se cântă la strana Axionul, atingându-se vasul pe care se afla bucăţile de pâine de Sfântul Potir. Obiceiul de a se împărţi anafură credincioşilor dăinuie încă din secolele al IV-lea – al V-lea, aceasta fiind şi o modalitate de a-i determina pe participanţii la Sfânta Liturghie să rămână până la sfârşit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.