Orionidele reprezintă una dintre cele mai cunoscute și spectaculoase ploi de meteori care imbodobeste cerul toamnei, vizibilă, în fiecare an, aproximativ între 2 octombrie şi 7 noiembrie, cu un maximum, anul acesta, în noaptea de 21 spre 22 octombrie, când va avea loc şi fenomenul de Lună Nouă.
Sursa acestei frumoase ploi de “stele căzătoare” este Cometa Halley, aceeași cometă care produce și ploaia de meteori “Eta Aquaride”, din luna mai. Când cometa Halley trece prin apropierea Soarelui, eliberează praf, gheaţă și particule fine. Acestea rămân pe orbita cometei, iar Pământul traversează anual o astfel de regiune încărcată cu particule. Când acestea intră în atmosferă, ard și produc dârele luminoase numite meteori.
Cometa Halley este prima cometă periodică observată vreodată, încă din anii 240 i.Hr., de către astronomii chinezi, după cum se consemnează într-o cronică a unui contemporan al filosofului Confucius. De atunci, până în prezent, a fost văzută de cel puţin 30 de ori, ultima dată în 1986, următoarea apariţie a acesteia fiind preconizată pentru anul 2061. Numele cometei vine de la astronomul englez Edmond Halley, primul care a calculat revenirea acesteia la un interval de 76 de ani şi care a identificat şi reprezentarea Cometei Halley într-o broderie din anul 1066 – Tapiseria de la Bayeux.
Orionidele, ploaia de stele căzătoare din octombrie, au primit numele de la Constelaţia Orion, unde se află “radiantul”, adică locul de pe cer din care par să provină meteorii. Pentru a identifica această constelaţie (deşi ploia de meteori poate fi observată şi fără acest reper), trebuie să găsim pe cer “Centura lui Orion” – adică trei stele foarte luminoase, foarte apropiate şi aliniate perfect, şi care au în partea dreaptă, sus, o stea roşiatică (Betelgeuse) şi una albăstrie (Rigel), în dreapta jos, faţă de Centură.
Orionidele – caracteristici. Cum pot fi observate?
Ploia de meteori – Orionidele – se produce când Pământul se apropie de orbita Cometei Halley, iar viteza de intrare a meteorilor în atmosfera Pământului este foarte mare, de aproximativ 66 de kilometri/secundă (una dintre cele mai rapide ploi de meteori). Orionidele sunt meteori subțiri, strălucitori, adesea cu trasee persistente (dâre luminoase, care pot rămâne vizibile câteva secunde). Uneori produc și explozii luminoase scurte (fireballs/ “mingi de foc”), care pot părea mai strălucitoare decât, de exemplu, planeta Venus.
Deși nu este cea mai intensă ploaie de meteori (precum Perseidele sau Geminidele), în perioada de maximum a acestei ploi de “stele căzătoare”, adică în jurul datei de 21 – 22 octombrie, ar putea fi vizibili (cu ochiul liber), spre zona de sud-est a orizontului, circa 15 meteori pe oră, dacă sunt condiţii favorabile – cer senin, fără poluare luminoasă. Cei mai mulţi meteori pot fi observaţi imediat după miezul nopţii.
Este important, pentru a vedea Orionidele, să lăsăm ochii să se adapteze întunericului şi, în mai puţin de 30 de minute, pe un cer senin, să vedem luminile strălucitoare ale meteorilor brăzdând cerul.
Istoricul observațiilor Orionidelor
Prima menționare sistematică a Orionidelor datează din 1839 şi a fost făcută de astronomul american E.C. Herrick, care a descoperit-o independent, în acelaşi an fiind identificată şi de Adolphe Quetelet, astronom francez. Observaţiile şi documentaţia lui E.C. Herrick au fost fundamentale pentru recunoaşterea “oficială” a acestui fenomen.
În unele perioade, activitatea Orionidelor a fost deosebit de intensă – de exemplu, în 2006–2009, s-au înregistrat chiar și peste 60 de meteori pe oră. În 2006, rata zenitală (numărul de meteori pe oră) a fost chiar de peste 100, urmare a trecerii Terrei prin curenţii de meteori din 1266 i.Hr., 1198 i.Hr., 911 i.Hr. Uneori, Orinidele pot să apară în diverse culori – galben, verde, albastru, pe lângă albul obișnuit.
Observațiile ulterioare, din secolul al XIX-lea, au confirmat că traiectoria lor coincide cu cea a cometei Halley, descoperirea legăturii fiind făcută de astronomul italian Giovanni Schiaparelli, în 1866.
În fiecare an, astronomii amatori și profesioniști urmăresc Orionidele pentru a studia densitatea fluxului meteoric și modificările în timp ale traiectoriilor particulelor cometei.
Spectacolul Orionidelor completat de Luna Nouă
Frumuseţea nopţilor de 21 şi 22 octombrie se va datora nu numai spectacolului oferit de ploia de stele căzătoare Orionide, ci şi de Luna Nouă, care (pentru că nu răspândeşte multă lumină) va favoriza luminozitatea meteorilor.
Luna Nouă (momentul apariţiei secerii lunare vizibile deasupra orizontului, spre vest, pentru scurt timp) este faza în care astrul selenar se află între Pământ și Soare, faţa sa vizibilă nefiind luminată de steaua din centrul sistemului nostru solar. Faza de Lună Nouă se repetă la fiecare 29,53 zile, ciclu denumit “lunaţie” sau “revoluţie sinodică”.
Orionidele şi Luna Nouă – semnificaţii simbolice, mitologice şi culturale
Există o zonă, la graniţa dintre astronomie şi simbolism cultural, extrem de semnificativă pentru gândirea magică. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au asociat ploile de stele căzătoare, dar şi fazele lunii cu forţe cosmice şi mesaje divine. Ploile de meteori (inclusiv Orionidele) și Luna Nouă au fost interpretate în moduri foarte diferite, în funcție de cultură, epocă și de sistemul de credințe.
În Antichitate, multe popoare considerau ploile de stele cazatoare ca fiind “soli ai zeilor” sau “semne din cer”. Grecii și romanii le vedeau uneori ca prevestiri (bune sau rele) trimise de zei. În China imperială, meteorii erau înregistrați meticulos, fiind asociați cu schimbări în dinastii sau alte evenimente importante.
“Stelele căzătoare” erau adesea văzute si ca un semn al trecerii, al sfârșitului unui ciclu și al începerii altuia. În tradițiile populare europene (și românești), “steaua căzătoare” însemna un suflet care pleacă spre cer sau o dorință care se împlinește.
Din perspectiva unei spiritualităţi mai “moderne”, ploaia de meteori simbolizează inspirația divină și “scânteile “ de conștiință care străpung „noaptea” ignoranței sau a confuziei. Orionidele în special, fiind legate de constelația Orion, aduc ideea de curaj, forță și căutare a sensului, deoarece Orion era vânătorul mitic, cel care urmărea perfecțiunea și adevărul. Legendele spun că a fost transformat, de către Zeus, în constelaţia care-i poartă numele.
Luna Nouă – semnificații simbolice
Faza de Lună Nouă marchează momentul când Luna nu este vizibilă in intregime de pe Pământ — simbol al întunericului fertil, al potențialului latent. În aproape toate tradițiile mistice (de la Babilon la Egipt, Grecia, India și până în creștinismul ezoteric), Luna Nouă reprezintă renașterea, introspecția și planificarea. Este momentul potrivit pentru intenții noi, curățare și reconfigurare interioară.
În simbolismul alchimic, Luna Nouă corespunde fazei “Nigredo” – moartea simbolică, necesară pentru transformare. Este perioada în care “semințele” sunt puse în întuneric, urmând să încolțească odată cu creșterea Lunii.
Coincidența Orionidelor cu Luna Nouă este deosebit de interesantă atât astronomic, cât și simbolic. Practic, Luna Nouă oferă condiții ideale pentru observarea Orionidelor, ceea ce simbolic înseamnă că lumina interioară devine mai clară atunci când mintea (Luna) tace. Metaforic vorbind, în “tăcerea nopții”, scânteile (meteoriții) devin vizibile, la fel cum inspirațiile apar în momentele de liniște sufletească.
Meteoriții ard și dispar (simbol al arderii vechilor atașamente), iar Luna Nouă marchează golul creativ, spațiul pregătit pentru ceva nou. Împreună, aceste două fenomene sugerează curățare, eliberare și reînnoire – arderea a ceea ce nu mai este necesar, pentru a face loc începuturilor.
Orion este asociat cu lupta eroică pentru cunoaștere și adevăr. Astfel, Orionidele din perioada Lunii Noi pot fi văzute ca un moment de revelație – “lumini căzătoare”, care indică o nouă direcție în întunericul incertitudinii.
Să privim, aşadar, şi să ne bucurăm de spectacolul astral oferit de Orionide şi de Luna Nouă şi să ne imaginăm că Universul pregăteşte “scena” pentru “lumina” noilor inspiraţii.
