Oul sau găina? Ce a fost mai întâi? – oamenii de ştiinţă pretind că au găsit răspunsul

Oul sau găina? Ce a fost mai întâi? – o dilemă veche de când lumea, un paradox care ne amuză tocmai pentru că pare a contraria sensul comun, pentru că, cel puţin la prima vedere, duce spre un raţionament conflictual, spre o situaţie care contravine percepţiei obişnuite şi atunci este absurd să căutăm un răspuns la ceva ce gândirea însăşi nu poate cuprinde, pentru că orice explicaţie pare nesatisfăcătoare.

Probabil că mulţi dintre noi, dacă am fi întrebaţi “Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”, am răspunde cu o glumă, deoarece am percepe lucrurile într-un astfel de registru. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, mari filosofi, logicieni, oameni de ştiinţă au venit cu argumente serioase în favoarea unuia sau altuia dintre cele două răspunsuri posibile.

Una dintre cele mai vechi consemnări ale paradoxului “Oul sau găina” se găseşte într-un text canonic budist – “Milindapañha” (sau Milinda Pañha) – într-o conversaţie dintre regele Meneandru (Milinda) şi preotul budist Nagasena, originar din Cachemir, considerat a fi un “arhat” (cel mai înţelept dintre înţelepţi).

Perspectiva filosofilor asupra dilemei “Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”

Filosofii antici, preocupaţi de originile Universului, de crearea lumii, de cauzalitate, de orice domeniu al cunoaşterii, s-au oprit şi asupra acestui paradox, pe care l-au tratat la modul cel mai serios.

Aristotel (384 – 322 i.Hr.), filosoful grec care a studiat la Academia lui Platon, din Atena, el însuşi întemeietor al şcolii “Lykeion” şi autor a peste 400 de lucrări în domeniul filosofiei, ştiinţelor naturii, dreptului, moralei, artelor etc., a analizat şi el acest paradox, subliniind că trebuie făcută distincţia între două sensuri ale cuvântului (mai) “întâi” – unul logic şi altul cronologic.

Cronologic, spune Aristotel, o sămânţă ar trebui să fie anterioară plantei, copilul precedă omul matur, dar, în realitate, totul este invers. Doar adultul, fiinţă completă, poate fi, în mod logic, o cauză generatoare – “Domeniul devenirii este opus celui esențial, pentru că ceea ce este mai târziu în ordinea generației este anterior prin natură, iar ceea ce este primul prin natură este ultim în ordinea generației” (Aristotel).

Mutatis muntandi, susţine filosoful, nu casa este făcută pentru cărămizi şi pietre, ci cărămizile şi pietrele pentru a ridica o casă. Tot ce este “generat” se naşte din ceva şi în vederea a ceva. Omul dă naştere omului şi plantele generează plante. Deci, cronologic, materia şi generaţia sunt anterioare, dar logic există un arhetip, o esenţă eternă, perfectă, a fiecărei fiinţe, deasupra indivizilor care se nasc şi mor.

Arhetip şi materie

Prin urmare, dacă ar fi existat un prim om, ar însemna că s-a născut fără mamă şi tată, ceea ce ar fi incompatibil cu natura. De aceea nu ar avea cum să existe un prim ou din care să iasă o pasăre şi nici o primă pasăre care să facă un ou.

Totul, înainte de a fi apărut pe Pământ, a fost în spirit, a fost “ideea”/ arhetipul de om, “ideea” de pasăre, “ideea de “ou” etc., şi după “idee” (tipar) s-a materializat fiecare aspect al existenţei. Aşadar, şi oul şi pasărea, spune Aristotel, au existat întotdeauna, ca latenţă, după care s-au manifestat.

În mod similar gândea şi Platon, mentorul lui Aristotel. În teoria platoniciană a ideilor, există un plan al existenţei sensibile, adică al realităţii aparente, care poate fi cunoscut prin simţuri şi un plan metafizic, al realităţii esenţiale, absolute, eterne, care cuprinde toate calităţile particulare. Lumea sensibilă, în opinia lui Platon, nu este decât o copie palidă a lumii ideilor.

Până la urmă, din perspectiva gândirii filosofice a lui Platon şi Aristotel, un răspuns clar la întrebarea “Ce a fost mai întâi, oul sau găina?” nu este posibil, pentru că, dacă l-am găsi, ar fi cel care ar explica, fără dubiu, originea vieţii, or aceasta rămâne necunoscută omului.

Mai târziu, în secolul al XVIII-lea, filosoful şi scriitorul francez Diderot îşi exprimă totalul dezacord faţă de viziunea “fixistă”, referitoare la “speciile eterne”, a lui Aristotel: “Dacă nu aveţi un răspuns în legătură cu întrebarea” Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”, este pentru că presupuneţi că vietăţile au fost, la început, ceea ce sunt acum. Ce nebunie!”.

Naşterea lumii dintr-un ou – viziune cosmogonică

Deşi legendele care povestesc despre naşterea lumii dintr-un “ou primordial” par a exceda problema paradoxului “oul sau găina”, este interesant de observat că există, în tradiţiile multor popoare – indieni, egipteni, chinezi, celţi, finlandezi etc. – mituri cosmogonice care conferă “oului” o valoare arhetipală, implicit simbolică.

În cosmogonia vedică, de exemplu, a Indiei antice, lumea provine dintr-un ou care pluteşte pe apele primordiale şi din care se va naşte Brahma, forţa supremă impersonală, care va ordona tot Universul.

Pentru chinezii antici, “oul” era chiar Universul, iar la finlandezi, din “oul primordial” se nasc Pământul, Cerul, apele, aştrii. Indiferent de specificul diverselor mituri, elementul comun este ideea că “oul cosmic” conţine germenele a tot ceea ce se va manifesta, că acesta reprezintă reînnoirea periodică a naturii, renaşterea, ciclicitatea.

Aşadar, din perspectiva multor mituri, universul sau fiinţa primordială vine în lume prin “incubaţia” unui “ou”, care cuprinde în el o pluralitate de vieţi şi care, la un moment dat, a generat lumea prin “spargere”. Există, de asemenea, în majoritatea acestor mituri cosmogonice, şi o altă imagine simbolică – aceea a şarpelui, care protejează “oul” cosmic sau îl fecundează.

De altfel, şarpele, în toate mitologiile, este unul dintre cele mai complexe simboluri, reunind semnificaţii contradictorii – viaţă şi moarte, întuneric şi lumină, teluric şi celest, sacru şi profan, iar aceste aspecte aparţin unui fond ancestral comun, fără de care reprezentarea noastră despre lume ar fi mult mai săracă.

Ştiinţa modernă a descoperit că Universul are forma unui ou, ca Big Bang-ul a fost “explozia” unui centru de condensare maximă, care reunea toate principiile în stare latentă, că timpul s-a născut când „singularitatea primordială” s-a extins până a atins dimensiunea şi forma actuală.

Paradoxul “Ce a fost mai întâi, oul sau găina?” din perspectivă ştiinţifică

În epoca modernă, dilema “Ce a fost mai întâi, oul sau găina?” a fost încadrată în aşa numita categorie a “paradoxurilor soriţilor” – un raţionament compus dintr-o serie de silogisme (în limba greacă, “sorites” are sensul de “grămadă”) – paradoxuri care apar atunci când oamenii, pentru a găsi răspunsuri/ interpretări la concepte vagi, care au legătură cu existenţa unei “limite”, apelează la “bun simţ”.

În pofida tentaţiei, din viaţa de zi cu zi, de a lua “à la légère” o astfel de întrebare, oamenii de ştiinţă chiar au fost şi sunt preocupaţi de a găsi răspunsul corect, cu argumente şi dovezi.

John Brookfield, cunoscut genetician englez, profesor de genetică la Universitatea Nottingham, afirma categoric că “oul a existat înaintea găinii”. Materialul genetic al unui organism viu, spune acesta, nu evoluează pe parcursul vieţii sale, dar poate da naştere la descendenţi diferiţi. O găină este genetic identică cu ceea ce era ea ca embrion, în ou, dar un animal care nu era găină poate produce un ou din care va ieşi o găină. Primul pui trebuie să fi ieşit dintr-un ou depus de o altă specie.

Într-o astfel de interpretare, oul a apărut, probabil, cu câteva milioane de ani înainte de găină. Animalele au eclozat din ou încă de pe vremea când au ieşit din oceane pe uscat, cu aproape 340 de milioane de ani în urmă. Cele mai vechi fosile de ou şi embrioni de dinozaur au o vechime de peste 190 de milioane de ani.

De asemenea, cele mai vechi fosile de Archaeopteryx (literal, “aripă preistorică”), un gen de dinozaur asemănător păsărilor, au în jur de 150 de milioane de ani. La un moment dat, o vietate asemănătoare găinii a produs un ou, care conţinea markerii genetici a ceea ce numim astăzi “găină”.

Ce spun cercetătorii canadieni?

Potrivit unui studiu al unei echipe de cercetători canadieni, de la Universitatea Calgary, găina a ajuns la ceeea ce este astăzi în urma unui proces de evoluţie îndelungat. Se pare că, la un moment dat, o pasăre asemănătoare găinii, ca urmare a unei mutaţii genetice, a produs un urmaş care a făcut trecerea de la o specie asemănătoare găinii la găină.

“Multe dintre trăsăturile prezente în ouăle de păsări – sublinia un profesor de la Universitatea Calgary – au evoluat (înainte de păsări) la dinozaurii teropozi”. Dacă se merge înapoi, pe lanţul evoluţiei, strămoşii primitivi ai găinii au fost păsări primitive, mai înainte, reptile primitive, mai înapoi, peşti cu aripi “cărnoase”, şi tot aşa până la un “proto-ou”, o “proto-gaină” şi, mai înapoi, până la organismele unicelulare (pentru care paradoxul nu există).

De-a lungul acestui lanţ de strămoşi, “ouăle” (forme fertilizate) şi găinile (organisme adulte) au luat o varietate de forme. Specialişti de la Universitatea California Santa Cruz, SUA, au stabilit că primele găini se trag dintr-o specie de păsări care a trăit în Asia de Sud-Est, iar găinile domestice au apărut în urmă cu circa 10 mii de ani. Răspunsul, din perspectivă ştiinţifică, la întrebarea “Ce a fost mai înainte, oul sau găina?” pare să fie categoric – “oul” (chiar dacă este al altei specii).

Un punct de vedere diferit – “găina a fost prima”

Deşi mai puţini, există şi oameni de ştiinţă al căror răspuns la întrebarea “Ce a fost mai înainte, oul sau găina?” este “găina”. Este vorba de un grup de cercetători din Marea Britanie (printre aceştia şi Dr. Colin Freeman, cercetător al Universităţii din Sheffield), care, în 2016, au publicat un studiu în care se arăta că au dovezi pentru răspunsul lor – o proteină despre care se credea că ţine de formarea oului, dar care a fost găsită în ovarele păsării şi fără de care formarea ouălor nu ar fi posibilă.

“Ce a fost mai întâi, oul sau găina?” – o limitare lingvistică

Cu siguranţă, dincolo de aparent banala întrebare “Ce a fost mai întâi, oul sau găina?” se ascunde o intuiţie pe care omul antic a avut-o despre naşterea lumii, a Universului, despre evoluţie, despre văzut şi nevăzut şi pe care oamenii de ştiinţă de astăzi o reconsideră din perspectiva noilor cunoştinţe.

Într-un cunoscut film de animaţie germano-irlandezo-danez, din anul 2000 – “Hjaelp, jeg er en fisk” (“Ajutor, sunt un peşte!”) – trei personaje, Fly, sora sa, Stella, şi vărul Chuck descoperă, din întâmplare, un laborator, şi beau, din greşeală, o poţiune care îi transformă în peşti. Un savant le spune că singura soluţie, pentru a redeveni oameni, este să ia un antidot în 48 de ore.

Joe este un peşte care, accidental, ca şi prietenul său, un rechin, a înghiţit antidotul creat de savant, dobândind astfel inteligenţă umană. Datorită “carismei” sale, Joe îi convinge cu uşurinţă pe ceilalţi peşti că antidotul le poate permite să evolueze şi să creeze o societate ideală, în care el să devină stăpânul absolut. Joe îi urmăreşte pe Fly, Stella şi Chuck, în încercarea de a obţine mai mult antidot, dar renunţă, pentru că “un om nu poate respira sub apă”.

În final, cele trei personaje transformate în peşti revin la condiţia umană, iar discuţia lor se concentrează în jurul paradoxului “Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”. Remarca/ răspunsul lui Joe (peştele), care a dobândit inteligenţă umană, este: “Depinde de ordinea relativă a moleculelor din Univers”.

Între filosofie, mit şi ştiinţă…

Prin urmare, ne-am putea gândi că numai o limitare lingvistică, adică luarea în considerare doar a sensului banal al cuvintelor “ou” şi “găină” ne-ar putea lăsa într-o zonă de incertitudine amuzată, altfel, mitologic, filosofic şi ştiinţific, paradoxul “oul sau găina” pune în discuţie chiar Marele Început, apariţia şi evoluţia noastră în lume.

Filosofii antici considerau că întrebarea nu-şi poate găsi un răspuns, că Începutul rămâne o taină, miturile elogiază “oul primordial”, concentrare a esenţelor, ştiinţa actuală, în mare măsură, merge pe ideea că “proto-oul” este generatorul a tot, puţini pledează (ştiinţific) pentru posibilitatea ca o proteină a “găinii” să fi controlat un complex proces de evoluţie.