A inspirat scriitori faimosi precum Salman Rushdie, Ali Smith sau Paulo Coelho. A fost vizitat de matematicianul Escher pentru a-l ajuta sa inteleaga mai bine principiul simetriei. Si mai mult de atat, a vazut istoria Spaniei desfasurandu-se in jurul sau, schimband stapanirea maura cu cea crestina, considerandu-se ca cel mai probabil l-a vazut si pe Columb primind sarcina de a explora lumea. Conceput sa fie un paradis pe pamant, Palatul Alhambra a fost tinta razboaielor, vandalismului si conflictului de interese politice. Insa indiferent cine a ajuns la putere, nu a putut sa nu se lase fascinat de constructia maurilor. Poate si de aceea a fost nominalizata pentru “noile 7 minuni ale lumii”.
Alhambra se afla in Andaluzia, zona stapanita multa vreme de arabii numiti mauri. Locul a avut fortificatii militare de prin secolul IX, insa adevarata splendoare a fost atinsa in secolul XIV, cand in timpul a doi conducatori a fost ridicata constructia pe care o vedem si astazi. Desi puternic fortificat, palatul nu a avut neaparat un scop militar, fiind construit ca sa semene cu paradisul imaginat de musulmani. Astfel, inconjurati de plante de mirt, copaci mereu verzi, fantani cu apa cristalina si privighetori, conducatorii ar fi fost mai relaxati si mai apropiati de divinitate.
Insemnand “cel rosu”, numele constructiei reflecta aspectul rosiatic al zidurilor, capatat din cauza rocilor prafoase din jur. Initial fusesera albe. Palatul Alhambra reprezinta un model cu totul si cu totul deosebit al artei maure, avand clare inspiratii bizantine. Stilul este in general simplu, fara prea multe decoratiuni. Cele care pot fi vazute insa, reprezinta niste exemple extraordinare ale artei acelor vremuri. Arabescurile nu pot sa nu impresioneze prin detaliul reprezentarii lor, piatra capatand o forma de dantela. Frunze, flori, semne islamice, toate sunt incrustate in decoratiunile palatului, ramanand pana in ziua de astazi.
Reconquista insa a schimbat scopul acestui paradis pe pamant. Prin casatoria lui Ferdinaand cu Isabella, regatele crestine s-au unit pentru a reda pamantul spaniol crestinilor. Ajunsi in fata Alhambrei, conducatorii nu au putut sa nu revendice constructia pentru propriul uz. Ca urmare, frumosul palat a devenit casa conducatorilor de mai tarziu, aici spunandu-se ca ar fi venit Columb pentru a primi binecuvantarea Isabellei. Carol al V-lea a folosit la randul sau palatul, abia cateva secole mai tarziu primind statutul de muzeu.
Din pacate, noii proprietari ai Palatului Alhambra nu l-au lasat in forma in care l-au gasit, dorind sa stearga orice urma a stapanirii maure. Mai multe inscriptii si picturi au fost sterse, fiind inlocuite cu altele crestine. In plus, mobila si cea mai mare parte din continut au fost scoase din palat, multe fiind distruse. Cu toate acestea, constructia a reusit sa isi pastreze spiritul, supravietuind surprinzator de bine pana in ziua de astazi.
Parte a patrimoniului UNESCO, Alhambra primeste azi mii de turisti, care se pot inscrie in tururi organizate, sau pot alege varianta gratuita a unui tur virtual de acasa. Cei care vin pana in Andaluzia insa, nu regreta experienta niciun minut. Ei pot sa vada complexul regal, in care traiau regii mauri. Acestia erau inconjurati de lux si decoratiuni complexe, avand si un harem in care asteptau rabdatoare sotiile si concubinele. Curtea Mirtului trebuie sa fi fost o adevarata relaxare in clima torida din aceasta zona a Spaniei.
Fantanele decorative in sine trebuie sa fi costat o avere, prin mecanismele complicate folosite, dar si prin dificultatea aducerii apei. Alte obiective sunt: Sala Ambasadorilor, Sala celor Doua Surori si Curtea Leilor, care isi primeste numele de la statuile a 12 lei, asezati in cerc. Insa Palatul Alhambra nu a insemnat doar lux si desfatare. Vila Martirilor comemoreaza memoria sclavilor crestini folositi pentru a construi palatul.
Dupa o istorie lunga si complexa, monumentul si-a regasit linistea in momentul in care a fost declarat obiectiv turistic, parte a patrimoniului spaniol. A avut parte de restauratii facute cu grija, unele actiuni de acest gen mai vechi facand mai mult rau decat bine. Ca urmare, astazi si-a recapatat splendoarea de altadata, starnind in continuare mirarea vizitatorilor. Fiind si un obiectiv educational extrem de important, grupurile acreditate ca fiind dedicate studiului pot intra gratuit. Ceilalti pot apela la ghizi, care le vor povesti despre paradisul pe pamant al maurilor.
Si bineinteles, un tur la Alhambra nu poate fi complet fara a auzi macar cateva dintre dintre legendele care inconjoara locul, acestea fiind adunate si publicate in cadrul unui volum. Printre cele mai memorabile sunt cele legate de schimbarea conducerii, atunci cand Boabdil, ultimul lider maur a trebuit sa renunte in favoarea crestinilor. Se spune ca acesta s-a refugiat pe un deal golas, ce poate fi vazut si astazi, fiind ultimul sau loc de popas. Ca urmare, dealul se numeste “Tronul Maurului”. Ultima legenda, reflectata si in una din cartile lui Slaman Rushdie, il prezinta pe acelasi Boabdil aflat in fata inevitabilului. Desi ii venea sa planga, s-a abtinut, dorind sa suporte totul ca un luptator pana la sfarsit, asa ca a lasat sa ii scape doar un oftat mare