Parul (Pyrus communis) – origine, cultivare, caracteristici

Originar din zonele temperate ale Europei si Asiei, Parul (Pyrus communis) este apreciat pentru fructele sale gustoase, dulci, zemoase si aromate. Dovezile arheologice au evidentiat ca parul este cultivat de peste 5000 de ani. In secolul al II-lea i.Hr., romanii cunosteau deja cinci-sase soiuri de par, iar de-a lungul secolelor acest pom fructifer a fost ameliorat continuu, astfel ca, pana in prezent, s-au selectionat peste cinci mii de varietati, cultivate pe toate continentele. Anual, se recolteaza, la nivel mondial, peste 20 de milioane de tone de pere, dintre care aproximativ jumatate provin din China.

Pyrus communis este un pom fructifer de talie medie, dar poate ajunge si pana la 10-15 metri inaltime. Este unul dintre cei mai longevivi pomi fructiferi (in stare salbatica putand trai pana la 200 de ani), soiurile cultivate avand o viata de 25-30 de ani (daca sunt altoite pe gutui), dar numai 12-15 ani de productie viguroasa. Parul dezvolta o coroana bogata, la inceput piramidala, ulterior, rotunjita, cu frunze ovale, usor lucioase. Florile, de culoare alba, apar in lunile aprilie-mai si sunt grupate in inflorescente simple. Fructele, in functie de varietate, ajung la maturitate incepand cu luna iulie, pana in octombrie. O plantatie intra pe rod dupa 2-4 ani de la infiintarea ei. Pentru o buna polenizare, este bine ca in aceeasi livada sa se cultive mai multe soiuri de par.

Pentru a se dezvolta corespunzator, Pyrus communis are nevoie de un sol bogat, usor argilos si aerat, aspect de care depinde, in mod categoric, calitatea fructelor. Un teren calcaros, compact si umed ii este defavorabil. De asemenea, nu trebuie plantat un par pe locul unde s-a uscat un altul, decat daca se schimba pamantul, in totalitate, pe o suprafata de doi metri patrati, pana la o adancime de un metru, dupa ce, bineinteles, se scot toate radacinile fostului pom, din locul respectiv. Este preferabil insa ca, pe locul in care s-a uscat un par, sa se cultive un alt pom fructifer – mar sau prun, de exemplu. Spatiul destinat plantarii unui par sau unei livezi de Pyrus communis trebuie sa fie ferit de temperaturi extreme (prea cald vara sau ingheturi puternice iarna) si de vanturi violente.

Parul rasarit din seminte este salbatic, nu pastreaza caracteristicile soiului respectiv, produce fructe dupa aproximativ zece ani, iar acestea nu pot fi consumate, pentru ca nu conserva nimic din gustul cunoscut al fructului. In schimb, parul rasarit din seminte poate fi altoit, iar daca acest proces de aplica de doua ori succesiv, se pot obtine doua varietati de par pe aceeasi tulpina. In mod normal, perii altoiti, care se pot achizitiona de centrele pomicole specializate, se planteaza fie toamna (incepand cu luna octombrie), fie primavara (pana in aprilie). Pentru ca sansele de reusita sa fie maxime, se face o groapa de 50-60 de centimetri adancime si un metru largime.

Este bine ca, la baza gropii, sa se puna un ingrasamant care contine azot organic, acesta avand rolul de a stimula prinderea radacinilor si, in egala masura, va actiona si asupra dezvoltarii pomului si asupra intensitatii culorii frunzelor. Pamantul se taseaza foarte bine, in jurul tulpinii, si se uda din abundenta (15-20 de litri de apa), pentru a asigura o buna coeziune a radacinilor cu solul. Pentru ca parul sa formeze o coroana frumoasa, globulara, se toaleteaza imediat dupa plantare, lasandu-se 3-5 ramuri de baza, taierea varfurilor facandu-se deasupra unui mugure plasat spre exterior. In anul urmator, ca, de altfel, in fiecare primavara, pentru echilibrul coroanei, se fac alte toaletari, la aproximativ 30 de centimetri, pe ramurile nou aparute, si taind crengile care cresc spre interior. Respectand aceste reguli, fructele vor fi din abundenta, egal distribuite.

Deoarece parul este un pom fructifer destul de sensibil la daunatori, la sfarsitul iernii si dupa ce trece infloritul, este bine sa se faca o stropire cu zeama bordeleza, contra puricilor de plante, care incetinesc dezvoltarea si provoaca rasucirea frunzelor. Prin adaugarea, la acest tratament, a unui ingrasamant organic, toamna, si a altuia, special pentru pomii fructiferi, primavara, se va asigura o buna productie de fructe sanatoase.

 Cele mai cunoscute soiuri de par, de vara, toamna sau iarna, sunt: 

• Parul Williams – cu fructe mari, de un galben intens, dulci si zemoase si coaja subtire, care se coc vara (jumatatea lunii august – septembrie), este cel mai cultivat in spatiul european.
• Parul Bella de Giugno – este un soi timpuriu (se coace in iulie), de origine italiana, are coaja fructelor galben-roz-verzuie si miezul galbui, semi-zemos.
• Parul Conference – are fructele alungite, coaja subtire si miezul foarte parfumat. Se recolteaza in septembrie – octombrie.
• Parul Doyenne – este un soi tomnatic, produce fructe galben-verzui, care se coc in octombrie.
• Parul Passe Crassane – soi de toamna, frantuzesc, selectionat de peste un secol si jumatate, are fructe care se conserva foarte bine pe toata perioada iernii.

In Romania, in privinta pomilor fructiferi, cultura parului este a doua ca importanta si suprafata, dupa mar, dintre cele aproximativ 30 de soiuri inregistrate oficial, cele mai cunoscute si productive (dintre cele autohtone) fiind: Argessis (soi de vara, rezistent la daunatori), Getica, Haydeea (pere de toamna, care pot fi pastrate, in stare proaspata, aproximativ o luna dupa recoltare), Euras (pere de iarna, se recolteaza in octombrie si rezista pana la o jumatate de an, dupa ce au fost culese) etc.

Consumate in gemuri, sucuri, uscate, dar, mai ales, in stare proaspata, perele sunt unele dintre cele mai cautate fructe. O para contine in jur de 80 de calorii, iar trei-patru pere consumate zilnic asigura necesarul de vitamina C al organismului. Aceste fructe sunt, de asemenea, bogate in potasiu (mai ales cele uscate) si antioxidanti. Cercetari recente arata ca, alaturi de mere, perele protejeaza impotriva astmului, regleaza tensiunea arteriala si sunt printre cele mai putin alergenice alimente, fiind tolerate de aproape orice consumator.