Perspectiva – iluzie perfecta

Diferitele tehnici de reprezentare in perspectiva au in comun intentia de a reda imaginea obiectului/realitatii surprinse in trei dimensiuni, pe o suprafata (foaie de hartie, planseta, ecran etc.), tinand seama de efectul de distantare, de apropiere, de pozitia privitorului in raport cu acestea. Intuitiv, sugestii ale perspectivei erau prezente si in picturile rupestre, de exemplu, de la inceputurile civilizatiei, cand, intr-o scena de vanatoare, animalele, oamenii erau desenati in marimi diferite, pentru a se sugera distanta. In piramidele construite in Egiptul antic, exista, de asemenea, o viziune primitiva a perspectivei, figurile si obiectele fiind pozitionate in diagonala, unele in spatele celorlalte. Procedeul a fost preluat si de artistii Greciei si Romei antice. In Evul Mediu, artistii sugerau perspectiva prin marimea figurilor, in tablourile cu subiect religios putandu-se observa, cu usurinta, cum figurile lui Iisus Hristos sau ale sfintilor erau mult mai mari decat ale altor personaje mai putin importante.

Aparitia adevaratelor tehnici de reprezentare in perspectiva se datoreaza, insa, lui Leon Battista Alberti si lui Filippo Brunellesschi, exceptionale personalitati renascentiste. Italianul Leon Battista Alberti a fost un veritabil « uomo universale » (« om universal »), scriitor, filozof, pictor, matematician, arhitect, teoretician al sculpturii. Si-a depasit cu mult epoca, realizand, printre altele, si primul studiu de cripto-analiza, incercand sa puna la punct o metoda referitoare la relevanta cuvintelor, intr-un mesaj, pe texte latine si italienesti. De pictura s-a apropiat dupa o cadere nervoasa, ca forma de « terapie » prin arta.

Filippo Brunelleschi, maestru al lui Alberti, sculptor si arhitect florentin, inspirat de marea cultura a lumii antice, a pus bazele perspectivei, opunand stilului gotic tarziu un nou mod de reprezentare a lumii. Primul tablou in perspectiva a fost opera unui pictor – Masaccio – din cercul lui Brunelleschi – si ajutat de acesta, tabloul numindu-se Fresca Trinitatii, din Biserica Santa Maria Novella, din Florenta. Regulile perspectivei au fost teoretizate, aproximativ in aceeasi perioada, de Alberti, intr-o carte intitulata « Despre pictura » (1435), pe baza unui experiment cu o oglinda, realizat de Brunelleschi.

In secolul al XVIII-lea, francezul Girard Desargues, matematician si arhitect, fondatorul geometriei proiective, a initiat un curs pentru gravori, sculptori, cioplitori in piatra etc., pentru a-i invata tehnicile sale de perspectiva liniara. Unul dintre cei care au aplicat teoriile lui Desargues a fost  William Hogarth, pictor si gravor, autor al unei celebre opere intitulate « Falsa perspectiva », careia i-a atasat urmatoarea explicatie : « Oricine face un desen ignorand perspectiva este susceptibil de a parea absurd ». Sublinierea autorului este justificata de faptul ca, practic, toate regulile perspectivei sunt « infrante » in aceasta gravura.

Daca in arta clasica, in general, pictorii ramaneau, in mare masura, tributari veridicitatii, in arta moderna, perspectiva a fost si este exploatata la maximum, pentru efecte dintre cele mai spectaculoase. Suedezul Oscar Reutersvard (1915 -2002) este un punct de reper in acest sens. Este primul care a realizat, in 1934, o prima versiune a « Triunghiului imposibil », desenand o serie de cuburi, a caror asezare era paradoxala. Mai tarziu, matematicianul Roger Penrose a redescoperit ceea ce va ramane cunoscut ca « Triunghiul lui Penrose », cu un efect optic frapant. Maurits Cornelis Escher (1898 – 1972), un artist olandez, prieten cu Penrose, cunoscut pentru gravurile sale in lemn, a incercat, pe baza perspectivei, sa reprezinte imagini « imposibile », un fel de explorare a infinitului, combinand motive care se transforma, treptat, in altceva decat pareau initial.

In prezent, arta digitala pare a fi descatusat intreaga capacitate imaginativa a artistilor, in forme de expresie dintre cele mai diverse si spectaculoase, care mizeaza, evident, pe efectul perspectivei, dar si pe noile tehnologii informatice, iar publicul pare a fi fascinat de « arta interactiva », de « net-art », « arta virtuala » etc.