Piatra cerului sau Piatra raiului este o superbă rocă albastră, care nu seamănă cu nicio alta de pe planeta noastră, al cărei mister încă nu a fost dezlegat de când a fost descoperită, în 1990, în Sierra Leone, Africa de Vest, de către geologul şi arheologul italian Angelo Pitoni. Este atât de frumoasă încât i s-a dat acest nume metaforic – Piatra cerului/ Piatra raiului – ca şi cum ar fi o bucată desprinsă de pe firmament şi ajunsă, cine ştie cum, în lumea noastră.
Când, în 1990, o companie i-a cerut geologului Angelo Pitoni să exploreze zona din Sierra Leone, de la graniţa cu Guineea, bogată în diamante, un şef de trib din regiune i-a arătat, după ce a îndepărtat câţiva centimetri de sol, una dintre cele mai misterioase pietre pe care Pitoni le-a văzut în cariera sa, de culoarea cerului, cu linii albe, subţiri, la suprafaţă.
Piatra cerului – între legendă şi ştiinţă
Şeful de trib i-a povestit geologului italian şi una dintre legendele locului, care spune că, în zorii timpului, când Dumnezeu a aflat că unii dintre îngerii săi pun la cale o revoltă, i-a expulzat pe Pământ, unde s-au transformat în statui, dar nu au venit singuri, ci însoţiţi de stele şi de o mare parte din cer, ceea ce ar explica de ce regiunea este atât de bogată în diamante.
Iniţial, Angelo Pitoni a crezut că este vorba despre o piatră semipretioasă, o peruzea sau turcoază. A trimis Piatra cerului la mai multe laboratoare, pentru analiză, la Universitatea din Geneva, la Universitatea din Roma, Tokyo, Utrech şi Freiberg (Germania), dar peste tot s-a ajuns la aceeaşi concluzie, că Piatra cerului nu seamănă cu niciuna dintre rocile cunoscute pe planeta noastră.
O bucată tainică din firmament, Piatra cerului, ajunsă pe Pământ
Ceea ce a atras atenţia, în primul rând, cercetătorilor a fost faptul că superbul albastru al mineralului nu se justifică prin compoziţia sa. În laboratorul Universităţii din Utrech, Piatra cerului a fost supusă mai multor teste cu acizi, dar niciunul nu a reuşit să deterioreze sau să modifice roca. A fost încălzită la 3000 de grade Celsius şi compoziţia sa nu s-a modificat. Partea cea mai interesantă este că, atunci când a fost pulverizată o mică bucată din rocă, pentru a fi privită la microscop, aceasta nu avea nicio culoare.
Una dintre analizele care a adâncit şi mai mult misterul este cea prin care s-a încercat identificarea compoziţiei chimice şi a proporţiilor dintre elementele componente. Conform analizelor, 77,17% din Piatra cerului era oxigen (fapt total atipic), iar procentele rămase erau reprezentate de carbon (11,58%), siliciu (6,39%), calciu (3,31%) şi alte elemente în proporţie nesemnificativă.
Când Piatra cerului a fost supusă altor cinci tipuri diferite de teste (cu Raze X, spectrometrie plasmatică, cromatografie de gaze, spectrometrie de masă și spectrometrie cu infraroșu), deruta specialistilor a fost si mai mare, neputându-se justifica în niciun fel culoarea albastră.
S-a încercat şi localizarea unui compus organic în rocă, în căutarea unui fel de “cerneală” care să dea culoarea albastră a acesteia, dar s-a descoperit un element non-mineral, în compoziţia sa, total necunoscut, cu o vechime cuprinsă între 15 000 şi 55 000 de ani. Unii specialişti consideră că Piatra cerului, a cărei formulă moleculară nu a putut fi stabilită, a fost făcută de o civilizaţie avansată despre care nu se ştie nimic.
OOPArt – Piatra cerului si alte artefacte ciudate, cu origine necunoscută
OOPArt este un acronim, provenit din structura englezească – “out of place artifact” – referindu-se la un obiect artificial sau apărut accidental, care nu este în concordanţă, nu este în congruenţă cu ceva – cu locul, cu timpul sau cu ceea ce se ştie până acum din experienţa cunoaşterii umane, care scapă oricărei explicaţii.
Zoologul american Ivan T. Anderson este cel care a propus acest termen pentru a denumi un artefact care se constituie ca o anomalie sau o enigmă. Iată doar câteva exemple de astfel de artefacte misterioase, care, ca şi Piatra cerului, scapă oricărei explicaţii raţionale şi care arată că, în pofida informaţiilor, teoriilor, cunoaşterii umane, în general, există obiecte, fenomene despre care nu se poate spune nimic cu certitudine şi care fac ca îndelungata istorie a existenţei umane să rămână încă de descoperit.
Sferele Klerksdorp
Sferele Klerksdorp sunt obiecte mici, asemănătoare unor discuri bombate, de dimensiuni diferite, găsite de mineri, în anii 1970, în nişte depozite de pirofirite (minerale din grupa filosilicaţilor), din Africa de Sud. Sunt perfect lustruite şi au o vechime de peste 2,8 miliarde de ani.
Unii geologi le consideră ca fiind naturale, formate în sedimentele de cenuşă vulcanică foarte vechi, dar o serie de caracteristici ale acestora sunt inexplicabile din perspectiva ştiinţei actuale.
De pildă, se spune că sunt compuse dintr-un aliaj care nu există în natură, că au o duritate anormal de mare, că au în alcătuirea lor o substanţă spongioasă, care se dezintegrează în contact cu aerul, iar specialiştii de la NASA nu au putut explica de ce Sferele Klerksdorp se învârtesc chiar şi în absenţa vibraţiilor externe şi chiar dacă sunt perfect echilibrate.
Conform altor ipoteze, aceste sfere ar putea fi un fel de suport pentru semnale extraterestre, un fel de relee pe care civilizaţii îndepărtate le folosesc pentru a ne monitoriza sau un soi de “anvelope protectoare” pentru forme de viaţă primitive, trimise din spaţiu, pentru a răspândi viaţa în mai multe zone ale Universului.
Hieroglifele de la Abydos
Hieroglifele de la Abydos, din Templul funerar construit în vechiul oraş egiptean din centrul ţării – Abydos – în timpul Noului Imperiu, cea mai prosperă perioadă din istoria egipteană, şi dedicat faraonilor Sethi I şi Ramses al II-lea, reprezintă un caz de OOPArt . Este vorba de mai multe palimseste, adică pergamente de pe care s-a şters scrierea iniţială şi pe care se mai văd urmele vechiului text.
Hieroglifele, după cum se ştie, în scrierea vechilor egipteni, exprimau, în mod simbolic, ideile, prin reprezentarea de obiecte naturale. Hieroglifele de la Abydos, datând din mileniul al II-lea i.Hr., par a cuprinde reprezentările unor elicoptere, tancuri, aeronave şi un submarin.
Deşi specialiştii identificaseră încă din secolul al XIX-lea aceste hieroglife înfăţişând “maşini ciudate”, la mijlocul anilor 1990, mai multe fotografii şi videoclipuri făcute de turiştii care ajungeau la Abydos au fost postate pe Internet, redeschizând discuţia despre aceste artefacte, cu imagini incompatibile cu realitatea de acum trei mii de ani.
Un alt fel de “Piatra cerului”- Enigmalitul
Enigmalit este numele care s-a dat unui alt fel de “Piatra cerului”, care pare a fi ajuns pe Pământ dintr-o altă dimensiune, deoarece este vorba despre o componentă electrică, asemenatoare unui ştecher, încorporată într-o bucată de piatră (granit, piatră compusă din cuarţ, feldspat, cu urme de mică), veche de peste 100 000 de ani. Cu o astfel de vechime, dispozitivul nu poate fi opera mâinilor umane.
Enigmalitul a fost descoperit în 1998, de către inginerul John J. Williams, în timpul unei călătorii, într-o regiune din nordul SUA, departe de aşezări umane, complexe industriale, aeroporturi etc. Cercetări mai amănunţite, în afară de stabilirea vechimii, nu s-au putut face, deoarece inginerul care a găsit-o a cerut să nu fie spartă şi să asiste el însuşi la efectuarea analizelor de laborator.
Ciudat este şi faptul că materialul din care este făcut “ştecherul” nu este nici plastic, nici lemn, nici metal, nimic din ceea ce ar putea fi recunoscut ca aparţinând lumii noastre. De asemenea, nu se poate observa nicio urmă că “ştecherul” ar fi fost lipit, încorporat, printr-o metodă oarecare, posibilă în urmă cu 100 000 de ani, iar testarea cu raze X a arătat că artefactul pare să aibă “o misterioasă structură internă opacă” în centrul său.
Avioane antice
Unele dintre cele mai ciudate artefacte sunt aşa-numitele “avioane antice”, mici figurine aurii, aparţinând civilizaţiilor precolumbiene (aztecii, maiaşii, incaşii), de pe continentul american, vechi de mii de ani, despre unele dintre aceste civilizatii neştiindu-se nici astăzi cum au dispărut.
Cert este însă că acestea au fost societăţi extrem de avansate, care au beneficiat de cunoştinţe excepţionale în domeniul matematicii, astronomiei, arhitecturii. Ştiau să calculeze mersul stelelor, eclipsele, cu o precizie care îi stupefiază şi astăzi pe oamenii de ştiinţă.
Despre minunatele figurine care seamănă cu nişte avioane cu reacţie, unii spun că pot fi doar imagini zoomorfe – reprezentări artistice ale albinelor, păsărilor, peştilor zburători etc. Cu toate acestea, nimeni nu poate să explice, până în prezent, caracteristicile ciudate, pentru vremea respectivă, ale acestor artefacte: forma aerodinamică, picioare de aterizare, stabilizatori de coadă, elice etc. Toate acestea conduc la ideea că aceste popoare au avut, probabil, contact cu civilizaţii extraterestre, care dispuneau de tehnologii avansate.
Urme de viaţă extraterestră pe o bucată de meteorit din Sri Lanka
Resturi de meteoriţi s-au găsit în multe locuri de pe Terra, dar cel identificat în Sri Lanka este mai mult decât o bucată de rocă spaţială. Mai multe studii desfăşurate independent unele de altele au confirmat că este un artefact extraterestru, care conţine fosile şi alge dintr-o altă dimensiune.
Chandra Wickramasinghe, profesor de matematică aplicată şi de astronomie, director al Cardiff Centre for Astrobiology, primul care a cercetat meteoritul din Sri Lanka, spune că există dovezi indubitabile în sprijinul panspermiei – teorie care susţine prezenţa unor germeni de viaţă în Univers şi că apariţia vieţii pe Pământ s-ar datora imigrării accidentale a acestora.
Misterioasa sferă a familiei Betz
Când un teribil incendiu a distrus 35 de hectare de pădure ale familiei Betz, din SUA, aceasta a găsit, în zona afectată, un straniu obiect – o sferă argintie, cu diametrul de aproximativ 20 de centimetri, perfect netedă, pe suprafaţa acesteia putându-se vedea, desenat, un triunghi alungit.
Iniţial, s-au gândit că ar putea fi un instrument NASA, pierdut după cine ştie ce experiment, sau un satelit “spion” rusesc şi l-au luat acasă ca pe o simplă amintire. Două săptămâni mai târziu, fiul lor cânta la chitară, în aceeaşi încăpere în care se afla şi sfera. Deodată, aceasta a început să “răspundă” la melodii, scoţând sunete şi rezonanţe ciudate, câinele familiei devenind şi el foarte agitat.
Curând, membrii familiei au descoperit şi alte “calităţi” stranii ale sferei – când era rostogolită, se putea opri şi putea să-şi schimbe direcţia, revenind, în cele din urmă, la persoana care o punea în mişcare. Părea, de asemenea, să se alimenteze cu energie solară, devenind mai “activă” în zilele însorite. Uneori crea impresia că ceva sau cineva controla sfera, pentru că, din când în când, aceasta emitea zgomote şi vibraţii de frecvenţă joasă, ca şi cum în interior funcţiona un motor.
Mai mult, când era în pericol să alunece de pe o suprafaţă, depăşea chiar forţa gravitaţiei, urcând, de exemplu, pe masa înclinată, pentru a nu cădea, ca şi cum ar fi “protejat” ceea ce era înăuntrul ei. Curând au apărut şi fenomene de poltergeist – uşi trântite din senin, muzică de orgă ciudată etc.
Au urmat nenumărate articole de presă, în ziare de renume, s-au făcut analize, de către oamenii de ştiinţă, de către armată, fără ca cineva, până astăzi, să poată explica misterul sferei, rămânănd o singură ipoteză – că este venită din altă lume.
Taina Euharistiei dintr-o altă perspectivă
Un artist italian din secolul al XVI-lea, Ventura Salimbeni, a pictat unul dintre cele mai misterioase tablouri din istorie. Cunoscut sub numele de “Slava Tainei Euharistiei” (Euharistie – Sfânta Împărtăşanie), tabloul cuprinde trei planuri.
Două dintre ele înfăţişează imagini relativ comune în reprezentările de acest fel – un rând de clerici, un altar – dar în partea superioară, acolo unde este înfăţişată Sfânta Treime (Tatăl, Fiul şi un porumbel, simbolizând Duhul Sfânt), aceştia ţin în mâini ceva ce seamănă cu un satelit – un obiect mare şi sferic, cu reflexe metalice, cu antene telescopice şi lumini ciudate.
Scepticii susţin că poate fi vorba de o “Sferă a Păcii” (Sphera Mundi), imagine folosită uneori în arta religioasă, “luminile” pot fi Soarele şi Luna, iar “antenele”, sceptrele care simbolizează autoritatea Tatălui şi a Fiului.
Sferele din piatră din Costa Rica
Peste 300 de sfere din piatră, cu dimensiuni cuprinse între 0,7 şi 2,57 metri şi cu greutate de până la 16 tone, perfect rotunde, dispuse în linie, în semicercuri sau triunghiuri, descoperite la începutul secolului trecut, în Costa Rica (America Centrală), au rămas, până astăzi, un mister.
Au fost descoperite în Delta Diquis, cu ocazia unei vaste operaţiuni de defrişare, pentru amenajarea unor culturi de bananieri. În 2014, când sferele din Costa Rica au intrat în patrimoniul UNESCO, s-au făcut alte expertize, stabilindu-se că sunt făcute din calcar sau granit şi că modelarea lor s-a realizat, probabil, începând cu anii 300 – 400 d.Hr.
Cele mai multe ipoteze se referă la faptul că sunt semne ale unei civilizaţii pierdute, precum Atlantida, poate chiar ale unor vizite din partea extraterestrilor, ca sferele ar fi putut avea o semnificaţie astronomică şi ritualică, dar cine şi cum le-a făcut, cum au ajuns în acea regiune, la ce foloseau – sunt tot atâtea întrebări fără răspuns.
Sfere de piatră asemănătoare au fost descoperite şi în alte părţi ale lumii, de pildă în Azerbaidjan, nu departe de oraşul Baku, pe o insulă (Harya Zira) – 21 de sfere, dispuse simetric, de-o parte şi de alta a unui şanţ adânc.
Cimitire pentru extratereştri
În junglele impresionante din Rwanda, din Estul Africii, o echipă de oameni de ştiinţă suedezi pretinde că a descoperit un aşa-zis “cimitir pentru extratereştri”. La început, arheologii au crezut că este vorba de ruinele unei vechi colonii, dar curând au înţeles că s-au înşelat. Cimitirul descoperit nu avea nimic în comun cu unul obişnuit, pentru că se aflau aici, în gropi comune, rămăşiţele unor creaturi stranii, de cel puţin doi metri fiecare.
Speologii turci, la rândul lor, au descoperit un sarcofag din cristal cu mumia unei creaturi extraterestre, un artefact unic, care a stârnit multe controverse în cercurile specialiştilor. De fapt, printre altele, s-a constatat că ceea ce s-a crezut a fi cristal era un cu totul alt material, transparent, foarte rezistent, a cărui compoziţie a rămas necunoscută. Vârsta mumiei, conform estimărilor, este în jur de 10 000 de ani.
La graniţa dintre China şi Tibet, într-o zonă muntoasă aproape inaccesibilă, în anii 1930, s-a descoperit un complex de peşteri a cărui structură seamănă oarecum cu un fagure. Ciudatele peşteri miniaturale nu erau goale, ci ascundeau schelete de creaturi necunoscute pe Terra.
O hartă 3D a Pământului, veche de milioane de ani
În partea de sud a Munţilor Ural, cam la 1500 de kilometri de Moscova, spre est, s-a descoperit un artefact uimitor – o hartă tridimensională a regiunii, veche de 70 de milioane de ani. Harta s-a păstrat perfect, pentru că este realizată din dolomit (rocă de calcar, cu un anumit conținut de magneziu) sticlă şi ceramică, într-o combinaţie care nu se găseşte pe planeta noastră.
Harta este formată din plăci omogene de dolomit, acoperite cu un strat de sticlă topită şi care fuzionează cu piatra printr-o tehnologie necunoscută. Sticla, în relief, redă cu exactitate relieful planetei din perioada Cretacicului, adică din urmă cu circa 120 de milioane de ani. Spre stupoarea arheologilor, pe lângă munţi, văi, râuri, pe hartă este redat şi un lanţ interconectat de canale şi baraje, un sistem de câteva zeci de mii de kilometri.
Şi mai ciudat, plăcile sunt aranjate de aşa manieră încât să fie utilizate cu uşurinţă de o persoană cu înălţimea de peste trei metri. Senzaţional este şi faptul că dimensiunea si asezarea plăcilor sunt corelate cu date astronomice, precum unghiul de înclinare a axei terestre, unghiul de rotire, iar dacă plăcile sunt aşezate de-a lungul Ecuatorului, este nevoie de 365 de plăcuţe.
OOPArt (Piatra cerului, resturi de meteorit, sfere ciudate etc.) ar putea rescrie istoria?
Piatra cerului, resturi de meteorit, cu forme de viaţă necunoscute, aliaje, sfere cu proprietăţi fizice ciudate, unice etc., toate suscită curiozitatea oamenilor obişnuiţi şi pe a specialiştilor. Disputele referitoare la vizitele pe Terra ale unor reprezentanţi ai unor civilizaţii extraterestre sunt vechi, de sute de ani.
Scepticii resping categoric o astfel de idee, din pricină că lipsesc argumente pertinente într-un sens sau altul sau din teama de necunoscut. Sunt însă şi oameni de ştiinţă prestigioşi, înclinaţi spre o explicaţie logică, aceea că, probabil, ceea ce se descoperă reprezintă urme ale unor întâmplări care scapă deocamdată cunoaşterii noastre, că nu trebuie să ne fie frică să acceptăm că nu suntem singuri în Univers, că Pământul nostru are, cu siguranţă, o istorie diferită a dezvoltării vieţii inteligente, alta, cel puţin în unele privinţe, faţă de ceea ce am fost învăţaţi.
