Home Cultură generală Piatra învinsă de suflet: Pietà de Michelangelo Buonarroti

Piatra învinsă de suflet: Pietà de Michelangelo Buonarroti

0
Pieta, Foto: commdiginews.com

Michelangelo Buonarroti a fost unul dintre titanii Renaşterii italiene. Sculptor, pictor, poet, arhitect şi inginer, marele artist florentin a creat o operă care şi-a pus amprenta asupra artei şi culturii universale.

Pietà de Michelangelo Buonarroti
Pietà de Michelangelo Buonarroti

Lucrările sale sunt admirate în lumea întreagă şi nu există nimeni care să nu cunoască măcar frescele Capelei sixtine sau minunata statuie a lui David. A conceput edificii impresionante la Roma şi Florenţa, a scris Sonetele care au intrat în istoria literaturii, a avut o viaţă tumultoasă care a suscitat interesul scriitorilor şi oamenilor de film.

Grupul statuar Pietà care a fost realizat de Michelangelo în 1499, a fost una din primele sale opere mai cunoscute şi este singura sa lucrare semnată. Sculptată dintr-un singur bloc de marmură, cu o tehnică impecabilă, Pietà înfăţişează două personaje aflate într-un echilibru perfect realizat: pe Fecioara Maria ţinându-l în braţe pe Iisus coborât de pe cruce. Avem de a face cu aceeaşi cunoscută imagine tradiţională a sacrificiului lui Iisus, dar reprezentată, ca toate sculpturile lui Michelangelo, cu o forţă de expresie extraordinară.

Frământat de căutări, în dorinţa lui de a atinge perfecţiunea, artistul învinge piatra cu măiestrie. Expresia forţei, a suferinţei apoteotice şi a măreţiei personajelor transpar din piatra care s-a supus controlului absolut al artei. Iisus încarnează sacrificiul suprem, iar Fecioara Maria este imaginea însăşi a durerii, a suferinţei atroce prin care trece o mamă care îşi pierde fiul mult-iubit.

Marmura are numai rotunjimi, are fluiditatea apei, substanţialitatea ei fiind învinsă de mesajul nobil exprimat de cele două personaje: mama îmbrăţişându-şi fiul, cu suferinţă şi resemnare, fiul acceptându-şi destinul, pentru a împlini o aşteptată şi hotărâtoare lecţie pentru omenire.

Această capodoperă a sculpturii renascentiste se află expusă la Vatican, în Bazilica San Pietro. O copie a ei se află, cum era şi normal, la Florenţa, oraşul iubit al lui Michelangelo, la Catedrala Santa Maria del Fiore.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Exit mobile version