Nicolae Tonitza s-a nascut pe 13 aprilie 1886 in Barlad, fiind considerat, in anul 1930, cel mai important pictor roman in viata. Inclinatia spre pictura apare de la o varsta frageda, cand orice suprafata dreapta din casa devenea un suport pentru desenele sale. La varsta de 16 ani este inscris la Scoala de Arte Frumoase din Iasi, unde este nevoit sa reproduca ghipsuri, activitate deloc pe placul viitorului mare artist.
Faptul ca Nicolae Tonitza nu dadea deloc semne de rabdare in schitarea acestor “strigoi albi si murdari”, cum insusi pictorul numea ghipsurile, a atras dupa sine excluderea din cadrul institutiei de invatamant. In 1908, pleaca in Germania, unde este admis la Academia regala bavareza de arte frumoase din Munchen, unde il avea drept maestru pe Hugo von Habermann, de la care si-a insusit tehnica desenului. Nu reuseste sa isi termine studiile si un an mai tarziu pleaca in Italia si Franta, insa se intoarce in tara in 1911 si incearca sa obtina diploma de la Scoala din Iasi, diploma care ii ajuta pe barbati sa fie chemati in armata pentru o perioada mai scurta de timp.
In 1911, Nicolae Tonitza picteaza biserica din Poeni, iar un an mai tarziu pe cea din Scorteni, reusind sa dobandeasca un certificat de pictor bisericesc, desi nu era chiar ceea ce isi dorea. In timpul razboiului balcanic din 1913, artistul ramane imobilizat intr-un pat din localitatea Kirdjali din Bulgaria, unde regimentul sau a fost luat prizonier. Cu toate acestea, Tonitza isi continua activitatea, schitand portrete ale colegilor de suferinta sau imagini pe care le vedea pe geamul casei in care se afla.
Nicolae Tonitza este cunoscut si datorita tablourilor sale care infatiseaza copii, modelele dupa care a pictat fiind chiar copiii si nepoata sa. Panze precum “Cap de fetita”, “Cap de copil” sau “Cap de fetita cu broboada alba” redau sentimente ca fericire, tristete sau durere, sentimente pe care fiecare le percepe asa cum vede, mai ales ca Tonitza ignora anumite parti ale corpului, cum ar fi ochii, lasand doar doua pete negre si opace sau pictand irisul si o parte a albului ochilor, caracteristici prezente numai la portretele copiilor. Pe de alta parte, portretele adolescentilor, ca “Fetita padurarului”, “Katiusa lipoveanca” sau “Fetita cu ciorapi negri”, pastreaza particularitatile ochilor, insa acestia exprima resemnare, sentiment care l-a insotit pe artist pe tot parcursul vietii.
Lui Nicolae Tonitza ii placea foarte mult sa creeze peisaje, fiind de parere ca atunci cand reproduci natura devii sclavul ei, insa atunci cand o reprezinti reusesti sa o domini. In acelasi timp, nu intelegea cum unii pictori marturisesc faptul ca nu gasesc ce sa picteze un timp, cand natura ofera atatea subiecte. Din aceasta etapa de creatie fac parte panze ca “Margine de oras”, “Camp de maci”, “Peisaj cu moara veche”, “Curte cu rufe”, “Peisaj marin”, “Case sub zapada” si multe altele. Incepea un tablou inainte de rasaritul soarelui, pentru a fi sigur ca ii va cuprinde esenta – nu ii placea sa picteze la amiaza sau la apus, deoarece natura i se infatisa ca fiind violenta si vulgara. O alta etapa a creatiei lui Nicolae Tonitza o reprezinta redarea florilor si a naturii moarte, nascandu-se astfel tablouri precum “Flori si feriga”, “Flori de Camp”, “Gladiole”, “Begonii”, “Garoafe”, “Vas cu petunii”, “Natura moarta cu paine”, “Buchet de maci”, Irisi”, etc.
Specialistii in arta il considera pe Nicolae Tonitza unul dintre cei mai buni pictori ai Dobrogei, in multe din creatiile sale (“Baia turceasca”, “Geamie”, “Cafenea la Mangalia”, “Poarta lui Osman”, “Strada din Mangalia”, “Cetatea Balcic” etc) regasindu-se orasele Mangalia, Constanta si Balcic, care astazi apartine Bulgariei. Prima intalnire cu regiunea Dobrogei a avut-o atunci cand a urmat un tratament balnear la Techirghiol. S-a indragostit de aceste meleaguri si a revenit de multe ori, dorind sa surprinda atmosfera de atunci in panzele sale. Balcicul a ocupat un loc aparte in inima sa, declarand la un moment dat ca se va duce acolo pana in ultima clipa. Destinul a facut ca artistul sa moara in acelasi an in care Cadrilaterul a fost luat de Bulgaria.
Nicolae Tonitza a fost un artist complex, care nu a pus accent numai pe un subiect, ci a incercat sa redea cat mai multe teme si subiecte, lucru care de altfel i-a si reusit. Alte doua etape din cariera pictorului au fost reprezentate de nuduri si de portrete. Femeile care ii serveau drept model trebuiau sa indeplineasca anumite conditii, cum ar fi piele alba si par blond sau rosu. S-au nascut astfel operele “Nud culcat”, “Nud pe canapea”, “Nud la mare”, “Nud spate”, “Nud pe fond verde” si altele, care, desi la vremea respectiva atentau la moralitate, nu puteau fi trecute cu vederea.
Portretele lui Nicolae Tonitza sunt predominant feminine, artistul folosind drept model chipurile femeilor din familia sa, si reuseste sa redea in acele imagini trairile sau caracteristicile persoanelor respective. De exemplu, pe sotia sa, Ecaterina Climescu, o infatiseaza drept o femeie frumoasa si gratioasa, in timp ce in tabloul “Omul unei lumi noi”, realizat pentru scriitorul Gala Galaction, reflecta dramatism si suferinta. Alte portrete celebre sunt “Portret de fata”, “Calugarita”, “Steluta Trembinski”, “Portret de copil”, “Sotia artistului” etc.
In ultima perioada a creatiei si a vietii sale, Nicolae Tonitza se lasa influentat de Orient, operele sale fiind caracterizate prin decorarea excesiva a panzelor si prin simplificarea culorilor, ducand uneori la monocromie. In 1939 se imbolnaveste, iar un an mai tarziu moare la Bucuresti.
