Plămâni sănătoşi, căi respiratorii curate şi o bună imunitate sunt aspecte esenţiale, vitale, pentru starea noastră fizică şi psihică, mai ales în condiţiile actuale, când ne confruntăm cu riscurile pe care le presupune pandemia de coronavirus (COVID-19) si care afectează, în primul rând, sistemul respirator.

Plămâni sănătoşi cu ajutorul plantelor, menta
Plămâni sănătoşi cu ajutorul plantelor, menta

Este mai important ca oricând să avem grijă să ne păstrăm sănătatea, să ne fortificăm organismul şi să luăm toate măsurile de prevenţie necesare în confruntarea cu acest pericol nevăzut, COVID-19.

În fiecare zi, sistemul respirator filtrează circa 20 de metri cubi de aer, pentru a furniza oxigen în sânge, prin cele aproximativ trei milioane de alveole din plămâni. Alveolele sunt nişte mici saci pulmonari, la nivelul cărora are loc schimbul de gaze, suprafaţa totală a acestora fiind în jur de 140 de metri pătraţi (cam cât un teren de volei).

Plămâni sănătoşi cu ajutorul plantelor
Plămâni sănătoşi cu ajutorul plantelor

Plămânul drept cântăreşte în jur de 650 de grame, iar cel stâng, în jur de 550 de grame. Prin intermediul pleurei (membrană care înveleşte plămânii şi, în continuare, căptuşeşte cavitatea toracică), fiecare plămân este legat, prin partea sa inferioară, de diafragmă.

Organismul uman a dezvoltat puternice mecanisme de apărare, care protejează permanent şi regenerează căile respiratorii, pentru a lupta împotriva majorităţii bacteriilor şi virusurilor, dar mai puţin eficiente dacă este vorba de nanoparticule, gaze sau alte produse toxice.

De-a lungul întregii vieţi, plămânii susţin suflul nostru vital, fără ei, celelalte organe nu ar putea funcţiona. De aceea este necesar să avem plămâni sănătoşi, să-i protejăm, să-i ajutăm să se cureţe, să elimine deşeurile şi substanţele toxice, să fie în bună stare de funcţionare.

Plante pentru plămâni sănătoşi şi pentru căile respiratorii

Plămâni sănătoşi cu ajutorul plantelor, Lavanda
Plămâni sănătoşi cu ajutorul plantelor, Lavanda

Iată câteva plante pe care fitoterapeuţii le recomandă pentru a avea plămâni sănătoşi, pentru a curăţa căile respiratorii şi care pot fi utilizate, cu uşurinţă, de către oricine:

Infuzii de rozmarin, cimbru şi oreganoRozmarinul (Rosmarinus officinalis, în latină, “roua mării”) este o plantă aromatică foarte cunoscută, un foarte bun antiseptic, antialergic, antiinflamator, tonifiant şi energizant, stimulează circulaţia sanguină şi digestia, ajută inima, în caz de hipotensiune, calmează afecţiunile articulare, asteniile, nevralgiile, contribuie la sănătatea pielii, îmbunătăţeşte memoria. Este un excelent antimicrobian.

Sub formă de infuzie se bea sau se foloseşte pentru clătirea gâtului, în cazul inflamării organelor respiratorii superioare, pentru combaterea răcelii, a bronşitei si a tusei.

Infuzia se prepară din 4-6 linguri de plantă uscată, peste care se toarnă 1 litru de apă fierbinte (după ce a dat în clocot). Se lasă 30-45 de minute, se strecoară şi se consumă de-a lungul unei zile.

Plante medicinale
Plante medicinale

Decoctul din rozmarin se prepară din 4-6 linguriţe de rozmarin uscat, peste care se adaugă 1 litru de apă rece. Se pune amestecul la foc mic, timp de 20-40 de minute. Se poate bea sau se pot face inhalaţii, cu efecte benefice pentru căile respiratorii. Inhalaţiile trebuie făcute de 3-4 ori pe zi, timp de 10-15 minute fiecare, stând cu faţa deasupra vaporilor de apă cu rozmarin, eventual cu un prosop deasupra capului (pentru a impiedica răspândirea aburilor).

Cea mai eficientă combinaţie de plante medicinale pentru plămâni sănătoşi şi pentru tratarea afecţiunilor sistemului respirator este din rozmarin, cimbru şi oregano (infuzie sau decoct pentru inhalaţii), toate bogate în uleiuri eterice, care ajută la dilatarea bronhiilor, la desfundarea sinusurilor, uşurând, în felul acesta, respiraţia.

Oregano
Oregano

Cimbrul reduce inflamaţia sinusurilor, iar oregano are efect asupra întregului tract respirator. Rozmarinul, cimbrul şi oregano se pot folosi şi sub formă de uleiuri esenţiale, care se găsesc în magazinele naturiste. Pentru inhalaţii în vederea reducerii congestiei nazale, se pot folosi cu succes şi picături de uleiuri esenţiale din mentă, eucalipt şi lavandă (câte două picături din fiecare, la 1 litru de apă clocotită).

Remedii naturale pentru căile respiratorii, Echinacea
Remedii naturale pentru căile respiratorii, Echinacea

Echinacea – este utilizată frecvent, cu rezultate foarte bune, în combaterea răcelilor, a infecţiilor tractului respirator superior, a inflamaţiilor gâtului, ajută organismul să se fortifice şi stimulează sistemul imunitar. Zincul, seleniul, vitamina C sunt doar câţiva constituenţi, antioxidanţi, din frunzele de echinacea. Se administrează, de regulă, sub formă de capsule, care se pot procura din farmacii sau din plafaruri sau ceai din frunze de echinacea.

Usturoi şi ceapă proaspătă – studiile fitoterapeuţilor au arătat, în mod clar, faptul că usturoiul, consumat cel puţin de două ori pe săptămână, protejează şi dezinfectează căile respiratorii şi ne ajută să avem plămâni sănătoşi. Ceapa, de asemenea, are proprietăţi protectoare pentru tractul respirator.

Plămâni sănătoşi cu ajutorul plantelor, usturoi
Plămâni sănătoşi cu ajutorul plantelor, usturoi

Usturoiul este foarte bogat într-o substanţă antibacteriană – Allicina – datorită căreia substanţele nocive din plămâni sunt eliminate şi respiraţia se va îmbunătăţi. Pentru efecte foarte bune în acest sens, se poate prepara un amestec din 4 căţei de usturoi zdrobiţi, o lingură de miere şi două pahare de apă (500 ml). Se încălzeşte apa, apoi se adăugă usturoiul, se fierbe amestecul 5-7 minute, se lasă să se răcească puţin, se adăugă mierea şi se bea o cană dimineaţa, pe stomacul gol, alta seara, înainte de culcare.

Mierea, efecte benefice asupra plamanilor
Mierea, efecte benefice asupra plamanilor

Pentru plămâni sănătoşi se poate prepara şi o altă băutură, din ceapă, ghimbir şi turmeric (curcuma), una dintre cele mai bune combinaţii pentru sănătatea sistemului respirator. Ceapa deschide bronhiile şi ajută plămânii să elimine substanţele nocive. Ghimbirul calmează tusea, este un puternic antiinflamator. Turmericul (curcuma) ajută la reducerea stresului oxidativ şi a inflamaţiei plămânilor. Reduce, de asemenea, riscul de infecţii pulmonare şi de probleme respiratorii.

Băutura din ceapă, ghimbir şi turmeric (curcuma) se prepară astfel: 3 pahare de apă (750 ml), o rădăcină de ghimbir rasă, o jumătate de linguriţă de turmeric (2 grame), o ceapă feliată, o lingură de miere. Se încălzeşte apa, se adăugă turmericul, ghimbirul şi ceapa, se fierb 5-7 minute. Se lasă la răcit şi se adăugă mierea. Se beau două căni pe zi, neapărat timp de trei zile la rând.

Plămâni sănătoşi cu ajutorul plantelor, podbal
Plămâni sănătoşi cu ajutorul plantelor, podbal

Podbalul sau Brusturelul – De la această plantă se folosesc, în scopuri medicinale, pentru diverse afecţiuni ale aparatului respirator, frunzele, care au proprietăţi emoilente, expectorante şi antiinflamatorii. Infuzia se prepară din două linguriţe de frunze uscate şi mărunţite, peste care se toarnă 200 ml apă. Se beau 2-3 căni pe zi.

Pentru căile respiratorii, inhalaţiile cu frunze de podbal, eventual în combinaţie cu cimbru, au, de asemenea, efecte semnificative. Pentru cei cu diverse afecţiuni ale plămânilor, se pot utiliza, ca adjuvant, cataplasmele cu frunze proaspete de podbal, tocate şi puse pe piept.

Plămâni sănătoşi cu ajutorul plantelor, Eucalipt
Plămâni sănătoşi cu ajutorul plantelor, Eucalipt

Frunzele de eucalipt – sunt deosebit de benefice în prevenirea şi tratarea bolilor respiratorii. Eucaliptul este un arbore originar din Australia, de dimensiuni impresionante (poate ajunge şi la 300 de metri înălţime), adus şi în Europa, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Există şi în Roamania eucalipţi, cultivaţi experimental, în zonele mai calde, unde temperaturile nu scad iarna sub -15 grade Celsius, în Banat şi în zona Baia Mare.

Pentru căile respiratorii, pentru plămâni sănătoşi, se recomandă uleiul esenţial de eucalipt (3-5 picături de ulei de eucalipt pe o bucăţică de zahăr sau de pâine) sau inhalaţii de 2-3 ori pe zi, cu recomandarea de a nu se ieşi în frig după aceea. În farmacii, se găsesc şi dropsuri care au în compoziţie ulei de eucalipt, foarte bune, cu efect imediat asupra căilor respiratorii. Nu se recomandă uleiul de eucalipt gravidelor, mamelor care alăptează, persoanelor cu afecţiuni digestive şi hepatice grave şi nici copiilor sub 12 ani.

Plămâni sănătoşi, respiraţie uşoară – alte metode simple, cu efect garantat

Respiratie corecta
Respiratie corecta

Când plămânii sunt fragili, acumulează toxine, iar semnele le putem identifica uşor – piele uscată, pori dilataţi, exces de secreţii oculare sau nazale, sensibilitate la gripă, răceli, alergii etc. Este bine să fim atenţi la astfel de semne şi, pe lângă ceaiuri, preparate din plante, uleiuri esenţiale, mai putem apela şi la alte metode pentru o bună sănătate:

  • O alimentaţie bogată în antioxidanţi ne va ajuta să avem plămâni sănătoşi. Sunt recomandate fructele, legumele, peştele (ton, sardina, hering), mai ales peştele gras este bogat în seleniu, element care ajută la curăţirea sistemului respirator.
Alimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasa
  • Practicarea unei respiraţii corecte, cu beneficii enorme pentru sănătatea fizică şi mentală, demonstrat fiind faptul că ritmul, calitatea şi intensitatea respiraţiei ne ajută nu numai să avem plămâni sănătoşi, ci şi să ne putem controla mai bine emoţiile, stresul, concentrarea, să ne adaptăm rapid la situatii neprevăzute. Controlul voluntar al respiraţiei activează diverse zone din creier, ne face mai echilibraţi, mai calmi. Respiraţia corectă este respiraţia completă, care trebuie să devină obişnuinţă – aerul să pătrundă în toate zonele plămânilor, prin coborârea diafragmei, împingerea abdomenului înainte şi dilatarea cutiei toracice. Pentru fortificarea musculaturii aparatului respirator, trebuie să respirăm pe nas, deoarece, in felul acesta, aerul este umezit, încălzit, creându-se o barieră în fata viruşilor şi a bacteriilor.
  • Aerisirea zilnică a încăperilor în care stăm, lucrăm sau dormim, pentru a împiedica proliferarea microorganismelor şi pentru ca plămânii să aibă de unde-şi lua aerul de care au nevoie. Nu trebuie să ţinem în aceste încăperi plante, deoarece acestea vor consuma oxigenul de care plămânii au nevoie. Există doar câteva plante de apartament benefice, printre acestea numărându-se “Iedera diavolului” (Epipremnum aureum), lavanda, Dracaena trifasciata (“Limba soacrei”), Aloe vera, Orhideea, care au calitatea de a purifica aerul.

Măsurile de protecţie a căilor respiratorii si a plamânilor, în contextul pandemiei de COVID-19, sunt esenţiale

Pandemia de coronavirus (COVID-19)
Pandemia de coronavirus (COVID-19)

Boala provocată de coronavirusul COVID-19 este o infecţie, ca multe alte boli de acest tip, dar de o virulenţă iesită din comun. Virusul pătrunde în organism prin nas, ochi şi gură, iar în cazurile severe plămânii sunt foarte afectaţi.

Potrivit statisticilor OMS, 80% dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 se vindecă fără un tratament special. Unele persoane sunt asimptomatice, altele prezintă simptome precum febră, tuse seacă, dureri în gât, dureri de cap, eventual conjunctivită. În cazurile grave, în care plămânii au de suferit, alveolele pulmonare sunt atacate, făcând dificilă respiraţia.

Pandemia de coronavirus (COVID-19) si plamanii
Pandemia de coronavirus (COVID-19) si plamanii

COVID-19 se transmite de la persoană la persoană prin aer, prin secreţiile respiratorii sau bucale, care pot să contamineze suprafeţe pe care viruşii rezistă zile la rând. În afară de măsurile de igienă obligatorii (spălatul frecvent al mâinilor, cu săpun, dezinfectarea regulată a suprafeţelor etc.), valabile în cazul tuturor bolilor infecţioase, trebuie avut grijă şi la controlul gesturilor pe care, în general, le facem automat şi la alte detalii pe care adesea le ignorăm – să nu ne atingem faţa cu mâinile, să folosim şerveţele de unică folosinţă când strănutăm sau tuşim şi pe care să le aruncăm imediat la coşul de gunoi, duşurile zilnice, necesare şi pentru igiena corporală, dar şi pentru stimularea metabolismului etc.

Pentru plămâni sănătoşi, pentru căi respiratorii curate, pentru o stare generală bună a organismului, la nivel fizic şi psihic, avem mereu la îndemână mijloace simple (soluţii alternative sau complementare la medicina clasică), precum cele menţionate anterior, la care putem apela în fiecare zi, le putem include in ritualurile noastre cotidiene şi a căror eficienţă a fost confirmată de timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.