Fara putinta de tagada, podul din portul Sydney este unul dintre cele mai remarcabile si deopotriva emblematice poduri din lume, oferind privelisti de-a dreptul dramatice si impresionante; simbol al orasului Sydney din Australia, podul domina linia orizontului, pana in anul 1967, acesta fiind cea mai inalta structura din oras. In anul 1932, acesta avea sa fie deschis ca sosea, cale ferata si drum pentru pietoni, situandu-se intre centrul orasului si tarmul de nord.
In prezent insa, are o alta menire, conforma probabil cu vremurile pe care le traversam — podul este folosit mai mult ca platforma impresionanta pentru lansarea de artificii, sarbatorirea intrarii in noul an; nu trebuie sa uitam, de altminteri, nici de Jocurile Olimpice din anul 2000, care a fost poate cel mai important si, in acelasi timp, fascinant eveniment la care a asistat vreodata omenirea in toata istoria sa, dar nici sarbatorirea intrarii in noul mileniu, care, iarasi, a atras atentia intregii planete. Tot aici, s-a sarbatorit si propria aniversare, pe 18 martie 2007, celebrul pod implinind 75 de ani de existenta.
Cu toate acestea, podul din portul Sydney nu pare, cel putin la prima vedere, o constructie foarte complicata, acesta constand intr-o arcada din otel cu o singura deschidere, lunga de 53 metri si lata de 49 metri, avand o inaltime de 134 metri (de mentionat aici este ca inaltimea sa poate creste chiar si cu 180 mm in zilele caniculare, cand otelul se dilata). Numai ca, desi putem face o comparatie intre noile structuri ale chinezilor, podul din Sydney este o structura fascinanta si, ba chiar, complicata din multe puncte de vedere. In primul rand, sa facem referire la cele opt benzi de circulatie, dintre care doua linii de tramvai, alte doua de cale ferata, o banda pentru biciclisti si, bineinteles, un drum pentru pietoni, toate acestea aflandu-se la 49 metri deasupra nivelului apei.
Mai mult decat atat, otelul, care cantareste nu mai putin de 39.000 de tone, a fost adus din Middlesbrough, Anglia, chiar daca la lucrarile de constructie ale podului, inceput la 28 iulie 1923, au muncit australieni. De fapt, in aceasta perioada, dupa cum bine stim, Marea Criza a lovit tara, in acest context, aparitia unor noi locuri de munca fiind mai mult decat bine primite. Doar granitul pentru pilonii din capetele podului si betonul provin din localitate.
Podul din Sydney are 52.800 tone, pentru stabilizarea acestei impresionante structuri folosindu-se 6 milioane de nituri insurubate manual. Atunci cand s-a decis construirea unui pod in portul Sydney, nu existau banii necesari indeplinirii acestui obiectiv, drept pentru care a fost nevoie de un imprumut considerabil. Si, de fapt, s-a pus problema construirii unei astfel de structuri chiar din prima jumatate a secolului al XIX-lea, undeva prin anii 1815, cand arhitectul Francis Greenway i-a propus guvernatorului Lachlan Macquarie sa construiasca un pod din nord pana in sudul tarmului.
In anul 1825, Greenway scria o scrisoare catre ziarul numit pe atunci The Australian, in care isi exprima increderea intr-un astfel de plan, spunand ca un astfel de pod ar da „ideea de putere si maretie”, idee care ar reflecta „multumirea coloniei fata de tara mama”, precum si gloria acesteia.
De pe urma acestor sugestii ale lui Greenway nu s-a ales nimic, dar ideea de a construi o asemenea structura a ramas puternic inradacinata in mentalitatea publica. Ba chiar, s-au mai facut astfel de sugestii si in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. De pilda, la putin timp dupa propunerea lui Greenway, in anul 1840, si Robert Brindley, un arhitect respectat, avea sa propuna sa se construiasca un pod plutitor. Inginerul Peter Henderson a realizat, de altfel, prin anul 1857, unul dintre primele desene cu un astfel de pod. Dar toate aceste idei au fost luate in serios abia la inceputul secolului al XX-lea, si anume in anul 1912, cand J.J.C. Bradfield a fost numit inginer sef, munca sa la acest proiect facandu-l un fel de „tata al podului din Sydney”.
Si abia dupa Primul Razboi Mondial, aceste planuri au inceput sa prinda contur, Bradfield facand progrese semnificative cu proiectul veitii sale. In sfarsit, dupa ce podul din Sydney a fost deschis, cei care treceau pe acest pod cu masinile trebuiau sa plateasca sase penny pentru achitarea imprumutului necesar constructiei. In anul 1988, tara avea sa plateasca in totalitate imprumutul facut, iar aceasta taxa este folosita astazi pentru intretinerea podului, precum si pentru Tunelul portului Sydney. Aceste cerinte nu sunt intamplatoare, intrucat podul, fiind facut din otel, trebuie revopsit regulat; este nevoie, de altfel, de 30.000 de litri de vopsea doar pentru aplicarea unui strat.
