Praga este capitala Republicii Cehe. Orașul este situat pe râul Vltava, în Boemia Centrală și are aproape 1,67 milioane de locuitori, în numărul cărora nu sunt luați în considerație cei aproximativ 300.000 de navetiști, care lucrează în oraș.
Praga are diferite supranume, printre care Praga mater urbium („mama orașelor”), „Orașul celor o sută de clopotnițe” sau „Orașul de aur”. Din 1992, centrul istoric al Pragăi a fost inclus pe lista UNESCO a locurilor din patrimoniul cultural mondial.
Praga este cel mai cunoscut oraş turistic din Europa Centrală. Deşi, în ultimii ani, capitala cehă este puţin prea vizitată, rămâne, totuşi unul dintre cele mai frumoase oraşe europene, în comparație cu celelalte metropole din Germania, Austria, Italia sau Franţa. De la căderea Cortinei de Fier, Praga a devenit unul dintre cele mai populare destinații turistice din Europa și din lume. Praga este pe locul al șaselea în topul celor mai vizitate orașe europene după Londra, Paris, Roma, Madrid și Berlin. Pe străzile multiseculare ale capitalei pragheze, veţi întâlni, la tot pasul, o mulţime de turişti extaziaţi de atmosfera unică a acestui oraş, încărcată de aerul unui mileniu de istorie clasică europeană, pe care nu prea o mai găsiţi niciunde!
Deşi Cehia este o fostă ţară comunistă, rămâne cea mai bogată ţară din Europa de Est, după Slovenia, ceea ce face ca Praga să semene foarte mult cu marile metropole din Europa de Vest. De fapt, Praga are un Produs Intern Brut cu 25% mai ridicat decât media Uniunii Europene (şi dublu media Cehiei), fiind cel mai vizitat oraş din Europa Centrală şi unul dintre cele mai vizitate din toată Europa. Deşi, după „Revoluţia de catifea” din noiembrie 1989, Praga era insuficient pregătită pentru afluxul fantastic de turişti, actualmente, situaţia s-a schimbat mult, oraşul fiind dotat cu o infrastructură turistică apreciabilă, demnă de un oraş cosmopolit şi prosper. Oraşul poate fi vizitat în orice sezon, fiindcă în Praga nu prea este sezon „de jos”, când vin mai puţini turişti.
Deşi Praga este, probabil, cel mai cosmopolit oraş al Europei Centrale, transportul până în capitala cehă este relativ dificil, fiindcă nici la aeroport, nici în autogări, nu veţi găsi oficii de turism, Praga nefiind atât de bine conectată cu reţeaua europeană de transport ca Viena sau Budapesta, de exemplu.
Praga are doua gări feroviare internaţionale: Hlavni Nadrazi (Gara Centrală) şi Praha Holesovice (Gara Holesovice). Hlavni Nadrazi (în perioada interbelică: Wilson) este o gară mare şi aici ajung majoritatea trenurilor internaţionale. La această gară veţi găsi un oficiu bun de turism şi multe alte servicii.
Capitala cehă este accesibilă cu trenul din toată Europa, deşi nu chiar atât de uşor ca alte metropole europene. Totuşi, acest mic inconvenient nu înseamnă că legăturile sunt proaste, fiindcă trenul rămâne cel mai accesibil mod de călătorie la Praga, dacă veniţi din Europa.
Mulţi turişti care vin la Praga încorporează oraşul în turul Europei de Vest, fiindcă nu este foarte departe de ţări ca Germania sau Austria. Deşi nu sunt conexiuni directe din oraşe ca Paris, Amsterdam şi Bruxelles, sunt trenuri directe de la Frankfurt, Munchen, Stuttgart şi Dresda, oraşe care sunt importante puncte europene de schimb . Dacă veniţi din Austria sau Italia, sunt trenuri rapide din Linz şi Viena.
Praga, deşi este aproape de Germania, şi, de multe ori, are un nivel de trai comparabil cu această ţară, rămâne o ţară est-europeană. Din această cauză , este vizitată de mulţi turişti din Europa de Est, şi este incorporată în multe tururi cu alte ţări din Europa Centrală. Conexiunile de tren din Europa de Est sunt relativ bune, mai ales din Slovacia şi alte părţi a Cehiei. Sunt trenuri directe la Praga (Hlavní nádrazí) din Bucureşti, prin Budapesta. Conexiuni directe se pot găsi şi din Katowice, Moscova, Varşovia, Wroclaw, Košice, Bratislava şi, bineînţeles, din toate oraşele principale din Cehia, incluzând Brno şi Ostrava.
Cu trenul până-n Praga
Trenul care vine de la Bucureşti până la Praga trece prin Budapesta şi până la Budapesta trece prin Ploieşti, Braşov, Sighişoara, Deva, Alba Iulia şi Arad. Deci, dacă veniţi din aceste oraşe, aveţi conexiune directă până la Praga. Dacă veniţi din alte părţi ale României, puteţi să faceţi conexiuna prin oraşele de mai sus, sau chiar prin Budapesta, dacă sunteţi aproape de graniţa maghiară (de exemplu, Oradea). În plus, dacă din oraşul dvs. există o cursă feroviară spre Budapesta (de exemplu, Timişoara şi Cluj-Napoca), puteţi să schimbaţi trenul în gara capitalei maghiare.
Praga are un sistem eficient şi ieftin de transport în comun, cu trei linii de metrou şi zeci de linii de tramvai.
Praga are un sistem de metrou rapid, plăcut, foarte modern şi foarte curat. În ore de vârf, sunt trenuri din două în două minute.
Deşi nu este o experienţă de călătorie atât de bună cât cea cu metroul, tramvaiele sunt unele dintre părţile bune ale sistemului de transport în comun al oraşului. Tramvaiele sunt rapide şi destul de frecvente, dar partea cea mai bună este că au un sistem foarte extensiv de linii şi staţii – aproape oriunde sunteţi în Praga, puteţi să găsiţi o staţie de tramvai prin împrejurimi.
Sistemul de autobuze în Praga este prea puțin folosit de turişti, fiindcă majoritatea rutelor trec prin suburbii şi periferii. Autobuzele nu sunt atât de frecvente ca tramvaiele, mai ales la sfârșitul săptămânii, iar staţiile, în general, nu sunt de cea mai bună calitate şi este ceva mai greu să vă descurcaţi cu orarul autobuzelor.
Printre obiective pe care nu trebuie să le ratați se numără cel mai faimons pod medieval din Praga(care este construit din piatră), castelul Praga, și Grădina Zoologică din Praga, a doua cea mai mare ca dimensiune grădină zoologică din Europa.
În anii 1990, când Praga a fost asaltată de afluxul uriaş de turişti, nu erau prea multe hoteluri de găsit. Acum, Praga este plină de locuri de cazare, deşi preţurile lor au crescut foarte repede şi este greu de găsit un loc de cazare în zona centrală, la un preţ acceptabil. Cu toate acestea Praga oferă cazare atât pentru cei cu bani, cât și pentru cei cu buget redus.