Între 1788 și 1850, britanicii au trimis spre Australia peste 162.000 de condamnați în 806 nave. Primele 11 nave ce în ziua de astăzi sunt cunoscute drept Prima Flotă îi aveau la bord pe acei condamnați și marinari care acum sunt considerați a fi fondatorii Australiei.
În noiembrie 1770, căpitanul James Cook descoperea noul continent pe care îi numea New South Wales. Ca urmare a revoluției agrare din Anglia și creșterea populației urbane, infracțiunile au înregistrat o mare creștere. Odată cu Revoluția Americană, englezii s-au văzut nevoiți să-și trimită condamnații în exil în altă parte iar pământul descoperit de Cook se dovedise perfect pentru stabilirea unei colonii penale.
În secolul al XVIII-lea, clasa conducătoare a Angliei considera că criminalii nu puteau fi reabilitați și necesitau separare de restul populației. Prin urmare cei care încălcau legea trebuiau să fie ori executați ori exilați, din moment ce închisorile erau prea scumpe.
Luând acestea în considerare, guvernul britanic a angajat 9 nave comerciale și 2 nave ale marinei și le-au aprovizionat cu alimente suficiente pentru a le ajunge celor 759 de condamnați și 550 de marinari și familiilor acestora până când s-ar fi putut descurcat singuri.
Condamnații erau în majoritate din Anglia și Țara Galilor (70%), Irlanda (24%) și Irlanda (5%). Unii condamnați fuseseră trimiși de la diferite avanposturi din Canada, și India. Deasemenea au mai fost trimiși maori din Noua Zeelandă, chinezi din Hong Kong și sclavi din Caraibe. Astfel comunicare a fost o problemă între condamnați din moment ce mulți nu vorbeau engleza.
Căpitanul Arthur Phillip a fost cel însărcinat cu stabilirea primei colonii penale în Australia. Condamnații fuseseră încătușați sub punte pe tot parcursul celor 6 luni infernale ale călătoriei. Primul voiaj a costat viața a aproape 10% din numărul total al deținuților, un procent ce s-a dovedit extrem de bun prin comparație cu numărul morților din următoarele voaiaje. În timpul călătoriilor de mai târziu până la o treime din totalul pasajerilor aveau să moară pe drum.
Important de reținut este că aceștia nu erau criminali înrăiți și doar o minoritate fuseseră exilați pentru infracțiuni violente. În primul grup fusese trimisă și o bătrânică în vârstă de 70 de ani, ce fusese condamnată pentru că, de foame, furase o bucată de brânză.
Prima Flotă a părăsit Anglia pe 13 mai 1787 și a ajuns în Golful Botany din Australia la sfârșitul lui ianuarie 1788. Din păcate aceștia nu au putut sta mult acolo deoarece nu aveau apă iar solul nu era potrivit pentru agricultură. Ei au fost nevoiți să plece spre nord ajungând în Port Jacksonși au stabilit o colonie în Sydney Cove iar primul guvernator a fost însuși căpitanul Arthur Philip.
Chiar dacă nu erau închiși, majoritatea condamnaților din Australia au avut parte de o viață extrem de dură. Paznicii ce se oferiră voluntari păreau să fie conduși de un sadism excepțional. Chiar și cele mai mici încălcări ale regulilor puteau duce la o pedeapsă de 100 de biciuri pe spinare.
În schimbul pajiștilor verzi și terenului perfect pentru cultivare promis de Cook, aceștia au dat peste o zonă aridă ce nu permitea nici agricultura de subzistență.
Coloniștii au fost nevoiți să supraviețuiască cu alimentele cu care veniseră, aceștia primind rații pe care le suplimentau cu carne de șobolan, câine și ocazionalii kanguri sau emu. O parte și-au încercat norocul și au plecat să exploreze partea de vest a continentului. Aceștiau au avut noroc și au localizat o zonă mai bună pentru agricultură pe malul râului Parramatta. Aici au fondat o așezare pe care au numit-o Rose Hill.
Deasemenea și materialele de construcție erau o problemă. Guvernul le pusese la dispoziție foarte puține și de foarte proastă calitate așa că acestea s-au stricat foarte repede îngreunând ridicarea coloniei. Hainele erau o altă problemă, așa că până ce a Doua Flotă avea să ajungă atât condamnații cât și marinarii erau îmbrăcați cu cârpe peticite.
Până la mijlocul verii lui 1788, doar cele două nave ale marinei rămăseseră, „Syrius” și „Supply”. Cele două nave erau ultimele care puteau să aprovizioneze colonia.
După ce a mutat o parte a condamnaților pe o nouă colonie pe Insula Norfolk, nava Syrius a eșuat, coloniștilor rămânându-le doar o singură navă și foarte puține rații.
Pe 3 iulei 1790, o navă numită „Lady Juliana”, ce avea la bord 225 de femei condamnate, era prima navă a celei de-a Doua Flote ce avea să ajungă în Australia. Ea a fost urmată de nava „Justinian” ce era plină doar cu provizii. Odată ajuse și celelalte nave, rațiile au fost crescute și munca pentru construcția așezărilor a fost reîncepută.
După mai mult de doi de izolare și lipsa acută de alimente, colonia de la Sydney Cove putea să se extindă. Mâncarea a rămas o problemă până în 1791, când după un an de secetă, agricultura a început să prospere iar navele cu bunuri și alimente începuseră să vină mai des.
Condamnații au avut partea de o viața foarte grea fiind folosiți de cei liberi la muncile cele mai grele și tratați cu multă răutate, biciuți și umiliți. Aceștia au fost cei care au compus primele poezii și melodii folk în care erau relatate condițiile dure. Francis Macnamara (cunoscut ca Frankie Poetul) a fost biciuit pentru compunerea unor balade în care își critica capturatorii.
Ultimul transport cu condamnați a ajuns în 1868 în vestul Australiei. Până la mijlocul anilor 1800, numărul coloniștilor ajunsese la aproape 1 milion, suficient de mare cât să permită susținerea și creșterea coloniilor.
