Psihologia mirosurilor este un domeniu extrem de complex, care explică felul în care simţul nostru olfactiv ne influenţează, la nivel inconştient, răspunsul la stimuli, stările de spirit, atitudinile, comportamentul, deciziile. Psihologia mirosurilor mai spune că acest simţ este legat, într-un fel surprinzător, şi de memorie, de emoţii, de judecăţile morale, de toate experienţele noastre mentale.
Mult timp subestimat, simţul mirosului, la om, deşi are doar în jur de 400 de receptori, mult sub unele mamifere, care au până la 1000, este mai puternic decât ne-am imagina. Un studiu a arătat, de exemplu, că o persoană poate distinge doar prin miros prezenţa anumitor substanţe chimice diluate pe o suprafaţă acvatică de mărimea unei piscine olimpice.
Zilnic, o persoană inspiră circa 11 000 de litri de aer, adică 7-8 litri pe minut, ceea ce îi permite să detecteze un număr foarte mare de mirosuri, iar, la modul general, aşa cum susţine un alt studiu recent, omul poate percepe mai mult de un trilion de “mirosuri”, cu mult mai mult decât se credea până acum, adică în jur de 10 000.
20% dintre “mirosuri” trezesc emoţii pozitive, iar restul de 80% dau naştere unor reacţii de aversiune (aceasta corespunzând funcţiei de alertă dobândită de mirosul uman în timpul evoluţiei). Senzaţia plăcută, neutră sau neplăcută, asociată unui miros, este specifică fiecărui individ şi parţial înnăscută, parţial construită de-a lungul vieţii.
Psihologia mirosurilor şi Sindromul Proust
Mirosul este cel mai vechi dintre simţurile omului şi, poate, cel mai misterios. Este nevoie, uneori, doar de un anume miros pentru a reînvia amintiri foarte vechi, pe care le credeam pierdute. Specialiştii în psihologia mirosurilor au dat acestui fenomen al memoriei olfactive denumirea de Sindromul Proust, cu referire la o celebră secvenţă din romanul “În căutarea timpului pierdut”, al scriitorului francez Marcel Proust.
Este vorba de “madlena lui Proust”, o prăjitură (brioşă) al cărei gust şi miros, dimineaţa, la micul dejun, alături de ceaşca de ceai, îi provoacă personajului narator, aflat la vârsta maturităţii, amintiri în cascadă, încă de pe vremea când era copil şi când bunica îi oferea, în fiecare dimineaţă, aceeaşi prăjitură.
Iată un scurt fragment din roman, referitor la această împrejurare: “Când nimic nu rămâne dintr-un trecut străvechi, după moartea ființelor, după distrugerea lucrurilor, singur, mai firav, dar mai vioi, mai imaterial, mai persistent, mai credincios, mirosul și aroma rămân mult timp, pentru ca sufletele să-și amintească, să aștepte, să spere, pe ruina tuturor celorlalte, să ducă, fără să se clatine, pe picătura lor aproape impalpabilă, imensul edificiu al amintirii”.
Există o secvenţă asemănătoare şi într-un alt roman – “The Mountains of California” – al scriitorului american John Muir, care relatează că: “În timp ce mergeam, singur, într-o drumeție botanică, fără a fi inspirat toți acești ani chiar și o gură de aer de mare, din inima Văii Mississippi, până în Golful Mexicului, departe de coastă, atenția mea s-a îndreptat în totalitate asupra splendidei vegetații tropicale din jur şi am recunoscut brusc o briză de mare printre palmieri, care a trezit imediat și a eliberat o mie de asociații latente, făcându-mă din nou băiețelul care fusesem în Scoția, de parcă toți anii care trecuseră de atunci ar fi fost șterși”.
Psihologia mirosurilor – mecanismele simţului olfactiv
Mirosurile care plutesc în aer acţionează asupra creierului nostru, putând să ne modifice comportamentul. Ţinem minte mirosul mamei, al ierburilor, al pământului, al hârtiei, al alimentelor, al mării, al muntelui, un întreg univers olfactiv la care se adaugă permanent alte informaţii senzoriale.
În unele săli de cinematograf, de exemplu, difuzoarele de arome împrăştie miros artificial de floricele de porumb, pentru a stimula consumul în rândul spectatorilor. În cazinouri, se răspândesc mirosuri fine de flori, care să le inducă jucătorilor dorinţa de a sta şi de a cheltui mai mult. În Japonia, la locul de muncă, anumite arome sunt menite să crească productivitatea lucrătorilor.
Se ştie cu certitudine că moleculele chimice din care se constituie mirosurile intră în nări şi se deplasează către zonele profunde ale cavităţii nazale. Aceste molecule sunt preluate apoi de sute de receptori olfactivi, care transmit informaţiile către bulbul olfactiv. Acest organ, de mărimea unui bob de mazăre, transmite, la rândul său, informaţii neuronale către diferiţi centri din creier pentru interpretare.
Un fapt remarcabil, descoperit de specialişti, este că există legături neuronale directe între bulbii olfactivi şi sistemul limbic, sediul emoţiilor şi al memoriei, iar cercetătorii cred că aceste legături facilitează formarea asocierilor între miros şi un anume eveniment/ sentiment. Aşa se explică de ce un anume miros poate trezi amintirea unor intâmplări foarte îndepărtate în timp, făcându-ne să retrăim întregul context emoţional.
Cum influenţează mirosurile atitudinile, emoţiile şi alegerile noastre?
Studiile din cadrul acestui domeniu – psihologia mirosurilor – sunt tot mai mult orientate spre a afla dacă se poate schimba comportamentul unui număr mare de oameni prin mirosuri. S-au făcut experimente în acest sens, cum ar fi, de exemplu, cel făcut la un centru de cercetare din Philadelphia.
Două grupuri de voluntari au fost plasate în câte o încăpere şi li s-a spus că un miros se va difuza acolo timp de 20 de minute, in concentraţii diferite, aceştia fiind rugaţi să indice, la intervale regulate, cum au perceput concentraţiile. Primului grup i s-a spus că este vorba despre un miros plăcut, în timp ce subiecţilor din al doilea grup li s-a indicat că ar fi unul neplăcut, poate chiar periculos pentru sănătatea lor.
Urmarea a fost că voluntarii din al doilea grup au perceput mirosul ca fiind din ce în ce mai puternic, au experimentat chiar o stare de disconfort. Primii au spus că mirosul a fost foarte slab, cu o intensitate care tindea să scadă. În realitate, ambele grupuri au fost expuse la acelaşi miros, care a fost considerat ca fiind aproape neutru în timpul testelor preliminare. În plus, concentraţia mirosului nu s-a schimbat, de fapt, deloc în acest timp, concluzia fiind că experienţele noastre anterioare şi atitudinea pe care o adoptăm în faţa unui miros ne pot influenţa puternic reacţia.
Psihologia mirosurilor – câteva exemple
În lucrări de psihologia mirosurilor publicate recent sunt prezentate nenumărate exemple care arată că anumite mirosuri pot duce la alegeri mai degrabă emoţionale decât raţionale şi că un rol important îl joacă şi societatea/ contextul in care am crescut şi tradiţiile.
Mai mult, reacţiile unei persoane în raport cu diverse mirosuri depind, în mod esenţial, de experienţele din copilărie. Chiar dacă este vorba de un miros pe care, în general, îl considerăm plăcut, dacă o anume persoană asociază mirosul respectiv cu o experienţă neplăcută, din trecut, reacţia nu va fi favorabilă.
De exemplu, faptul că asociem aroma uleiului de lavandă cu relaxarea, acest fapt se datorează şi diverselor substanţe conţinute în ulei, dar şi pentru că “ştim”, ne aşteptăm ca un astfel de miros să inducă relaxare, pentru că este folosit, în siguranţă, de secole.
Alte experimente au arătat că mirosul de citrice, de pildă, creează senzaţia de bine şi de curăţenie, aşa cum, la polul opus, nu este recomandată niciodată o întâlnire de afaceri, dacă vrei să ai succes, într-un restaurant cu specific de peşte sau fructe de mare, deoarece astfel de mirosuri nu au un efect benefic asupra stării de spirit.
Un miros care generează dezgust influenţează judecăţile morale, pentru că se poate produce o suprapunere între senzaţia fizică de dezgust şi sentimentul de dezgust faţă de comportamentul cuiva. De asemenea, fiecare persoană, în funcţie de starea emoţională în care se află emană un anume miros, pe care cei din jur îl pot percepe, transmitându-li-se şi lor, inconştient, respectiva stare.
Parfumurile şi starea de bine
În mod similar, parfumurile pot genera stări benefice, dacă sunt în armonie cu personalitatea şi emoţiile celui care le foloseşte. Parfumul este un limbaj în sine, care exprimă cum suntem, ce temperament avem. De pildă, femeile extrovertite preferă (inconstient) parfumul cu aromă de vetiver (miros pregnant și tenace, cald, bogat, cu note pământii și ierboase, lemnoase), femeile introvertite preferă aromele orientale, în timp ce femeile cu stări ambivalente optează, de obicei, pentru tonuri florale.
Folosind parfumurile, femei şi bărbaţi deopotrivă, caută o stare de bine, de energie, de fericire şi fiecare percepe diferit aceeaşi aromă. Parfumul este o carte de vizită senzorială. Atunci când se foloseşte un parfum, există trei note ale acestuia – de vârf (aroma care se simte imediat după utilizare), de mijloc (notele simţite după câteva secunde) şi de bază (notele care rămân şi pe care le simţim pentru mai mult timp).
Anosmia, hiperosmia, fantosmia, disosmia
Anosmia este o diminuare sau o pierdere totală a simţului olfactiv, afecţiune de care suferă aproximativ 5% din populaţia lumii. Anosmia poate să se manifeste încă de la naştere, dar, de cele mai multe ori, se asociază cu alte afecţiuni (ca şi acum, ca simptom al infecţiei cu SARS-CoV-2) şi nu există încă un tratament viabil pentru remedierea unor astfel de probleme.
Anosmia, deşi afectează semnificativ viaţa cotidiană a persoanelor atinse de această maladie, accentuând stresul, sentimentul de vulnerabilitate şi de anxietate, în general este ignorată în cercetările medicale. Se asociază frecvent cu bolile neurovegetative, precum Alzheimer şi Parkinson, iar, recent, cu COVID-19.
Hiperosmia este o exacerbare a simţului olfactiv, care se manifestă, mai ales, la femeile însărcinate, în stările nevrotice sau ca efect secundar al unor medicamente. Cauzele pot fi genetice, hormonale sau legate de mediu.
Fantosmia este o formă de halucinaţie olfactivă, în sensul că persoanele cu un astfel de simptom percep un miros fără ca acesta să existe în realitate. Cauzele sunt puţin cunoscute, presupunându-se că ar fi vorba de tulburări psihologice, de cefalee, epilepsie, hemoragie intra-celebrală etc. Disosmia este un termen prin care se denumeste orice tulburare a simţului mirosului, inclusiv cele menţionate anterior.
Noul coronavirus şi anosmia
La momentul actual este o certitudine că anosmia (pierderea mirosului) este un simptom semnificativ al infectării cu SARS-CoV-2, virusul care a declanşat pandemia de COVID-19 şi, după numeroase cercetări, medicii au aflat care sunt mecanismele care declanşează o asemenea situaţie.
Mulţi pacienţi afectaţi de COVID-19 au mărturisit că au sesizat o pierdere bruscă a mirosului, acesta revenind, la fel de brusc, după o săptămână sau două. Aceştia au mai spus că nu aveau nasul înfundat (ca la răceală) când li s-a întâmplat acest lucu, deci nu este vorba de o cauză obstructivă.
Se ştie deja că noul coronavirus se leagă la receptorii ACE2 de pe suprafaţa celulelor din căile respiratorii. O proteină (TMPRSS2) ajută apoi virusul să invadeze celulele respective. Odată ajuns în interior, acesta se reproduce, declanşând un răspuns al sistemului imunitar.
S-a crezut, iniţial, că virusul este capabil să distrugă neuronii olfactivi, dar cercetările unei echipe internaţionale de medici au arătat că receptorii ACE2 nu sunt prezenţi pe suprafaţa neuronilor olfactivi, ci pe suprafaţa unor celule care oferă suport structural acestor neuroni şi care se “umflă” în caz de boală, inflamaţia dispărând odată cu vindecarea.
Când inflamaţia este severă, simţul mirosului revine mai greu, după ce se vindecă toate leziunile. Ar putea să apară, pe termen scurt, şi fenomenul de parosmie (denaturare a mirosurilor), persoanele care au trecut prin aşa ceva mărturisind că nimic nu mai mirosea ca înainte decât după lung timp.
Psihologia mirosurilor este un domeniu de cercetare aflat la început de drum. După ce au fost descifrate mecanismele fiziologice care susţin sistemul olfactiv, atenţia specialiştilor se îndreaptă acum spre legăturile subtile dintre simţurile noastre (mirosul, în special) şi felul în care acestea interacţionează, la nivel inconştient, cu stările noastre de spirit – un argument în plus pentru complexitatea fiinţei umane.
