Regimul politic fanariot, vazut de contemporani ca o epoca de instrainare, ca o abandonare a valorilor traditionale, a insemnat inca de la inceputul sau un soc. El s-a instaurat ca urmare a unor actiuni violente, prin executarea a doi domni, Constantin Brancoveanu (1714) si Stefan Cantacuzino (1716), prin alungarea si pribegia lui Dimitrie Cantemir, prin executarea mitropolitului Antim Ivireanul (1716) si a remarcabilului carturar Constantin Cantacuzino, prin oprobriul si pribegia altora, precum Dosoftei, Ioan Neculce si Nicolae Milescu. Acuzat de consecinte nefaste pentru Tara Romaneasca si Moldova, vazut ca un instrument al dominatiei otomane asupra celor doua Tari Romanesti, al eliminarii elitelor romanesti si al inhibarii culturii nationale, regimul politic fanariot a fost vazut ulterior, in abordari de istorie critica, drept o epoca de reforme, de modernizare a societatii romanesti pe plan politic, economic, social si cultural. Spiritul iscoditor al istoricilor tinde sa inlature imaginea de “veac intunecat” care a caracterizat secolul XVIII si sa atraga atentia asupra prefacerilor care au caracterizat societatea romaneasca. Termenii de fanariot/fanariotism s-au impus abia la inceputul secolului XIX, vocabularul epocii consemnandu-i pe demnitarii ajunsi pe scaunele Moldovei si Tarii Romanesti si pe negustorii nord-dunareni cu sintagme ca “grec constantinopolitan” si “grec din Fanar”. De-a lungul timpului, acesti termeni au capatat un continut social, politic, intelectual si moral. Cel putin trei acceptiuni s-au conturat in ceea ce priveste termenii de fanariot /fanariotism: desemneaza membri elitei sociale levantine care locuiau inainte de 1821 in Fanar; se refera la domnitorii Moldovei si Tarii Romanesti proveniti in sec. XVIII si inceputul sec.XIX din acest mediu; intr-o acceptiune mai larga, termenii denumesc grupul dominant din tarile sud-est europene a carui origine si educatie erau grecesti.

Regimul politic fanariot a fost inaugurat dupa infrangerea armatelor tarului Petru I si a domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir la Stanilesti si retragerea in Rusia a acestuia din urma. Moldova se afla intr-un moment de criza politica si sociala, domnul tradase increderea Portii, trupele turco-tatare se aflau in tara, cea mai mare parte a boierimii era in refugiu iar numerosi locuitori erau bajeniti. In aceste conditii, turcii l-au instalat in fruntea tarii pe Nicolae Mavrocordat (1711-1715). Acelasi domn avea sa deschida seria domniilor fanariote si in Tara Romaneasca, in urma defectiunii lui Stefan Cantacuzino. Numirea lui Nicolae Mavrocordat la Iasi si mai tarziu la Bucuresti nu a avut pentru contemporani semnificatia unei mutatii profunde in raporturile romano-otomane. Nicolae Mavrocordat mai domnise in Moldova inaintea lui Dimitrie Cantemir, restaurarea lui nefiind din acest punct de vedere un element inedit. Regimul sever impus Tarilor Romane dupa 1575 parea sa-si continue viata si trasaturile sale esentiale. Nici in ceea ce priveste statutul juridic al Moldovei si Tarii Romanesti nu se observa in secolul fanariot o schimbare fundamentala, ele aflandu-se sub protectia tributara a Inaltei Porti. Secolul XVIII a insemnat totusi o deteriorare a statutului domniei, marcata prin incalcari grave ale autonomiei administrative si ale integritatii teritoriale a celor doua tari. De asemenea, in a doua jumatate a secolului XVIII, ca o consecinta a razboaielor ruso-austro-turce si a internationalizarii problemei dunarene, protectoratului otoman unilateral i s-a substituit un protectorat dublu, ca urmare a legalizarii dreptului Rusiei de a interveni in favoarea Principatelor Romane.

Citește și:  Drojdia de bere - aliment si medicament

Modificarea raporturilor turco-romane a fost determinata de schimbarea radicala intervenita in sistemul administrativ fiscal otoman ca urmare a introducerii sistemului “ilitizîm”, al arendarii impozitelor catre notabili locali sau persoane instarite cu domiciliul la Istanbul. Noul sistem insemna achitarea unei sume preliminare de catre arendasi si incasarea globala a impozitelor. In consecinta, domnii regimului politic fanariot, numiti din randul grecilor bogati din Fanar, pe baza unor referinte din partea inaltilor demnitari otomani si dupa achitarea unor sume in avans, oficiale, dar mai ales neoficiale, incasau impozitul numit haraci si plateau mucarerul mic, confirmarea anuala in domnie, o data la un an si mucarerul mare o data la trei ani. La acestea se adauga peschesurile oficiale, al caror numar si cuantum a crescut considerabil.

foto: casaboltarece.wordpress.com

In regimul politic fanariot, domnii de la Iasi si Bucuresti erau echivalati in protocolul otoman pasalelor cu doua tuiuri. Consacrarea domnului urma un protocol ce cuprindea numirea si investirea sa cu insemnele puterii de catre sultan, ceremonia de primire la patriarhia ecumenica de la Istanbul si ceremonia din tara (ungerea domnului de catre mitropolit si citirea unui ferman, decret otoman). Investirea domnului de catre sultan evidentiaza degradarea statutului domniei fata de secolele anterioare, integrarea sa in sistemul administrativ otoman. Tendinta este reflectata si de evolutia simbolurilor care defineau autoritatea domneasca: coroana a fost inlocuita de “kuka”, iar vesmantul purtand numele de “kaftan” a inlocuit hlamida bizantina; calul, steagul si buzduganul au completat insemnele investirii otomane. Dincolo de aceste probleme protocolare, abuzurile si umilintele la care erau supusi voievozii Tarilor Romane, maziliri, executii, confiscari ale averii, exprima intr-o masura mai mare arbitrariul conditiei acestora.

In timpul regimului politic fanariot, domnia a fost extrem de instabila, aratand o mobilitate extrema in sensul trecerii voievozilor din scaunul unei tari in al celeilate. Au fost numarate 32 de domnii, reprezentand 11 mari clanuri familiale din Cosntantinopol: Mavrocordat, Racovita, Ghica, Callimachi, Ipsilanti, Ruset, Sutu, Mavrogheni, Moruzi, Caragea, Hangerli. In general, domniile au fost scurte, de unul sau cel mult doi ani. Domniile indelungate au cosntituit rare exceptii, cum au fost cea alui Nicolae Mavrocordat in Tara Romaneasca (1719-1730) si cea a lui Mihail Racovita in Moldova (1715-1726).

In regimul politic fanariot, institutiile centrale ale statului si-au pastrat principalele trasaturi din secolul anterior. Atat in Muntenia cat si in Moldova, Sfatul Domnesc a continuat sa fie principala institutie in sprijinul domniei, cu atributii de ordin intern in domeniile fiscal, judecatoresc, administrativ; functiile ce vizau politica externa si de aparare au devenit neesentiale in conditiile accentuarii dominatiei otomane.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.